Investiţia

 

–  Mă, tu ştii păţania cu calul lu’ Licu din povestea lu’ nea Mărin? Ăla, de trebuia să dai în bobi să afli care e capul si care e spatele. Fără dinţi. Cu un ochi. Vândut pe stânga. Din faţa trandafir şi din profil, borş cu ştir. Iete, cam aşa păţi Telu cu o capră. De două veri l-a bătut soacra la cap să-i cumpere o capra, da’ el s-a facut ba că plouă, ba că ninge, ba că are treabă, ba că nu i-a venit timpul. Alaltăieri, sătulă de el şi promisiunile lui, a bătrână se hotărî să plece, la mezin, în Italia, da’ când a auzit declaraţia lui Rus, n-a mai plecat. Deh, n-a vrut să-i iasă vorbe, că ea ie femeie serioasă. Fi-su poa’ să fie golan, da’ ei nu i s-au auzit vorbe în sat. A ţinut ea trei creştini, da’ i-a ţinut cu acte şi-au murit pe proprie răspundere, nu din culpa ei. Şi-au avut numa’ cuvinte de lauda la personalitatea ei. Deci…nu a mai plecat.

Şi iar a început coşmarul caprei. Dacă a văzut Telu că nu are zile cu ea, s-a dus să facă o întrebare lui Pantelică, că, ăsta, are capre de când se ştie, ie om serios, gospodar în puterea vorbei, fermier de trei generaţii. Ce să mai: sursă sigură de proteină blănoasă! Plecă Telu cu cerere-n cap, da’ ofertă nu avu cui să facă, pen’că Pantelică plecase la băi, că-i blocase reumatismul piciorul. Acu’ de unde să cumpere capră? Din târgul săptămânal. Şi plecă în târg. Nu singur, că nu avu curaj. Îl lua cu el pe Siniceanu, că ăsta ştie mai multe despre capre. A avut si el un ţap.
Ajunseră ei în târg, tărziu, cam pe la ora prânzului, când se frământa soarele pe cer şi lipărea de ziceai că-i punea cineva cărbuni încinşi în raze. Din brâul dimineţii şi până la amiază, pierdură vremea la scule de pescuit şi câţiva mici zemoşi. Vreo 25. Taman când se săturaseră negustorii de vândut şi clienţii de clătit ochii, ajunseră şi ei în zona animalelor. Animale, neam! Când să iasă pe poarta mare a târgului văzură un muntean cât uşa de la bucătărie cum împingea, năduşit până-n izmene, o capră în automobil. O Dacie albă, mâncată de timp. Capra…roşie. Frumoaaaasă şi îndărătnică. Cam ca Frusina lui Coţoman, din vale. Munteanu’ roşu de draci, capra, cum îţi spusei, îndărătnică: se sprijinea în sticsurile din spate şi lovea cu coarnele bara maşinii şi behăia, mă, behăia de ziceai că-i face reparaţie pe cord, pe viu.

capra
– Bă, asta e capră cu personalitate! presupusă Siniceanu, bucuros. Bre, nene, ie de vânzare capra?
Munteanu făcu o pauză, se scarpină în cap, pe sub clopul negru şi răspunse serios:
– Ihi!
– Toată? întreabă Siniceanu ca un cunoscător cu acte în regulă
– Toata! răspunde munteanu năduşit
–  Ie bună de lapte? îşi continuă, ăsta, interogatoriu’. Că de împuns văd că-i buna.
–  Ie. De la cinci litri, în sus, dacă ie hrănită bine
–  Hai, bre, las-o că, asta, măcăne! E redusă în proporţii. Nu ie vacă.
–  Daca ie mâncata bine si relaxata, dă cinci litri. Măsuraţi.
–  Cum adica relaxată? O duci la spa, îi faci anticelulitic, îi pui muzică de repaus mental?
–  Nţ! răspunde creştinu’. Când mănâncă, să nu pleci de langa ea! Nu suportă singurătatea, se sperie şi face cu inima. De asta zic că trebuie să se relaxeze ca să producă lapte
–  Aha, e… un fel de gardă de corp. Păi, putem să o cumpărăm pe post de gardă de corp, dacă nu se dezlipeşte de tine. Şi…mănâncă orice sau ie pretenţioasă din fire?
–  Orice! mărturiseşte sinceritatea din namila roşie. Da’, îţi spusei: nu pleci de lângă ea! E sensibilă cu caracteru’. Şi, încă ceva: să-i vorbeşti frumos, că ie că ie bine crescută! De mică.
–  Păi de ce nu o vinzi, bre, pe post de pisică, că bag seama că ie mai degrabă animal de companie, decât de dat lapte?!
–  Nţ, că nu toarce! zice munteanu. Behăie! Şi behăie zdravăn, că se adaptează greu.
–  Mă, zice Telu, asta ie bună pentru soacră-mea. Nici aia nu stă mult singură. Îi gasii partener de vorbe. Io, o iau!
Bătură palma, băură adălmaşu, o urcară în Logan, că, de data asta vru(pesemne că erea de niţcai vita nobilă) şi plecară acasă. În dreptul curţii, dă capra jos din maşină daca poţi!
Au luat-o cu vorba frumoasă, că doar aşa scria în manualul de utilizare, cu repetate rugaminţi, cu diversiunea. Capra, nimic!
–  Mă, zice, Telu, înţelegând reticenţa caprei, tu când te muţi în casă nouă nu ai, aşa, nişte iemoţii prin stomac? Aşa şi ea, săraca. După vreo juma’ de oră de opinteli, chemară preotul să-i facă slujbă, să o miruiască.
–  O fi deocheată, mă, că, iete frumoasa şi mândră o făcu mă-sa!
Veni parintele, o udă de trei ori cu apă sfinţită, îi zisă Tatăl nostru…Mă, behaia capraaaa de sculă juma dă stradă! Ieşiră vecinii pe la porţi ca la Rusalii.
–  Nu-i a bună! zice părintele. De unde o luaraţi?
–  Din targ, de la un muntean! răspunse Telu, ca în armată
–  Mai avea şi altele?
–  Nu. Era singura.
–  Nu ie bine! Asta are o bubă, ceva. De bună şi nouă nu o dădea aşa ieftin. Are uzură morală, vreo hibă tehnică, ceva, ceva are…
–  Doar n-o fi Merţan, părinte?
–  De frumoasă… e frumoasă! recunoscu părintele. Uger are. Bine, mai mult pe stânga decât pe dreapta, dar are. Io zic să-l chemaţi pe Mateescu, că ce a ţinut de mine, am făcut! Nu-i dau de cap.
Dacă văzură că nu i se stinge behăiala şi nu oboseşte, chemara veterinaru’. Veni doctoru’. Întâi îşi făcu cruce când îi văzu pe toţi strâşi în jurul Loganului cu capra behăind în el. Telu crezu că se închină de admiraţie şi-şi umplu plămânii cu aer( de mândrie) de parcă era balon umplut pentru nuntă. Veterinaru’ îi luă seama câteva minute şi concluzionă:
–  Are păduchi! Ie plină şi-n urechi, săraca. Acu’ am o dilemă. Nu ştiu dacă a surzit de la păduchi sau de la altceva, dar capra e surdă.
–  Cum să fie, domn doctor, că ne spuse munteanu să-i vorbim frumos. Daca nu aude, cum ştie că îi vorbim frumos?
–  Citeşte pe buze! intervini Adelin. Am văzut io in filme.
–  Citeşte pe naiba, Adeline! Dacă o scoatem din iarnă, ie bine. Ce-i facem, măh, că, de azi dimineaţă, ne cam obişnuirăm cu ea?!Mi-e milă să o mai dau. Ete frumos behaie!
–  Io zic, vorba lui nea Mărin, să o duceţi la vreo expoziţie, ceva. Îţi scoţi, lejer, investiţia, se aude vorbind Marinică
–  Las-o, mă, că făcui afacere! Nu o da asta, lapte, da’ îi acoperă ţignalu’ soacră-mii şi ie bună de companie. Nu te plictiseşti cu ea. O las in noaptea asta, aci, şi mâine tre’ să iasă ea, că i s-o face foame. Hai, să ne trăiască!

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!