Din când în când vorbesc cu mine…”cum aş vorbi c-un frate”

Eu: Mi-e teamă c-am să uit.
Sinele: Şi? Uită! În locul celor uitate, vei face loc altora.
Eu: Mi-e teamă că într-o zi, o să mă prăbuşesc.
Sinele: Şi? Cazi! Cazi pentru a avea de unde să te ridici.
Eu: Mi-e teamă că nu am să înţeleg…
Sinele: Şi? Ce trebuie să înţelegi cu mintea? Ai inima.
Eu: Mi-e teamă că nu se va sfârşi durerea şi n-am să învăţ să o accept.
Sinele: Nu-ţi fie! Şi tu vei învăţa. Prin rănile durerii îşi face loc lumina.
Eu: Şi dacă am să uit să fiu copil?

Sinele: Aş! Unde ai văzut tu bătrâni să nu mănânce dulciuri multe?
Eu: Şi dacă lumi neînţelese, tulburătoare îmi vor distruge, la infinit, somnul, cum să nu mă înspăimânt?
Sinele: Cum este în cer, aşa şi pe pământ. Linişteşte-ţi sufletul şi se vor linişti şi gândurile.
Eu: Şi am greşit şi multe alte, mici, voi mai greşi.
Sinele: Şi? Pentru ce crezi tu că ai venit aici? Să îndrepţi tot ce greşeşti. Da, ai greşit, da, posibil să greşeşti, dar cum vei învăţa?
Eu: Mi-e teamă că n-am să fiu utilă şi existenţa mea nu va aduce nimic lumii.
Sinele: Nu fii copil! Nimic nu-i la întâmplare! Aici, acum, e timpul tău. Şi tu ai rostul tău.
Eu: Şi dacă nu voi iubi îndeajuns? Dacă nu voi putea mereu?
Sinele: Nu-ţi fie! Tot ce trebuie să faci e să priveşti în tine. Acolo e un univers întreg. Tu iei, el creşte înapoi.
Eu: Mă tem că mâine nu voi mai simţi aceeaşi bucurie când strâng în braţe un copil, un bătrân, un străin, când văd o frunză căzătoare, un strop de cer senin, petunii albe, galbene şi violet, un zâmbet şi-un oftat de prunc, prin somn,…
Sinele: Şi? Ce nu vei iubi azi, rămâne pentru mâine. Dă-ţi timp. Ai răbdare cu tine!
Eu: Mi-e teamă că voi spune cuvinte de care nu am grijă, mă tem că un cuvânt greşit îmi va pune în umbră inima, sufletul şi toţi mă vor citi greşit.
Sinele: Şi? Spune ce simţi, spune ce gândeşti. Fii sinceră cu tine. Cândva, vei învăţa tăcerea şi zâmbetul va spune tot. Cândva, vei înfrâna furia şi liniştea îşi va face cuib în inima ta. Cuvintele se pot trece prin sită, dar emoţiile, sentimentele, ba. Poţi greşi cu câteva cuvinte spuse în momente de teamă, limitare, dezechilibru sufletesc, în timpul lecţiilor pe care trebuie să le înveţi… Acceptă, cântăreşte-le, anulează-le în timp şi curgi frumos. Sufletul se vede din univers. Nu ai nevoie de aprobarea celorlalţi. Nu-s doi la fel, nu-s două gânduri la fel. Dar Unu-I Dumnezeu.
Eu: Ştiu, am fost plină de temeri şi poate voi mai fi.
Sinele: Vezi? Cu atâtea temeri, ce mult ţi-a luat să înveţi ceva… De teamă n-ai simţit nimic, nici n-ai văzut, nu te-ai iertat, nu te-ai iubit. Teama e unicul tău duşman. Vrei să trăieşti? Trăieşte în tine!
Eu: Dormim?
Sinele: Ihi! Auzi pădurea?
Eu: Da. Se tot foieşte-n somn.

2 Comments

  • Crengu 23 octombrie 2017 Reply

    Iesi din mintea si sufletul meu! Asa ceva… e de bine sa stii, de foarte bine!

    • Zăpăcita Creaţă 23 octombrie 2017 Reply

      Ooo, adaca e de bine, accept. Crengu, te imbratisez!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!