Io fusei pe aci, da’ îmi văzui de treaba mea

 

– Mă, frăţică, în general, omu’ vorbeşte ca să nu tacă, mă intelegi? Un fel de: să vorbească şi nea Ion, că ie şi iel om!
Cum dai de un necaz, cum încep toţi să-şi dea cu presupusu’ de parca, peste noapte, ar fi dovedit toata colecţia de psihanaliză.
Poa’ sa fie într-un rahat mai mare ca tine, dar în momentul în care “telenovela ta” are un scenariu mai grozav ca al lui, te face vedetă peste noapte. Şi, le spune şi altora. Că empatizează şi-l doare. Îl doare durerea ta. Rău. Atât de rău, încât nu poate să o ţină în el. Şi nu trece cu nimic. Nici cu rachiu, nici cu pălinca de la naşii de cununie. Nici cu bere.

s560x316_10613824_868190519859137_985233535_nŞi, atunci, povesteşte (mă, saracu’, ce-a dat peste el!) Apoi, te scoate la terapie( că, oricum, nu are ce face acasă). Şi, începe cu sfaturile. Bazate pe viaţa lui, trecutul lui, bagajul genetic, arborele genealogic, postarile lui Poptamaş, rezultatul CT şi RMN. După caz. Zici că experienţa lui de viaţă e adevăr universal valabil şi ţine loc de Biblie necenzurată-n Vatican. După ce-i spui grupa sanguina şi Ph-ul, dă din cap, aşa, a cinci sute de cărţi citite în ultimul an, a nemulţumire şi durere, şi…începe să te toace. Mărunţel. Zici că e teatru radiofonic. Tu, bun simţ, inimă curată, şapte ani de acasă, il asculţi. Şi taci. Dacă ai curaj, după şase  terapii(căci nu se prinde din prima), intri direct pe schemă. Cipralex. Biiine, daca ai sange în instalaţie, i-o retezi scurt:

-Mă, frăţică, tu mănânci praz pe inima goală, adica, imediat ce faci ochi?
-Nu!
-De ce?
-Nu-mi place si nu-mi pică bine!
– Rău faci! Ţine-n loc colesterolul, tratează toate bolile, inclusiv ciupercile şi scaieţii intestinali. Deci, nu mănânci?
-Nu! şi, se strambă de zici că-i spui de compot de guvizi şi dulceaţă de stridii.
-Cum nu-ţi place, mă? Io mănânc cu şunca, şi-mi pică bine. Văru’-mio mănâncă pâine unsă cu gem, aşa, de un dejt, peste care pune brânză. De capră. Şi geme. De plăcere. Eu vomit numa la idée. Da’, pen’că mi-e drag de el, zâmbesc. Îi văd ochii în cap cum îi licăre de plăcere şi parcă mă satur eu. Că-ţi zisei: îl iubesc! Şi, dacă-l iubesc, înseamnă că-l accept.

Deci, dacă ăsta nu mănâncă ce mănânc io, de ce tre’ să mă raportez io la valorile, ideile, regulile şi credinta lui? De ce, mă? Mănâncă mai multă leurdă ca mine? Da, i le respect pe toate, da’ nu suport să mi le bage pe gât. Io-s sensibil la amigdale. Intra greu. Rumeg şi înghit ce e în asentiment. Aşa că… de ce nu m-aş conduce eu după ceea simt si judec eu? De ce mi-a pus Dumnezeu creier în cutia asta craniană? Dacă nu vroia să judec, punea muşcate roşii şi rânjeam, ca prostu’, toată ziua. Da’ mi-a pus şi minte şi emoţie. Plâng şi râd. Şi caut. Şi mă desăvârşesc cum ştiu şi cum pot. Pentru că vreau eu. E alegerea mea. Nu m-a trimis de mână pe lume, nici cu Trifu, nici cu Dodel, nici cu Marghioala lui Coţofan. M-a trimis singur şi mi-a zis să fiu fericit. Aşa că, ăsta e destinul meu.
Dacă el consideră că fericirea lui vine din altă parte, de ce, pana mea, pune stăpânire pe viaţa mea? Mai mult, mă dă exemplu de “aşa nu!” Ce ştie el, mă, despre mine? Ce ştie despre trăirile mele, temerile mele, greutăţile şi demonii mei? Nu ştie. Şi, atunci, de ce vorbeşte el pentru mine? De ce mă judecă şi îmi dă exemplu de cum să traieşti şi cum să nu? Viaţa lui seamănă cu a mea? Nu. Trebuie să îi port eu pantalonii? Nu! Nu mi se potrivesc. Atunci, refuz. Refuz să îi ascult “sfaturile preţioase”. Îl respect, îl accept, îl iubesc ca om din divin şi gata. Îi doresc tot binele şi “îl sfătuiesc” să îşi vadă de evoluţia lui. În lumină. De gândurile, preferinţele, valorile, sistemul, credinţa, concepţia, visul, realitatea, dorinţa şi plăcerile lui. Şi să mă accepte. Cu căderile mele. Şi, să se bucure. Pentru reuşitele mele. Dacă poate. Dacă nu, să intre în post sau regim. De relaş.
-Mă, ăl bătrân, al meu, spunea aşa: dacă poţi ajuta cu mâinile, fă-o! Cu un zâmbet, fă-o! Da’ la cuvinte, ai grijă! Cu Cuvântul s-a făcut lumina. Are mare greutate. Şi, nu judeca! Nu ai tu niciun drept!
Şi dacă, şi pe criminal, îl rabdă Dumnezeu, cum poţi tu să îi conteşti lui Dumnezeu decizia? Că, asta, faci, tu, judecând. Nu ai niciun drept! Dumnezeu iubeşte discreţia şi Iubeşte, mă. Iubeşte cu o Iubire pe care nu o poţi înţelege şi nu o vei înţelege dacă nu te laşi dezgolit. Să te laşi dezgolit de toate şi să îţi deschizi inima. Şi, în momentul ală: Bum! Tot universul intră în inima ta. Citit io într-o carte.
Aşa că, de aia zic: io fusei pă aci, citii, zâmbii, trimisei drag, în gând, da’ nu ma băgai în viaţa niminui. Daca putui să ajut, ajutai. În rest, îmi văzui de treaba mea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!