Canon de muţenie

Că cum sa întâmplat? Duminecă dupe cafia, respectiv o carafă dă must în cazul lu’ soacrămea( că cecă era o menunăţie pişcătoare la limbă de parcă ierea şampanie ce nu mai degustase în intensa ei veaţă, cu o coloare răpitoare, cacum ierea rochia ei dă majorat, deşi io nu crez să fi trecut fodată dă 16 ani, aia cu care la cucerit pă socrumio, Domnezeu săi mai dea răbdare! şi cu o aromă dă toamnă coaptă frantujească…. Cum dracu ştie ea dă toamnă franţujească, nu ştiu, că ea na trecut dă uşa ţării, da’ nam mai combătuto că mai degrabă combaţi un şir dă demoni iadici dăcât săţi pui în cârd cu ea), odată îl văd pe Georgecă că se răsuceşte în scaunul dă la masa şi mă priveşte luuung cu un zâmbet în colţul guri, iexact cacum să uită când are chef dă ceva anume mai cu artifici pă pereţi şi io nu mă dumiream ce dracu îi venise, că duoar ieream în ziua leberă a uomului care nu munceşte dumineca, da iel tot insista şii spusei clar că io cu tocătoarea lângă mine, nu mă încumet, da’ el, sărăcuţu’, zice:
– Nuuu, frumuseţea nopţilor miele, mă uitam şi io aşa, că în lumina asta a toamnii aşa minunat îţi străluceşte păru’ şi în uochi parcă îţi zace doi luceferi şi mă gândi io ce norocos sunt să pot vedea aşa ceva. Ar trebui săţi spun în fiece zi câtă fericire miaduce prezenţa ta în viaţă şi cum îmi topeşte tuoate orgolile masculine şi prosteşti. Ştii ceva? Ia, hai să petrecem ziua asta duoar noi doi, cacum ar fi prima întâlnire !
Ei, mie când îmi spune Georgecă vorbile astea mă topesc cacum se topeşte untul pă carel las în soare ca să prestez un tortuleţ, fără ocazie specială, da’ până se topeşte iel, îmi dispare mie chiefu’ şi zic: sunt întrutotul de acord, că mi sa luoat de atâta eficeenţă gospodărească, mai ales că taman termenasem dă pus varza şi murăturile, care ie tare apreceate de mămica lui, tocătoarea, care practic de când mam mutat acolo juoacă rolul de supraveghetor care nu face nimic şi normal că na pus o lingură de sare în apişoara murăturilor, da’ a clănţănit continu pin preajma noastră până sa înroşit de nervi Georgică şi ia zis să meargă până la biserică, că a întrebat părintele de ea. Special a trimeso, că vorbise cu o seară în urmă so treacă prin Evanghelie şi so mai potolească niţel, că poate trecută pe modul domol, mai respirăm şi noi, că altminteri trecem pe pastile. Nu era prima dată când îi ceream sprijinul, că lam mai rugat în vară săi spuie ceva şi so mai sperie dracu, Doamne iartă-mă!, că clănţăne din orice şi ne dărâmă stâlpii căsniciei. Deja se mişcă unul din iei. Părintele, ăla bătrânu’, o cunoaşte de la botez,  ştie ce poamă ie, că are un grup consoledat dă asemenea personaje pă care nu le potoleşti nici cu postu, nici cu rugăciunea şi nea spus să stăm în pace şi relaxare.
– Staţi liniştiţi, că ştiu ce săi recomand! În loc dă post şi rugăciune, o trec derect în liga întâi, îi dau canon dă muţenie. O săptămână.
Trei ore a făcut mămica dă la biserică până acasă dă distrusă cea fost, da’ nu putea să refuze canonul, că ierea speriată cu iadu’, evedent, şi ea ca orice păcătos vesează la Rai, nu la zmuoală.
În prima zi, tot cacum ar fi fost la cafia, sa abţinut să nu scuoată un sunet şi parcă ierea în ceaun, la fiert, că o apucaseră neşte călduri şi transperaţii şi sănroşise la faţă, avea neşte vene ca şerpişori verzi, dam crezut căi plezneşte la cap. Pă la doişpe, nam avut încotro şiam chemat salvarea. La cum arăta jurai că în loc să mergem la film, ne ocupăm de înmormântare. Când au venit ăia şiau văzuto aşa, că apucaserăm so lungim supt nuc, pe un covor, neau întrebat ce a păţit şi noi iam spus sincer:
– Ie nevorbită!
– Cum domle ie nervorbită, ce înseamnă asta? a întrebat doctoriţa năduşită tuoată dă iefort.
– Cum auzirăţi! ia esplicat Georgecă.
– Păi are probleme cu gâtul?
– Mai ales cu corzile vocale, zice iar Georgecă. Şi sapucă doctoriţa săi verefece limba, gâtul.
– Numi pare a avea fo infecţie, niciun roşu în gât, amigdalele sunt perfecte.
– Mă mir, zic io, că la cât trăncâne credeam că i sau stafedit amigdalele şi lea înghiţit.
– Deci nu ie gâtul, ne leneştete ea.
– Teoretic. Practic de la gât ie, că pacolo scoate cuvintele.
– Nu înţeleg, se preface nedumerită doctoriţa.
Norocul doctoriţei a fost şoferul de pe ambulanţă care sa dumirit repede de ce şade pacienta roşie şi umflată ca un balon supt nuc şi sa esprimat can cărţi:
– Duoamna doctor, cum să vă iesplic? Duoamna de faţă, întinsă supt nuc, care este şi paceentă, nu numai soacră, nu ie bolnavă ca în manualile de medicină dupe care aţi studiat. E un fel dă caz mai special despre care nu să scrie, că oricum nu aţi citi, că sunteţi uoameni serioşi. Stările de faţă ie determinate dă o modificare în creier a unor substanţe care substanţe a intrat în majorarea spaţiului facial datorită la faptul că ar vrea să vorbească şi nu puoate.
– Păi cum să nu poată? Poate, că nu are niciun impediment vizibil.
– Teoretec, da’ practec nu puoate din motive necunoscute şi se întuoarce către noi:
– Trăncăne des?
– Aha, esplicăm noi.
– Şi soacrămea ie tot la fel, da’ cu ce o liniştirăţi?
– Nu o liniştirăm noi, o linişti preotu’, că o trecu pe canon de muţenie timp dă o săptămână.
– Auleu, grav! Nu rezistă până la fenal, io zic să vă pregătiţi de ce e mai rău. Dă când ie aşa?
– Păi azi începu, dă dimineaţă.
– Auleu, mai grav! Nu rezistă nici până mâine.
Doctoriţa să uita ca la iestratereşti, când la noi, când la paceentă, când la şofer şiodată i se umflă şi ei vena la cap:
– Domne, aţi înebunit? Ce dracu ie aci? Pune-o pe targă, că o ducem la spital.
Când auzi soacrămea, odată să ridică şi strigă:
– Niminea nu pleacă nicăieri! Adică, voi duceţivă la spetalu’ vostru, că io mă duc cu ei la naşi, că vrea să se ducă la naşi fără mine.
– Vă spusei io că nu rezistă până mâine? întrebă şoferu’. Gata duomna doctor, paceenta ie bine, hai să mergem că vă esplic io pă drum cam ce fu cu tuoată mascarada asta.
Normal că doctoriţa plecă sictirită şi tot nedumerită şi normal că noi plecarăm la naşi cu ea şi, mai normal, ie că a trăncănit şi pe drum şi în casa naşilor tuoate balivernele posibile, fără întrerupere şi durere de fălci. Acu, că auzi că mergem la film, începu să se vaiete că ea nu rămâne singură acasă ca speriato părintele cu neprevăzuţii din zmuală, pe motiv că nu a ţinut canonul şi el, practic, nu intervine nicăieri pentru iertarea ei.
– Deci vrei să mergi cu noi, da? am întrebato io, nervuoasă.
– Da! a sărit ea bucuroasă.
– Hai, zic, dacă insişti, iau io belete dă pă tilefon, onlain. Şi luai belete la cel mai al dracu felm dă groază.
Aşa am realezat că pedeapsa preotului ie apă dă ploaie, ca so faci să tacă acasă, o iei la film mai întâi. Ţipă acolo până leşină şi dupe aia nu o mai auzi o săptămână întreagă, că stă paralezată dă frecă.
Uite aşa reuşirăm şi noi să avem întâlniri romantice dimpreună, cacum ar fi rupte din filme şi poveşti, căn veaţă întotdeauna să iecsistă câte unul, doi, care în loc să meargă pă drumul destinului lui, sapucă să te analizeze pă tine şi să te înveţe cum săţi trăieşti viaţa. Io cred că pentru ăştia sa inventat filmele dă groază, ca săi mai potoleşti niţelus, calminteri dacă nu ştii cum să te poziţionezi ca să răzbeşti, o iei pe câmpi şi dealuri.

Vă pup cu deosebetă afecţiune cacum aţi fi surorile mele
Braţe întinse şi neapărat sute de ţuguien inime

Veorela

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!