Grupul de la Vidraru

-Sigur scap de nuielusa! mi-am zis, in timp ce trageam in urma mea trolerul rosu caruia ii stabilisem intalnire cu alte genti de voiaj, intr-o parcare rece, de decembrie. Patru zile de informatie si tot patru de relaxare promitea programul evenimentului organizat de Media FEM, adresat expertilor mass-media in cadrul cursului “Egalitate de sanse si gen”.

Drumul catre destinatia finala, Valea cu Pesti, il puteam parcurge cu ochii inchisi. Il stiam din copilarie cand porneam in excursii de-o zi cu Dacia portocaliu -tipator pe care o rugam, in gand, sa-si scoata motoru’-n fata si sa dovedeasca muntele pana-n buza barajului Vidraru, sub privirea invingatoare a lui Prometeu. De cativa ani, vara de vara, sunt prezenta in zona. Da, lipsea verdele pronuntat al verii, insa frumusetea muntilor inghetati sub omatul cazut, cu ceva vreme in urma, si ceata in care se ascundeau brazii, era aceeasi. Din dreptul comunei Arefu pana la Capra, stomac bun sa ai, bucurie in privire si plamani zdraveni pentru rezerve de oxigen.vi5

Complexul „Valea cu Pesti”, destinatia finala. Lipit de stanca muntelui si lacul Vidraru intr-o imbratisare adolescentina, hotelul poarta-n piept patru stele merituoase si emana un aer de eleganta rafinata. Centru spa, servicii hoteliere de calitate, aplomb si ospitalitate la superlativ. Asta am remarcat in prima jumatate de ora. La toate acestea ma vad nevoita sa adaug privelistea raica, care-ti opreste respiratia si-ti scoate la inaintare toate interjectiile posibile.

vid

Intr-un asemenea ambient, trei zile, ne-am umplut mintea si intregit arsenalul jurnalistic cu informatii legate de discriminare, violenta in familie, egalitatea de sanse si gen… Am dezbatut, polemizat, am adus argumente si contraargumente( spre „incantarea” celor doi traineri carora, zau ca nu le-am facut munca usoara), ne-am implicat emotional si prieteneste in proiecte „artistice”(la care nici cu gandul, nu gandeam), am colaborat, am facut schimb de idei, am reciclat creativ mentalitati, ne-am imprietenit si, la final, am am primit eticheta celui mai dinamic grup din cele cinci sesiuni precedente. 

vi4

 2014-12-07 11.53.58

Mos Nicolae nu mi-a adus varguta, ci bucuria de a intalni oameni ai cuvintelor, cu personalitati diferite, dar cu o deschidere mentala si emotionala deosebite, jurnalisti cunoscuti ale caror cuvinte le sorbeam ca pe un Alicante vechi, tineri efervescenti, sensibili si deosebiti pentru care, da, sarbatorile au venit mai devreme si pe care un curs i-a transformat in „grupul de la Vidraru”.

 image-03592a45362de711f867188118718c51297213fe7b12e56a669dbed996467f56-V

 image-83b3959db8040893315efb7d839b652c4598c80c49927ba27c0abe1ad06c1d09-V

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!