Cu fasolea înainte, că cică-i ziua „enternaţeonală” a fericirii!

Băi, frate,  când se află omu’, adică pământeanu’, într-un impas major din care nu mai știe cum sa izbândească(oho, și câte se întâmplă într-o viață!) ar fi în stare să mănânce și rahat de urs tras la tigaie în ulei de parafina, pe pat de dude verzi și cozi de cireșe amare, mai puţin să accepte şi să aştepte cuminte să treacă. Stele i se par mai stele, motivaționalii mai motivaționali, legile lui Murphy mai realiste decât Evanghelia lui Matei, etc. Orice e nou, orice sfat de pui carpatin cu rădăcini de shaolin, e încercat. Crede omu’ în toate semnele ce-i ies în cale: horoscoape, oracole, pietre magnetice,  nea Costică Mujdei, câmpuri pulsatorii, Veronica tarotista, etc.  Şi totul culminează cu noul curent(cică, de fapt, ar fi un fel de ştiintă-religie, pana mea, ceva), cel al cărui principiu este următorul: viaţa ta este rezultatul gândirii. Gândeşti pozitiv, trăieşti ca în sânul lui Avraam(tre să fie ceva de bine, un fel de Rai cu kiwi şi mango din belşug). Gândeşti negativ? Să fii sănătos, tăticu! Ia-ţi toate şuturile în cur fără să faci contestaţie.  Aşa, bagă-ţi unghia în gât că nu ai citit toate cărţile în materie de şi nu ai ştiut până la etatea asta că tot ce faci e rezultatul exercițiului mental pozitiv.

Am trecut şi eu prin faza asta. Recunosc, încă de mică am cercetat, am căutat, nu m-am mulţumit cu „dacă-ţi spun io că aşa e”. Am citit şi citesc orice îmi pică-n mână şi în monitor. Îmi pun semne de întrebare, dar nu vibrez cu orice, la orice. Cărţile, textele, sunt scrise tot de oameni. Dacă găsesc un adevăr în ele care coincide cu adevărul meu, atunci recitesc. Analizez. Vibrez. Îmi trebuie ceva timp să mă dumiresc care e sensul, pentru că nu-mi place ca cineva să mă manipuleze în vreun fel. Nici nu trebuie să manipulezi pe cineva în vreun fel. Nu trebuie să ţi se impună nimic. În special cu forţa. Trebuie să ajungi tu la Adevăr,  în armonie cu tine, trebuie să mergi tu singur pe calea ta. De asta suntem unici. Aşadar, îmi trebuie timp să mă dumiresc. Că între timp sufăr ca un câino-taur(ca asta estem io în zodiac) pentru orice nimic, asta e altă treabă proprie şi-a mea… şi e altă temă de scris acilişea. Că d-aia îmi făcui blog. Să bat câmpii. Cum spusei, am un un orizont destul de deschis la lucruri de genul ăsta. Sunt unul dintre pruncii lui Dumnezeu care scormoneşte mereu. Cred că-L amuză, de altfel, starea mea. Şi cum sunt eu deschisă la orice noutate, casc gura şi ochii la ce ne povesteşte o doamnă expert judiciar într-o vizită de luni, pe la ceasurile prânzului. Şi, timp de oră, ne spune ea cum a realizat că poate influenţa gândirea fiecare pas al vieţii, cum poate aduce gândirea pozitivă râuri de bani şi de fericire. Şi povestea cu atâta patos şi o descriere amânunţită a unei cărţi, celebre de altfel, vândută în sute de mii de exemplare, încât i-o cer şi eu. Spre citire şi dumerire. Citit. Dat cu virgulă în mintea mea. Ceva nu se pupa. Nu eram întru totul de acord. Un an mai târziu, într-o altă carte descopăr că nu sunt singura care gândeşte aşa.  Categoric, viața mea nu este rezultatul gândurilor mele. Nu în totalitate. Nu pot fi de acord că o persoană poate gândi tot timpul pozitiv. Este imposibil. Dacă face asta, înseamnă că-şi reprimă reprima sentimentele şi asta e o minciună. Ca să respecţi o filozofie care-ţi repetă că viața este proiecția gândurilor tale, să lupţi împotriva curentului din tine, e o prostie. Nu poți să-i spui unui om să-şi imagineze tot timpul că sta cu curul pe un un sac cu galbeni, să-l vizualizeze continuu și banii vor veni la el. Nu vin. Trebuie să muncești sau să ai o inteligență anume pentru a face bani mulţi. Da, funcţionează perfect o atitudine neutră, o curgere frumoasă, de pace, linişte, respect pentru orice formă de viaţă. Funcţionează altruismul, iubirea. Toate astea funcţionează perfect. Nu deţin adevărul. Nu am cum. Cred în destin, altminteri nu îmi explic anumite întâmplări, momente, experienţe, cred în liberul arbitru, cred în lecţiile pe care trebuie să le învăţăm, cred în darurile cu care am venit de care ne folosim pentru a aduce contribuţia noastră în această lume, cred că totul e schimbare, cred în multe…

Dar, să fac o încercare. Dau timpul înapoi. Eu am stat foarte bine la capitolul imaginație. În special când eram copil. Fugeam din realitatea spațiului în care creșteam și mă adăposteam într-un spațiu imaginar, în care puteam fi orice, oricine, oricând. Jur că stăteam foarte bine și cu vizualizarea. Constant. Dacă ar fi funcționat această tehnică a gândirii(și mă rezum doar la perioada copilăriei și adolescenței), atunci, cu siguranță, aș fi moștenit cel puțin o parte din averea lui Elvis, am visat ani la rând că sunt copilul lui,  aș fi câștigat cel puțin trei premii naționale la festivaluri de muzică, Tom Cruise l-ar fi lăsat baltă pe Dustin Hoffman (se descurca el în Rain Man), s-ar fi urcat pe motocicletă și m-ar fi cerut de la mama sub geamul bucătăriei. Aș fi avut trei biciclete roz, o camera doar a mea cu mult argintiu, și aș fi devenit o actriță recunoscută. Aaa, am uitat: aș fi mâncat cât vroiam, la ce oră vroiam și eram zâna, zânelor întruchipată. Ce nu am făcut bine? Am visat şi cu ochii închişi şi cu ei deschişi, am vizualizat ani întregi. Tom a luat-o pe australiancă(treaba lui!), nu am câştigat niciun concurs muzical, am făcut o gastrită pe măsura dorinţei mele de a fi o schiloadă, Elvis şi-a văzut de eternitatea lui.

Realitatea? ” Viața este o serie de schimbări naturale și spontane. Nu le opuneți rezistență, acest lucru crează doar durere. Lăsați realitatea să fie realitate. Lăsați ca lucrurile să curgă natural mai departe în orice mod le place”- Lao Tzu.  Aduce cu adevărul meu. Evident că nu pot fi 100% bună, zen, pozitivă, altminteri nu aveam ce naiba căuta pe Pământ. Pentru unii sunt bună, pentru alții sunt rea. Nu-i pot mulțumi pe toți. Niciodată. Fiecare are percepția sa. Chiar eu spun despre mine că sunt bine și rău, lumină și întuneric. Pot fi empatică până la lacrimi, pot strânge la piept mâini osoase, uitate, până-mi sângerează sufletul şi în momentul în care, în trafic,  îmi taie calea câte un creştin sictirit şi inconştient, îl înjur olteneşte. Uneori mă mai abţin. Într-o zi privesc cerul de parcă atunci l-aş vedea pentru prima dată, alteori nici nu-l observ. Într-o zi râd din nimic, în alta plâng din nimic. Uneori îmi pun sufletul pe tavă, alteori reacţionez cum nu mi-aş fi putut imagina…..

Sunt un mister. Poate viaţa e un mister. Oricum mintea noastră nu poate înţelege totul. Nu are cum, dar… dacă nici iubirea nu poate salva omenirea, s-o facă râsul. Deci, fiţi ferciţi!

2 Responses to “Cu fasolea înainte, că cică-i ziua „enternaţeonală” a fericirii!”
  1. Valentin says:
    • Zăpăcita Creaţă says:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!