În vizită – 3 –

De bucuria salvării din îmbrăţişarea focului, deşi a rămas duoar cu un sfert din coama aranjată cu fixativ în cinstea marelui ieveniment, colonelul a conduso pe terasa din spatile căşii şi a servito cu romantisme, bancuri cu pescari şi vinişor semidulce, preţ de trei litri. Nouă nea prins bine pauza asta, că în prima parte a petrecerii trăncănea soacrămea cât pentru toţi musafirii şi nu trăncănea ceva în grafic, ci numai răscăbăi de la tinereţe, de nu ştiam dracu pă unde să ne băgăm de atâta ruşine care ne încăierase. Degeaba se încrunta Georgică spre ea şişi dregea vocea, ca să înţeleagă baba că e inoportună, că ea înţelegea că ie răcit şii striga din capu’ mesii săi dea cu ţuica fiartă.

Ei, pe la 12 din noapte, a apărut şi freptura lu’ naşu, că naşu’ al nostru dă cononie şia descoperit pasiunea mastărşefiei de fo trei ani şi acu în loc să stea cu pretenii la bere, stă cu pretenii în bocătăria lu naşa peste care a dat norocu că na mai făcut o perişoară de când a preluat naşu conducerea aragazului(că pe lume se mai întâmplă şi menuni). Şi pregătise năşicu nostru o freptură în sos dă coacăze cu pure dă căstănuţe de am crezut că leşen, că io cu gându’ la o freptură deadevăratelea( un grătărel cu o salătuţă de ardei) nu consumasem decât şase sărmăluţe, să nu dau senzaţia de prea leşinată şi necunoscătoare a etalării educaţionale, că destul a balotat soacrămea de ziceai că e nemâncată de la Crăciunul trecut şi mai scotea şi neşte sunete dă plăcere dă ziceai că ie în luna de miere, nu la naşa, la masă.
În stânga şin dreapta lumea se servea sănătos, fără fo reţinere, semn că se aprecia freptura şi sosul aferent că lipăiau şil felicitau pe naşu de ziceai că tocmai premise premiul Mobel pentru lenjerie entimă, iar naşu’ scosese un pept în faţă precum curcanu’ de il ducem noi drept cado dă marile sărbători ale creştinătăţii şi părea că plezneşte de aşa bocorie interioară. Acu’, chiar dacă io nu puteam să servesc cămi era că dacă tai o bucăţică trezesc animalu’ din farfurie, cămi părea cam viuţ, aşa, căn enterior era în sânge, mă resemnai în gând cu prăjiturile de la ora 2 cum le anunţase năşica şi tortuleţu de la 3. Deja mă luoase frisonu dă plăcere, că dacă năşica mea e înzestrată cu ceva ales, apoi cu meşteşugul prăjituritului ieste ea înzestrată pupauoaş io că lipită mai ie ea dă inima personală. Lăsai animalu să supraveţuiască în farfuriei şi ieşii la dans să uit dă foame.
Dupe doo dansuri şi trei hore, că dracu a mai pomenit petrecere românească fără neşte hore?, ne amintirăm dă suoacrămea, că lipsea din peisaj de ceva vreme.
– Georgecă, unde ie clocitoarea, că nu nu se mai vede nici pin sofragerie, nici pin bătătură?
– Nu ştiu, fetică, mă leneşti el, ocopat cu o bere rece şi un cumnat al naşului, fan al lu Craiova cu care dezbătea neşte meciuri.
Dacă văzui că nu se omoară cu grija, plecai să caut piesa lipsă şi dupe o oră dă căutari o găsii înfăşurată ca iedera în juru’ colonelui.
– Ce dracu faci, bre, aci?
– Ete, stau cu iubirea veţii care ma cerut dă nevastă şi io am zis da.
La faza asta am cam înmărmurit spre şoc şi mia luat câteva minute să mă dumiresc dacă ie dă bine sau dă rău, că de nebună ştiu că ie.
– Păi, să vă fie dă bine! zisei io, văzândo cum îl sugrumă, că ea are iecsperienţă, că a mai sugrumat unu’ înaintea ăluia de acasă, tăticu socru care e bine, sănătos, ceeia ce vă doresc şi vouă. Colonelu strălucea şi rânjea la mine cu mâna dreaptă ridicată în aier cacum ar fi ţinut ceva în ea. Crecă săracu a damblagit de atâta bucurie, gândesc io, da nu mă lasă coreozatetea şio întreb pă mămica soacră dacă domnul colonel, veetorul soţ, ţine ceva în mână.
– Aaa, da, are o sfuoară în mână, nu o vezi?
– Nţ!
– Nu prea o vede orşicine, zice ea, da’ ie o sforicică cu care a prins lunişoara de pe cer ca să mio dea mie.
– Aha, mă dumiresc io. Deci ie un fel dă căpăstru, prinse luna pentru dumneata.
– Aha!
– Păi şi ce faci cu ea, că nai la ce so asortezi. Altă culoare nu găsi?
– Nuuuuu, dă ea din cap, ie bună culoarea asta, că albu se potriveşte la orice.
– Şi nunta când ie?
– Nunta o facem pe marginea lacului, săptămâna veetoare, că colonelu are o vilă acoloşa.
– Bine, zic io, mă duc săl anunţ şi pe Georgecă de fericirea care căzu pe capu nostru.
De râs, râsei la colţu casii cât putui, apoi mă gândii că mai mare bucurie ca asta nu putea să ne lovească, pleacă clocitoarea cu colonelu, colonelu cu ea, tăticusocru scapă dă clănţăneală, eu şi Georgecă rămânem  singurei în leneştea căminului … Sfântuleţule, îţi mulţumesc!
– Georgecă, ia dăte mai încoa’ săţi spun ceva, să nu ne audă dracu tuoată lumea asta, bună, că nu ie de fală ceţi spui. Fi atent la mine! O găsii pe mămicuţa ta. În grădină. Ie bine, sănătuoasă şi fericită, că o ceru colonelu dă nevastă.
Georgecă începu să rădâ.
– Ie beată, de?
– Ie.
– Şi ea ce zise?
– Că da.
– Aha, bun! Da’ cu tăticu’ ce face, că el nu ştie?!
– Păi, lasă căl anunţăm noi când ajungem acasă, da’ nu crecă se supără prea tare de lipsa ei, macsem face o băută zdravănă.
– Nu putem!
– Ba putem, că aici ie în joac veaţa unui om, da? Un om care a găsit fericirea. Bine, doi oameni, că şi colonelu ierea la fel de fericit. Te rog să nu fi iegoist! Nu te mai gândi duoar la tine! Lasă femeia săşi trăiască paradisu’, că şi Ieva şi la trăit pe al iei, şi săşi urmeze soţul, că de devorţat o devorţăm noi în lipsă, ca un fel de cadoo dă cununie, că duoar suntem şi noi rude, nom merge la nuntă cu mâinile goale? Şi să ştii că a nemerit bine, că colonelu ăsta are casă pă margenea bălţii şi ia luat până acu o lună ca cadou. Tu de ce nu miai luat cadou luna dă pă cer, hă?

Va continua

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!