Io când vreau să mormăi, mormăi

Au cinci zile de când sunt la mare. Doamne, ce concediu frumos! Păcat că nu li s-au dat voucherele promise, că ar fi fost şi mai frumos. În cinci zile au mâncat pentru toată luna. Oricum, când se întorc, servesc masa la socri sau prin vecini, că tot salariul, plus împrumutul de la CAR, au ajuns în buzunarele comercianţilor de pe litoral. Frumos litoralul românesc! Şi ce bine s-au simţit! Nelu a intrat de şase ori pe zi în direct, ca să-şi îmbolnăvească de invidie toţi colegii de serviciu şi jumătate din ăia de pe scară. Ce s-or mai fi holbat la voleibalistele de pe nisip, în bikini tanga, care ridicau nisipul în aer cu talpile venusiene pe care le-ar fi sărutat în delir, până i s-ar fi terminat saliva şi dorinţa arzătoare care-i trecea prin tot corpul. De sus în jos. De jos în sus. Ah, nu putea să mai facă un împrumut şi la bancă? Voleibalistele, ăstea, stau aici toată luna. El trebuie să plece acasă cu Maricica, nevasta lui bună, de vreo 13 ani,

cu acte, şi încă 2 fără, că nu au bilete decât 7 nopţi, 8 zile. Demipensiune. Hotel de 3 stele. Pline, nu tocite la colţuri, Doamne fereşte!, că doar de aia au dat o poală de bani. Maricica se simte ca in Rai. Toacă seminţe câte şase ore, se selfuieşte şi numără laicurile. Ieri nu a avut inspiraţie şi nu a strâns decât 43. Noaptea trecută nu a dormit. Şi-a mărit lista de prieteni. A adăugat încă 1700. Din atâţia, o mai căpăta 10, 15 în plus, să plece şi ea acasă cu 250 de laicuri, per total. De pe litoral. Aaaa, la intrarile în direct, a avut mai mult succes. A primit şi trei înjurături. Nelu nu a avut curaj în 14 ani să o complimenteze aşa cum a făcut-o Sile din Cocârjata Nouă. Undeva pe lângă Huşi sau Teiuş. Tot una, dă-le dreacu! Ce concediu frumos! Nelu a stat în stânga ei, pe prosopul pepene, a băut bere la temperatura soacrei, reeeece scut, 7 lei carafa, a râgâit politicos sub şezlongul unei cucoane, împănată bine, cam cât Vama Veche şi Plaja Corbu la un loc, a câştigat patru bătălii, noroc cu tunurile şi dinamita din posesie, a cucerit câteva teritorii şi şi-a mai descărcat încă un joc, tot cu tematică armată, conflictuală, cum îi şade bine unui bărbat. Ar fi vrut două. Jocuri. Dar nu mai are memorie în dispozitiv şi din cap nu poate împrumuta, că bate la ochi. Toate scuzele în faţa Maricicăi pleacă de la lipsa lui de memorie. Face faţa de căţel bălos, abia născut, şi ridică vinovat din umeri: pfff, ce-am uitat! La început Maricica l-a crezut, apoi a spart trei vaze şi o veioză. Nevinovate toate. În timp şi-a dat seama că poate arunca şi apartamentul în aer, lui Nelu nu-i revine memoria, nici dacă îl oprează cel mai al dracu neurochirurg… Seara, la mare, e magnific. Pictură de cel mai al naibii artist. Nelu încalţă teneşii grii, pantalonii scurţi şi cămaşa încadrilată, de primăvară, perfectă pentru serile răcoroase, Maricica se subţiază sub rochia lungă, cu maci roşii, şi-şi rotunjeşte buzele cum a văzut pe face. Se plimbă pe faleză adulmecând zarea şi căutând luna. Pe cer. Parcă o dor puţin ochii. Să fie de la soarele care a bătut în telefon? Nelu e binedispus. La prânz i-a zâmbit o voleibalistă în bikini roşii. Drept mulţumire că i-a recuperat mingea din braţele unui moş cât un urangutan. Încă îi simte zâmbetul din dreptul frunţii. Maricica povesteşte. Ciudat! gândeşte, Nelu. Are grai? Maricica îşi aminteşte tinereţea. Nelu mormăie lejer. Ce încântată pare! Atâta atenţie într-un singur loc. Nelu îşi imaginează berea şi ştie, sigur, că vreo trei dintre aliaţi sunt cusuţi cu aţă roşie. Nu-i par atât de implicaţi. Mâine, la prima oră, intră în câmp direct. Ar fi intrat atunci, dar Maricica are telefonul în geantă şi sandăluţele bej în mâini. Nu s-au mai certat de când şi-au cumpărat amândoi Samsung. N-ar fi păcat să spargă liniştea lunii, a mării, al petecului ăsta de pământ primenit cu nisip fin? Aşa că mormăie cum a văzut într-un clip. Maricica e încântată de atenţia lui şi trece la nivelul doi: primii ani de convieţuire. Fără telefon. Nelu mormăie în ton cu bucuria ei, melancolică. Aceeaşi bucurie a văzut-o şi pe chipul tuşii Sanda, plasatoare la teatrul din urbe, când îi povestea câte ceva lui Timofte. El mormăia, că era cam surd, tuşă-sa tresărea de încântare. Ce bărbat ascultă cu atâta atenţie ce-i spui? Timoftea o privea lung, proaspăt operat de cataractă, fascinat de culorile pe care le vedea, şi mormăia ca un urs abia intrat în hibernare. Doamne, ce fericită era Sanda! Exact ca Maricica ce-şi trece vârful piciorului prin spuma mării. Valul îi gâdilă talpa, iar ea chicoteşte uşor. Nelu îşi aminteşte că joacă AC Milan şi că văru-so, Gicu, a uitat să-i trimită ăia 50 de lei împrumutaţi pentru lumănarea de botez pe care trebuia să o cumpere în calitate de naş. Maricica deschide braţele şi se roteşte. Au, Doamne, ia-mă! Asta a înebunit! Nu o fi dat cu ceva contra insolaţiei?, că eu, astăzi, am stat sub umbrela babii de pe rândul trei, se întreabă Nelu, mormăind. Maricica aude muzica de la terasa hotelului cu patru stele roşii, bine luminate, sub care scrie, clar, Hawai. Cu un singur i. Se mişcă lasciv cum se mişcă o barcă printre nuferi, trei paşi la dreapta, doi spre stânga, uşurel…Nelu continuă să mormăie, deşi Maricica nu mai spune nimic demult. Să-i fac o poză? Să fac un selfie? Să intru în direct? Prea e frumoasă muzica asta şi în partea asta de plajă chiar nu am fost. Pare de bogătani. Îi fac praf cu asta!gândeşte Nelu şi-l frige carnea mâinii stângi şi tremură nervos. Maricica se învârte. Nu are telefonul. Şi nu s-au mai certat demult. A început şi dreapta. Apoi piciorul stâng. În buzunarul ăla ţipă delirând dispozitivul. Maricica scrie pe nisipul ud. Nelu plus Eu. Lov. Forevăr. Nelu mormăie, îngâtuit, sensibil, îmbujorat, surprins. Brusc i se dezmorţeşte mâna. Telefonul sună în draci: ALO! Tu eşti, Cornele? Ce să facem, frate, într-o plimbare sub clar de lună. La Hawai. Ce zici? Daaa, la Hawai. Nu te aud prea bine. E o petrecere la terasă şi urlă boxa. Daaaa, sunt şi cu Maricica. Nuuuu, suntem bine. Ştiu că n-am postat de două ore, dar nu am intrat în mare, suntem ok. Ne plimbăm, aşa, ca doi porumbei. ALOOOOO!!! Pică semnalul! Pfua! Maricico, ia, treci încoa’! Treci să facem o poză, că a sunat cumnatu’. Se îngrijora. Maricica nu-l bagă în seamă. Sare într-un picior, ca un copil, adună pietricele, scoici, chiar cântă. Nelu nu mai înţelege nimic. Se uită când la Maricica, când la telefon. Să facă poză sau să mormăie? Naiba ştie! E atât de greu!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!