Daţi Lumea mai încet! Vreau să-mi aud sufletul!

papadie

Călători prin timp ne autodenumim când trei sferturi din drumul prin viaţă s-a scurs. Cu tinereţea ce-ţi flutură prin plete, totul e posibil. Ai timp la senectute să pui sacul jos. Dar senectutea nu-ţi bate la uşă cu bilet săptămânal pentru curse în Cipru, Grecia, Hawaii. Şi nici cu un cupon pe care stă scris: all inclusive, oriunde, oricând. Lasă, mă odihnesc la pensie! Lasă, o să călătoresc la pensie! De ce ai trăi Acum?  Şi vine şi timpul bătrâneţii…. Stau pe un culoar alb şi iau seama reacţiilor. Când se aşează pe bancheta neagră nu-şi vorbeşte niciunul. Apoi, în aşteptare, se dezleagă limbile. Vorbind… teama, durerea nu mai au aceeaşi greutate. Apropierea asta-i bună. Boala îi uneşte. Spun chiar şi glume, deşi ochii le sunt trişti, mâinile tremurânde. Ca şi sufletul. Stau cu radiografii mari în mâini. Se văd toate: capul, toracele, bazinul. Toate, mai puţin sufletul.

Pe ăla nu-l scanează nimeni. Pe ălă nu-l cere nimeni la analiză. Se credeau zei în tinereţe. Se ocupau de zgomotul Lumii şi plăteau tributul ei. Lumea creată de oameni, nu cea a lui Dumnezeu. Le zâmbesc. Empatizez. Le ascult poveştile, regretele. Nu ştiu ce-i doare mai tare: boala sau regretul. Materialismul existenţei lor. Tot ce au învăţat şi au realizat prin mimetism. “Aşa face lumea. Râde lumea”. Abia acum conştientizează cât de repetenţi stau la lecţia iubirii, că niciunul dintre cei pe care-i ascult nu s-a iubit.

Tac. Nu deschid drumul spre război. Nu te poţi război la nesfârşit cu tine. Împotriva curentului nu vei reuşi. Îi privesc şi îmi amintesc ce-am înţeles…

Am înţeles că oricât ai încerca să scapi de durerea clipei, ea trebuie consumată. Am înţeles că toată importanţa unui moment de azi, mâine nu mai are aceeaşi valoare. Iar peste un timp, deloc. Căci totul este în schimbare.

Am înţeles că poţi fi vânt, mare, curcubeu, furtună, răsărit. Poţi fi toate. Am înţeles că prima uşă la care trebuie să baţi, e uşa sufletului tău. În spatele ei eşti tu şi Dumnezeu. Ce poţi aştepta mai mult?

Am înţeles că nu datorez nimănui, nimic. Nimic am şi eu. Am venit fără nimic, plec la fel de goală. Tot ce am e de la Dumnezeu. Sau numiţi-L voi cum vreţi. Tot ce dăruiesc este pentru că asta vreau şi nu trebuie să aştept nimic în schimb.

Am înţeles că liniştea, împlinirea vine din detaşare. Detaşarea de egoul meu. Am învăţat că dacă pot să mă bucur de frumuseţea unui lucru, fără a-l poseda, şi zâmbesc văzând bucuria altui seamăn în faţa aceluiaşi lucru …am rupt băierile relaţiei dintre ego şi sinele meu. Cănd egoul slăbeşte, totul e minunat!

Am înţeles că nu există oameni răi. Simţeam asta şi credeam în asta. Copilăresc. Naiv. Nu, nu există oameni răi. Există doar oameni care se tem să fie treji. Conştienţi că egoul stă pe tronul fiinţei lor şi că locul lui nu e acolo. Şi…nu îi poţi schimba. Îi va schimba viaţa. Asta sau altele. Prin lecţiile ei. Sunt cei care văd toate defectele semenilor şi sunt orbi când vine vorba de ei. Şi-am înţeles că e risipa de energie să încerci să schimbi ce nu se vrea a fi schimbat.

Am înţeles că ne temem să trăim. Tot regele ego alege asta. Ce ar avea de câştigat fără putere? Ce e dincolo de Eu? Ce e dincolo de al meu, pentru mine, mie? De ce ar fi Fericirea scopul existenţei noastre? Să fie fericire în afara mea, fără mine? Ideea asta ne înspăimântă de moarte. Ne e frică să fim fericiţi. Asta e adevărul. Ne e frică să fim fericiţi fără să posedăm ceva, fără o dependenţă.

Am înţeles că nu-mi aparţin. Nimic nu-mi aparţine. Ciudat, nu? Nu asta am fost învăţaţi.

Am înţeles că conştiinţa este ataşată minţii, dar are energia spiritului. Am înţeles că tot ce nu poţi înţelege, pot simţi. Tot ce nu poţi cuprinde, îţi poţi imagina.

 

Îmi vine să-i strâng pe toţi în braţe. Să dărâm zidurile astea ridicate în jurul sufletului lor de cea mai cruntă boală. Să le alung toate regretele.

– Ce târziu e să îmi mai ascult sufletul! Ce târziu e să mai fac ce mi-am dorit! Suntem călători prin Lumea asta şi, oricât te-ai strădui, când cobori la ultima staţie dispari în mulţime de parcă nici nu ai trăit! Alo? Codruţa, eşti bine? Vezi că ai mâncare pe masă! Bunica ajunge târziu.

One Comments

  • Mia C 9 august 2018 Reply

    Cat adevăr și câtă măiestrie !.Gânduri țesute frumos…pe urzeala unor mari adevăruri…Adevăruri ignorate de mulți dintre noi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!