Exercitiu

Nu mi-a batut inima in asa hal niciodata(poate in alt hal, da, dar pe asta nu il recunosc). Caut cu privirea un punct de sprijin, ceva pe care sa ma asez ca, daca-i dau nas inimii, asta o ia la trap mai ceva ca un bidiviu si o pune de-un infarct scurt, iar eu nu am timp de asa ceva. Gasesc repede punctul de sprijin si ma asez timida, ca-n prima zi de scoala, pe un fotoliu uitat de timp, murdar si jupuit. Cat stau sa-mi revin, analizez cu atentie locul. Ca sa uit de emotie, incep un exercitiu de imaginatie si design, modificand piesele de mobilier cu puterea gandului. Doamne, ce gusturi are proprietarul!

Asa camera rece nu am mai vazut niciodata! Nici peretele nu-mi parea a fi drept. Ori meseriasii, capatati printr-o cunostinta, la minut, nu s-au priceput, ori au lucrat romaneste, din doi in doi. Cred ca merg ambele variante. Descopar obiecte de décor neinspirate, unele ciobite, inestetice. Ce, Dumnezeu, astia nu stiu ca intr-o camera nu se pastreaza lucrurile vechi, ciobite, sparte? Pentru ce sa aglomerezi un spatiu, oricum plin de acariani si te miri ce alte fiinte microscopice, cu obiecte inutile? Nu stiu de ce, dintr-o data, imi trece pe spate, neanuntat, un frison rece de parca eram la debutul unei relatii de prietenie cu o raceala aflata in trecere. Imi strang pardesiul pe langa corp si, uitand de bataile inimii care-mi urla in piept mai ceva ca eroii de la Termopile, descopar ca pot sa transform incaperea aia, rece, intr-una extrem de placuta. Trag aer in piept cum am vazut in filmele americane, nu repetat de parca as naste, ci incet, inspirand, expirand. Ce buna era o punga de hartie! Da’, n-am! Am plecat de acasa, facand pe grozava. Inima da sa sparga pieptul de parca nu ar mai avea loc acolo.
-E satula si asta de garsoniera, ma gandesc. Vrea penthouse cu terasa cat stadionul. Stai, soro, ca nu dau turcii! O iau cu binisorul de parca-s in Dr.House si, incet, incet, rotind privirea prin camera, o simt cum renunta sa mai bata asa tare.
Exercitiul functioneaza asa ca, continui sa imping, imaginar, un dulap greu in care, cine stie cate s-or ascunde. Stramb din nas cand descopar draperia grea, prafuita si o inlocuiesc cu o perdea in nuante calde la care asortez doua alte doua draperii vaporoase. Sa-I dau o sansa soarelui. Masuta de cafea dispare in cosul din mintea mea si aduc de pe main street una din lemn, vintage, careia ii adaug o vaza plina cu flori de sezon. Arunc o planta decorativa intr-un colt si caut intr-un magazin persan un covor de lana cu imprimeuri florale. Mici retusuri, ici si colo, si proiectul meu de design interior imaginar prinde un contur vesel.
-Intrati! aud, ca un fulger, o voce grava, usor de retinut.
S-a dus proiectul meu, iar inima care se potolise, cat eram in cautarea unei vaze rosii cu abajur textil, incepe sa faca ce stia mai bine in starile mele de maxima emotie. Habar nu am ce voi raspunde, habar nu am daca voi putea sa o ajut asa cum i-am promis, habar nu am de ce imi permit atatea emotii, dar stiu ca orice chestiune legata de puterea personala nu e o minciuna. Pasesc in incapere cu o siguranta inchipuita, dar cu convingerea ca, in viata, nu conteaza cum incepi lucrurile, ci cum le termini. Si stiu ca sunt acolo pentru… Atat

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!