Ce, mah, „ne grabim”?

femeie se rujeaza in masina asigurare casco

E devreme. Mult prea devreme ca sa-mi solicit singurul neuron activ, aruncandu-l in procesul de existenta. Pe ceilalti nu-i pot scoate din amorteala diminetii. Se intind prin mintea mea, precum imi intind eu corpul, pisiceste, printre cearceafuri. Si era atat de placut…Am senzatia ca-s intr-un spa pana in momentul in care aud, zbatandu-se intre viata si moarte, albitura cu flori marca Samsung( uitat de seara pe vibratii). Dau sa raspund, dar, firesc, telefonul numai la indemana nu e. In urma unui set complet de cautari disperate ii dau de urma si-i multumesc, in gand, apelantului ca si-a educat suficient rabdarea( sau poate imi cunoaste indeaproape meteahna) si insista. Imi anunt prezenta cu un alo de “prea devreme”
– Ce faci, draga mea? ii aud vocea calda
– Desfac ganduri, raspund cascand. Nu mentionez ca mi-ar fi lene. Se deduce.
– Ne intalnim diseara? ma intreaba cu acelasi ton placut.
– Ihi. 7 sau 7.30? verific eu intalnirea.
– Cum iti convine?
– 7 e decent. Ramane batut in araci… de vie, o asigur eu
– Stai! trage ea de timp. Sa-ti spun ce-am patit ieri. Din ciclul „toate mi se intampla numai mie”… Stii ca trebuia sa iau mandra de la pictura?!
– Stiu, raspund eu.
– Ei, ma indreptam catre centrul de creatie. La semaforul din intersectie observ ca mai era o secunda si verdele dadea-n rosu. Imi zic ca nu are rost sa ma grabesc, asa ca mangai usor frana si, cum ma stii, ma reped cu ruju’-n buze. Cand sa-mi creez conturu’, in oglinda retrovizoare, il descopar pe ala din spate, injurandu-ma maruntel, maruntel din buze. La prima injuratura, asa, mai de vara, n-am zis nimic. Eeee, cand i-am citit pe buze in cate pozitii folosea “organu’” din dotare, am simtit cum mi se strage toata furia-n gat si….(Mi-o inchipui cum trage frana de mana, scoate centura, se da jos din masina si-si indreapta, meticulous, sacoul si tinuta ca, deh, o doamna se da jos de la volan… Privirea ei albastra, pariez ca era violet de gentiana). Ma indrept spre “stimabil” si-i zic lejer:
-Care e treaba, amice? Ne grabim?
Asta, blocat. Pe pariu, ca in momentul ala orice farama de inteligenta era blocata-n slit de la atatea injuraturi cu dotarea.
– Nu, raspunde incurcat
– Atunci de ce ma injuri?
– Nu v-am injurat, reuseste sa ingane, amicu’. Va atentionam ca e verde.
– Hai, sa mori tu! Tu ai senzatia ca sunt daltonista? Uita-te la mine! Ce vezi? Iti spun eu: o doamna si-o finuta. Acu’, uita-te in oglinda! Ce vezi? Iti spun tot eu. Un magar! Un magar grabit care injura participantii la trafic, pe soseaua cumparata de mamica ta, presupun. A facut imprumut la banca sa-ti cumpere strada?
Nu-l las sa respire sau sa articuleze ceva. Cu prostii nu e de glumit, ca astia te ridica la nivelu’ lor si te bat cu experienta, vorba scriitorului.
-Asa te-a educat mamicuta’ ta? Asa te-a luat nevasta-ta, pe semnatura, cu handicapu’ asta?( Mi-o inchipui gesticuland in jumatea strazii, dublandu-si volumul spre satisfactia celorlalti soferi care asistau la spectacol, gratuit)Aia, zice ea, din stanga, din masini, ca, deh, eram la semafor, ma incurajau:
-Rupe-i fata, doamna! Aranjeaza-i guleru’! Scoate levieru’! Fa-i freza!
Eu, finuta cum ma stii, vorbesc calculat, calm, pot sa afirm, spre disperarea porcului care mestecase vorbele alea in gura.
-Pariu ca abia te-ai ridicat de la masa! Ai mancat ca porcu’, de dulce, ca nu cred eu ca tii tu post, desi suntem in postul Pastelui, post in care tu in loc sa te smereseti, sa mananci verzituri si sa respecti omu’, te porti ca un magar. Si, nu te supara, ai vreo afacere si scade bursa de te grabesti asa sau te-a sunat nevasta sa-i aduci covrigi calzi, ca naste? Sa-ti fie rusine! Ai auzit? Ru-si-ne! Mi-e jena ca impart strazile cu tine. Asa sa stii. Mi-e rusine ca esti concetateanu’ meu!

-Gagico, ai fost curajoasa! apuc sa-i mai spun eu, razand cu toata fiinta. As fluiera admirativ, dar iti sparg timpanul. Te-ai riscat. Daca era mai infipt si se dadea jos?
-Ala? As! Doar gura de el. Si, la ce nervi aveam, eram in stare sa-l ridic cu masina, cu tot. De spus, i-am spus mai multe, dar nu-mi amintesc. Le-as fi rupt si bilete mascaricilor care radeau cu gura-n pana in tample, dar m-am multumit cu privirea de final pe care le-am aruncat-o.
-Banuiesc ca te-ai retras in glorie…
-Aha, zice ea razand, ca dupa ce l-am tavalit verbal, de nu mai stia bietu’ ce sa zica, la final zice:saru-mana! Ma incerca un sentiment de mila vazandu-l asa pierdut.
Nu e olteanca, altfel il ploconea cu un “ai sictir”, de final apoteotic.
-Bravo, gagico! In numele soferitelor, te felicit! Imi inchipui ca restul zilei ai condus cu stanga pe volan si dreapta pe schimbator, fie in lehamite, gen James Dean, fie genul lui De Niro: “Are you talkin’ to me? Ha? Are you talkin’ to me?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!