Cine citeşte o carte, joacă mai puţine… şi creşte „aichiu-ul” României

 

Man Reading Book and Sitting on Bookshelf in Library — Image by © Royalty-Free/Corbis

De două săptămâni Mirel e secretar de primărie. E mândru ca o floare-n parc. Muşcată. Roşu- burgund. De când e secretar, vin rudele pe rand să-i facă poze şi să-i ceară câte un favor. Numai mumă-sa, Florica, îi aduce fasole în olicică de pământ. Bio. Mirel citeşte o petiţie. 11 pagini. Times New Roman, 12. Citeşte şi transpiră. Citeşte şi se foieşte pe scaun, oftând a pagubă-n cimitir. Costică aşteaptă cuminte pe scaun. De trei luni solicită să fie primit în audiență. La primar. Azi i-a venit rândul. Nu are nicio carte, nici telefonul, nici măcar vreun ziar, ceva… dar îl are pe Mirel.
– ‘Ţi-ar rasa a dracu’ dă petiţionar analfabet! Ia, uite, bă, scrise 11 pagini şi trecu toate instituţiile statului în preambul. Dacă o citesc pă toată, scriu o carte.
– Ce vrea, mă? se aude curiozitatea lui Costică
– Dracu’ ştie! Ceva despre discriminare, da’ nu pot s-o cuprind acu’. Ăsta e manuscris dă la marea Moartă. Îl iau acasă, să-l citesc pă wc, că am mai multă linişte. Bă, frăţică, cum s-or naşte unii cu idei aşa creţe? D-ăştia ievoluţionişti, cu mintea veşnic în recreaţie? Nu începe şcoala nicioadată. Iete, ia! Nici timbru nu are pă plic. Aaaaa, ie clar! Ie adusă dă fo mână criminală.
– Ia, vezi, mă, să nu fie fo sută dă ieuro în plic, să dai dă dracu!
Mirel suflă în plic şi intră cu toată faţa în el.
– Dacă e, nu mă ating dă ea, că nici nu închid bine plicul, că mă încalecă ăştia.
Nici nu îşi termină gândul că scapă uşa peste ei. Mirel ridică mâinile în aer şi scoate ochii în faţă ca Tase când vede un leu.
– Sunt de la editura Rosa, cu o ofertă de cărţi pentru adulţi şi copii! strigă din uşă entuziastul.
Mirel, cu mâinile deasupra capului şi ochii gastropod:
– Lasă-ne, bre, că suntem plini dă cărţi! Cad, dracu’, peste noi! Mai sunteţi, dom’le, mulţi? Eşti al patrulea pă săptămâna asta.
– Atunci, mă scuzaţi! bate omul în retragere. O zi liniştită să aveţi!
– Avem pă mă-ta! şopteşte Mirel printre dinţi, plin de transpiraţie. Ia, uite, bă, era să fac infarct.
– Mă, Mirele, Şecspiăr, o fi avut, mă? Io caut prin casă de trei zile şi săptămâna de vine suntem chemaţi în parc în acţiunea: “Cine citeşte o carte, joacă mai puţine şi creşte aichiu-ul României”.
Mirel înmărmureşte. Uitase de acţiunea la care fusese chemată toată comuna.
– Bă, tu ai dreptate! Lasă, mă, că dacă nu găsim Şecspiăr, că ie greu de citit, avem versuri de Stănescu. Ce, al nostru nu ie bun? Nu rivalizează cu nimeni. Unul e Nichita. Şi face o pauză lungă. Îşi ţine respiraţia şi ceasul de la mână.
– “A venit îngerul şi mi-a spus: – Nu vrei să cumperi un câine?”
Costică e blocat mental.
– Când, mă?
– Când, ce?
– Când a venit îngerul să te întrebe de câine?
– Dă-te, mă, dracu’, că eşti prost! E din Nichita.
– Aaaaaaaaaaaa!!! Se dumireşte Costică. Şi a-ul ăsta de dimensiunea 7 a, edificator, îi luminează chipul. De admiraţie. Mirel dă ochii peste cap şi continuă cu patos: A venit îngerul şi mi-a spus: – Nu vrei să cumperi un câine?/Eu nu am fost în stare să-i răspund./Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau lătrătoare./- Nu vrei să cumperi un câine?/m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe inima mea lătrătoare, dând din sânge ca dintr-o coadă”.
Mirel deschide ochii încet şi aşteaptă aplauze imaginare. Costică, paralizat în scaun, băleşte cu gura întredeschisă şi privirea de „vorbeşte Hagi”.
– Să-mi dau palme! Bă, da’ deştept eşti în capul ăla! De aia eşti secretar la Primărie. Să fiu al mamii, ce versuri frumoase! Cu ce simţ simbolistic de artist a putut scrie! Ie dă mare avergură artistică! Bravo lui, mă! N-a trăit pă pământ dăgeaba! Şi-şi sprijină privirea pe glaful ferestrei, de parcă ar sprijini cerul. Simte că nu degeaba se spune că românul e născut poet şi-i trec prin minte tot felul de variante în versuri, cu rime la purtător şi fiori de patriot legat cu inima de glie.
Mirel îşi continuă manuscrisul, sorbind cu patimă din cafeaua neagră. Neagră precum sprâncenele Rodicăi, proaspăt tatuate. Rujul e sidefat. De când e sidefat a cresut  numărul petiţiilor şi acatistelor.

A venit îngerul şi l-a întrebat, îngână Costică, fascinat. Auzi tu la el întrebare de mare introspecţie sufletească: nu vrei să cumperi un câine? A naiba e ştiinţa dă carte! Cum are unii un talent de-ţi înmoaie picioarele!

2 Responses to “Cine citeşte o carte, joacă mai puţine… şi creşte „aichiu-ul” României”
  1. Crengu says:
    • Zăpăcita Creaţă says:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!