Coana mare la psiholog

În fiecare zi, pe când nici soarele nu se dumireşte ce e cu el pe cer, gol, coana mare se trezeşte cu trei broaşte-n stomac. Oac, oac, oac! Se mişcă în toate părţile de parcă ar vrea să-i mărunţească stomacul şi să ajungă, Doamne fereşte! la colon. Toată noaptea rezistă fără mâncare, aşa că la şase trecute şi cinci, în loc de exerciţii de înviorare, caută în frigider. Doar ce linişteşte broaştele din cămara pântecului şi pune de cafea. Ieri noapte a dat peste ea bogăţia. Se visa într-o căsuţă, undeva prin Caraibe, cu o apă turcoaz ce-i ajungea uşor la glezne, cu o grădină proprie de palmieri şi bananieri şi trei nativi pe post de servitori. Drept e că în vis era puţin mai subţirică, uşor blondină, bronzată fără urmă de sutien. Doamne, ce gust bun are raiul!

Îi intrase binele prin fiecare celulă, fibră, cotlon şi-l simţea profund cum simţi aroma cafelei şi te laşi sedus de ea. O zi întreagă a rememorat, pătimaş, visul. Realitatea ei, amară, cu trandafiri roz în loc de palmieri şi un ginere arogant în loc de nativ zâmbitor o chinuie îngrozitor. Toarnă cafeaua neagră-beznă în cana albă pe care-i desenat un cap de raţă verde, curioasă, şi se uită lung la zahărul brun. Ar vrea, n-ar vrea. Mai bine lapte. Ia uite, calea Lactee în cafea! Strânge în jurul ei halatul grena cu maci albi în lipsa braţelor lungi, bărbăteşti, şi deschide calculatorul să vadă ce-i rezervă, azi, astralul. Astrele sunt cam împrăştiate în dreptul zodiei ei. Or fi şi ăstea supărate. Cum să se aşeze mulţumirea în viaţa ei, când astrele stau aşa dispersate? Valuri de emoţii şi amintiri îi cuprind mintea. Nu-i a bună nostalgia asta. Şi doar ce i-a spus Mitrana, verişoară după tată, plecată de cinşpe ani în Canada:
– Io nu ştiu cum te împaci tu cu stările astea. La noi, o dată pe săptămână te duci la psiholog. Descarci sufletul acolo şi pleci acasă, nou. E ca şi cum abia te-ar fi adus barza pe pământ.
– Un fel de spovedanie?
– Cam aşa, dar la nivel mai elitist.
– Aha, înţeleg.
Odată intrată informaţia în cap, nu i-a dat pace până nu a pus-o în aplicare. Şi, iat-o pe coana mare!, dichisită bine, cu pălăria crem şi margarete, mici, prinse-n buchet, cum îşi face loc printre oamenii care îmbracă strada ca nişte nori întregul cer. În dreptul porţii numărul 15, strada Luţernei, colţ cu Linte-Bârzoi, un câine hibrid, jumătate câine, jumătate pisoi zburlit, latră îngâtuit, dând în acelaşi timp din coadă. În părul gri, tuns haotic de nişte mâini stângace, cad dude albe, coapte bine. Câinelui nu-i pasă. E plin de dude-n blană, dar nu se mişcă niciun pas din dreptul porţii. Coana mare nu-l bagă în seamă, caută o sonerie, o găseşte sub un braţ de iederă înverzită şi, încântată, sună îndelung. În câteva secunde în dreptul uşii apare un cap de mop roşcat şi o pereche de ochelari supradimensionaţi.
– Vă rog, intraţi!se aude mopul.
Coana mare împinge câinele cu stângul,trage de poarta curajos, scoate dantura la înaintare şi-o dă înainte cu politeţuri la care mopul răspunde automat.
– Vă rog, luaţi loc!
Coana mare se învârte într-o cameră obscură, cu două fotolii jigărite şi-o canapea de piele mov. O măsuţă din lemn rezistă eroic greutăţii. Suprapuse cărţi teamatice, romane jerpelite, reviste moarte, trei scrumiere şi-o vază cu garofiţe albe supun masa firavă la un efort susţinut. Mopul vorbitor îi arată canapeaua, coana mare e reticentă, dar se aşează, timid, strâmbând din nas.
– Ce vă aduce în cabinetul meu?
– Prostia!dă să spună coana mare, că de jeg sunt sătulă. Aaa, ştiţi, sinceră să fiu, verişoara mea este cea care m-a îndemnat să caut o persoană calificată care-mi poate da răspunsuri la stările mele din ultima vreme. Şi visele nocturne. Şi în gând, adaugă: ce dracu pute în halul ăsta? Petro, eşti ditamai muierea, dacă vroiai să miroşi putoare de picioare înfierbântate o puteai face gratis, oricând.
Mopul îşi soate ochelarii. O pereche de ochi imenşi, cât ţara Egiptului, verde smarald, conturaţi cu o tonă de negru din creion, o privesc năucitor.
– Ce probleme aveţi?
– Cu …viaţa asta, ca toată lumea. Că nu venim să ne plângem de altceva. Deci, în principiu, viaţa îmi dă bătăi de cap, în rest sunt bine, mulţumesc.
– Şi visele?
– Visele sunt diferite, multe, nu le mai fac faţă noaptea şi la somnul de prânz, le completez.
– Oboseală psihică fireşte! concluzionează profesionista.
– Bravo, mă, eşti deşteaptă!, ţipă un neuron în mintea coanei mari. Nici nu realizam că poate fi vorba de altceva. Pentru 100 de lei, numai 100 de lei, venii să-mi spui tu că e oboseală psihică. Credeam că trăiesc într-un univers paralel sau fac parte dintr-o scenetă de teatru a unor marţieni şi nu mă dumiream ce rol am. Ptiu, Mitrano, nu te-oi prinde io!
– Ce mâncaţi?
– Ia uite, a dracu’, e şi nutriţionist! De toate, de toate servesc. Nu am probleme.
– Mda, înţeleg.
– Înţelegi pă dracu’! Mă mir că mai vezi în întunericul şi putoare asta! Nu vă supăraţi că întreb, eu mai mult am venit pentru că pe net, în prezentarea dumneavoastră, scria că faceţi hipnoză terapeutică şi aş vrea să văd  ce anume din trecutul meu mi-a produs starea asta.
– Desigur că fac, dar asta după cinci şedinţe, să aprofundăm, să înţeleg, să povestim.
Coana mare rămâne mută.
– Ce dracu’ să aprofundezi? Pensia mea?gândeşte tot în sinea ei.
– Spre exemplu, începe mopul profesionist, am avut un cuplu care a venit tot pentru aşa ceva. Doamna lucra la finanţe, nu dau nume, dar lucrează la încăsări, biroul cinci. Soţul, un ciudat fixist. Nu dau nume, din respect, dar lucrează tot la finanţe, la persoane juridice, etajul trei, camera 8. Din start mi s-a părut ceva ciudat. Cinci cu opt nu merge, înţelegeţi? Cifrele. Numerele. Ăsta vorbeşte mult, ea puţin, interiorizată. Nu-i bine. Şi ea fixistă, recunosc, dar el un ciudat excentric. Nu judec, Doamne fereşte!, dar manifestări ciudate cu absenţe de acasă, băute cu colegii, chestii pescăreşti, evadări la munte( cu luna) cică pentru relaxare şi energizare, reglarea chi-ului, yang-ului, ylang-ylang-ului, chestii de astea. Au patru maşini, două case, un copil.  El mai are vreo patru copii. Şi încă un apartament. Ea e la a treia căsnicie, săraca, n-a avut noroc. Că, aşa e în viaţă, nu ai noroc la prima, nici la a doua, nici la a treia…..De asta zic…Coana mare doarme deja de o jumătate de oră.
– Sunteţi gata!aude ca prin vis coana mare. Şedinţa s-a încheiat. Când vă mai aştept?
– Unde?
– La şedinţă.
– Care şedinţă? că nu v-am spus nimic.
– Aşa se întâmplă în prima zi, ne acomodăm cu pacientul, apoi trecem la subiect.
– Dracu mai trece, doamnă!strigă coana mare, fumegând. Deschide-ţi geamul ăsta, că murim de inimă, pe rând. La revedere!
– Vă costă 100 de lei.
– Nu mă costă nimic! Mie trebuie să-mi daţi 100 de lei că m-aţi înebunit de creieri o oră întreagă, fie trei sferturi, că în restul am aţipit. Poate că asta e hipnoza de care scriaţi. Doamne fereşte! Ce şarlatani! Marş potaie, că-ţi mut freza! Ia, uite, domnule, venii om şi plec depresiv. Fi-v-ar diplomele de căcat!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!