Carliontata

*****

Carliontata are gena strabunicului meu, Mitrica, mare negustor de vite in Oltenia. Un boier respectat. Putea vinde orice cu aceeasi lejeritate. Carliontata ii seamana fidel. Picatura de zaibar. Si ea e in stare sa vanda orice. Si raze de soare prinse cu sfoara. Are un simt al negotului si o determinare care ne lasa muti. A inceput afacerile in clasa intai. De placere. Intai a vandut nasturi. A strans toti nasturii posibili si i-a vandut in targul casei. 5 nasturi mici- 1 leu. Cand a vazut ca merge treaba a inceput sa dezvolte afacerea. S-a pus pe pictat. I-am adus clienti si de la birou, sa intaresc zidurile afacerii. O plansa pictata si vanduta ca tablou-2 lei. Cand nu a mai avut comenzi s-a reorientat. Mi-a comandat ata speciala si margele. S-a rezolvat. Eeee, era bratarilor a fost cea mai prolifica. Le-a vandut in clasa la preturi diferite. A lasat si la pret sa capete interesul clientilor si i-a fidelizat cu maruntisuri. Nu a vandut niciodata pe caiet sau datorie. Pastra marfa pana aparea banul. In acelasi timp cu bratarile a dezvoltat si arta naiva. Cartonul ramas de la hartia igienica a capatat fund si culoare si a fost vandut pe post de suport de creioane. Tot un leu. Acum are ziar. Sport. O pagina A 4. Ea il scrie, eu il scot la imprimanta. 50 de bani bucata. Se vinde. Are clienti seriosi. Strabunicul Mitrica jubileaza prin dimensiunea in care s-o fi incadrat si io pe unde pot. Cine mai are nevoie de pensia statului? Pas, zic

*****

Carliontata trebuie sa compuna o poezie despre mama-sa. Adica despre mine. In rime. Grea misie! Daca nu era cu rime, mergea din prima. Asaa…are nevoie de trei sferturi din zi ca sa scrie cinci cuvinte. Ii cere, mai intai, ajutorul sora-sii, dupa ce ii dovedeste perfectiunea matematica din capusorul zulufat. Sora-sa o rezolva rapid. „Nu am inspiratie!” Carliontata mai are o ora la dispozitie. O strange timpul cum o strangeau pe Ana zidurile lui Manole. Ia foaia, apoi caietul, si incepe. ” Mama mea e ca o stea…” La fiecare cuvant primesc zece pupici ciocolatosi si cinci imbratisari raici. „Pauza de inspiratie” imi explica mutrita. Inteleg ca ar fi preferat sa ma stranga in brate decat sa scrie despre mine si asta ma face sa o ajut. Dupa ce termina operatiunea poezie isi baga nasucul carn in perna colorata pe care dorm cinci dintre jucariile ei preferate. Noapte buna, stea! ii aud soptita-i vocea. Noapte buna, iubita mea! Dupa cateva secunde de tacere, printre doua stele cazatoare, o aud din nou: ” mama mea este frumoasa, uneori e cam tafnoasa, dar mai mult este frumoasa! Cand ma striga prin casa, stiu ca e ora ptr masa. Ia, uite, mami cate rime imi vin in cap!” Observ. Ai inspiratie pentru trei volume. ” Ma ingrijeste, ma iubeste si la scoala ma porneste! Vrrrrrruuuuuum-vrrrruuuuummm! Ziong! ” si accelereaza o masina imaginara razand, colorat, in noapte.

*****

Carliontata zburda. De bucuria mosilor pe care i-ar vrea mutati in batatura ei. Pentru totdeauna. Sa dea ea startul livrarilor si sa strambe din nasucul mic si carn atunci cand hartia nu se asorteaza cu panglica. Nu o vad, veci, un subaltern supus. Si nici nu o incurajez in sensul asta. Dupa topaiala de mos Nicolae si suta de drumuri intre fereastra si canapea, carliontata s-a hotarat:

„Pana vine mos Craciun sa imi faci, zilnic, cate un cadou!”. Ma uit la ea ca la un Ferarri rosu parcat pe o ulita nepietruita. Serios? Te anunt ca noaptea dorm. Nu sap dupa pungi cu galbeni, ascunsi. Deci, fara cadou in hartie! ” Nuuuuuuuuu, zice, carliontata, ca nu vreau de cumparat. Folosesti lucrurile pe care le avem deja. Doar le impachetezi si mi le lasi la vedere. Intelegi? Magia e despachetatul. Surpriza.” Inteleg ca si mie imi place sa ma impiedic de cate un cadou. Cui nu-i place? Carliontata asteapta privindu-ma cu carbunii din dotare, deschisi la maxim cat sa intre cercul arctic si toata magia locului. Fie! zic io cu hotararea sefului. O iluzie, desigur. De azi umblu la vechituri pe care le imbrac in hartie colorata. Daca e magie, magie sa fie!

*****

Hait! Sa vad, de data asta, pe unde scot camasa. Carliontata m-a desfiintat, m-a topit, m-a lasat fara vorbe, m-a…Si nu i-au trebuit decat doi ochi, carbuni, si doua manute pufoase cu care taie aerul, gesticuland. ” Anul asta nu vreau multe cadouri. E randul lui mos Craciun sa primeasca. Lucrez la asta. Ii fac o fantana arteziana din pietre(aha, pentru asta erau pietrele mici din cosul de rachita), doua tavi cu prajituri, una din ele cu fursecuri, doua tipuri de lapte si…un telefon. Posibil sa nu aiba si vreau sa ii descarc face-ul sa stam de vorba.” Eu ma uit la ea ca la icoane. ” Dar, asta, dupa ce vine sa stam putin de vorba. Avem multe de discutat.” Aaaaaaa, daaaa? reusesc eu sa ingaim.” A da-ul” asta, la mine, se traduce prin: auleu, ce ma fac? E serioasa treaba! ” Da, raspunde pitica, implicata serios in destainuiri. Trebuie sa il intreb: cum reuseste sa livreze, intr-o singura noapte, cadouri pe o planeta intreaga, cati reni mai are, cati spiridusi, cate kilograme, ce face in timpul liber, ce mancare prefera, cumpara cadourile sau le face, cand s-a hotarat sa devina mos Craciun si, mai ales, cum reuseste sa inghita atatea fursecuri si lapte? si se bate, usor,pe burtica in care au incaput vreo sase biscuiti si un sfert de cana cu lapte. ” Wau! Asta e un chestionar intreg. ” Ooo, da, am multe de intrebat”. Atunci, pune-le pe hartie! ii sugerez eu. Poate nu are timp de palavrageala in noaptea aia. Stii tu, multe cadouri, multi copii, vreme instabila…Mai bine scrie-i si-i trimitem scisoarea la Polul Nord. ” Ai dreptate! si se pune pe scris. Trei pagini. Chestionar, lista de dorinte si o pagina aproape goala pe care scrie citet: aici imi pui o poza cu tine! Sa o am. Chestionarul il vreau completat. Astept. Citeste si tu, mami! ” Tin foile in mana de parca as tine ramasite din manuscrisele de la Marea Moarta si citesc tare…Ma numesc…si am…si as vrea bomboane magice care implinesc dorinte si un detector real de fantome si…si…si. .Mult noroc la livrat cadouri! Si, nu uita! Si copii rai se pot schimba! Si cei buni. Cu drag, I”. Acu’, va rog sa ma scuzati din retinere. Am treaba. Serioasa. Tre sa raspund, sa caut, sa gasesc, sa…multumesc.

*****

Carliontata ma santajeaza. Si io pe ea, dar io sunt ma-sa. Isi face loc in bratele mele si ma someaza scurt: ” trei povesti! Apoi dorm”, ma asigura ghemotocul. Accept daca vreau sa doarma la ora normala. ” Stai! ma opreste inainte sa scot primul sunet. S-a razgandit. Cu cine o semana, sa se razgandeasca de sase ori in doua minute? „Inainte de povesti, te hipnotizez. Inchide ochii! Primesc bucuroasa comanda. Oricum imi plangea inima de somn. Poate reuseste sa ma hipnotizeze pret de vreo cinci minute, cat sa inventez alte trei povesti. ” Esti pe un camp verde, frumos, imi sopteste carliontata, mangaindu-mi fruntea cu manuta ei, calda, ingereasca. Imi inchipui, ca doar asa merge hipnotizarea, asa ca ma tin serios de treaba. ” Albinele zumzaie, vantul adie usurel, florile miros incantator.. „. Ma, da’ frumos e! gandesc eu inainte sa ma arunc in bratele lui Ene. ” Totul e liniste, se aude stins, caaaaald si …buuum!” Gata! M-a hipnotizat de un atac de cord. A sarit somnul pe patru luni de acu’, inainte. Carliontata rade. Rad si eu in cuibul noptii. ” Acum e randul tau! ma anunta. Imi iau rolul in serios. ” Inchide ochii! ii sopteste magicianul din mine. Esti pe o plaja intinsa, in fata marii linistite. Pescarusii zboara. Carliontata se foieste usor. Imi dau seama. Deci, pescarusii nu zboara. Stau langa tine, alaturi de o broasca testoasa. Cerul e senin. Razele de soare se rasfata printre nori. Miroase a… hamsie cu usturoi. 5 lei. Gogosi simple, langosi cu branza, cu gem si ciocolata. Doi lei bucata. Porumb fiert si copt. 4 lei. Carliontata chicoteste cu ochii inchisi. E….atat de liniste. Namol, namooooool, cinci lei sticla, piatra de calcaie, baloane, bicicleta pa valuri, poza la minut, maimuta cu fular, portofele din piele de crocodil!!! Maaaaamii, rade somnoricioasa, opreste-te! Inghetata? Fragi, mure,cognac, caramel? mai incerc eu. Nu! Nimic! Treci la povesti! Trec. Astea, sigur, imi reusesc. Multumesc!

*****

Carliontata-i trista. Cica are inima sfasiata. Ma-sa, adica je, blocata-n canapea, cu maldaru’ de rufe in brate. „De ce, puiule?”. ” Pentru ca am calcat un melc, zice ea cu ochii cat doua mingi de baschet. „Si ma doare. Am inima sfasiata. Cat pot sa fiu de neatenta?”. Nah! Asta-i educatia! Sa ii spun ca ii creste alta cochilie in loc, ca poate sta la rude pana intra un programul prima casa sau ca are brd-ul credite giugiuc? Nu ma risc. Si tac. Tot blocata. ” Trece cu o inghetata? intreb automat. Mingiile de baschet prind viata. Am spus cuvantul magic. Desteapta-s, uneori, in cap!” ” Ihi! raspunde carliontata. Zici ca ajunge in rai?”. ” Mai mult, sta la spa si recreatie pana se reincarneaza-n…rama. Si, pe aia, nu poti sa o mai calci. Intra gaina in actiune. Carliontata ranjeste cu patru bucati dinti in crestere, etapa a doua, si se agata de gatul ma-sii, adica je. Io-s in rai inaintea melcului. Recunosc.

*****

Carliontata a terminat clasa. Prima. Are ea ambitia asta de cand era in burta ma-sii, adica je, caci si-a propus sa cucereasca lumea cu trei saptamani mai devreme de termen. Si, pentru ca, face afaceri de la sase ani si are cativa banisori stransi, ii lua ma-sii, tot je, cadou de sfarsit de an. Pink. Inchis. Avea si bej, dar io vrusei pink. 7,80 lei.  Din banii mei. Am dat o hartie de 10, pentru ca nu exista una de 8. Si, sper sa te bucure. Daca vrei, iti iau si bej!” . E suficient! raspunse ma-sa prelinsa pe gresia din bucatarie. Adica io. Si ca sa imi arate cat e de frumoasa, imi picta o unghie. De ieri umblu cu o singura unghie facuta. Sunt la fel de prelinsa si cu ochii la fel de luciosi. De lacrimi. De bucurie. Aia a binecuvantarii. Astept sa ma programeze sora-sa la manechiura. Ca se pricepe. Si iar ma preling. Deci, pink.

*****

Mami, imi spui o poveste? Eu daca te tin in brate si ascult o poveste, adorm instantaneu. ..
A fost odata ca niciodata, cand luna isi aduna stelele in jurul ei, iar zmeii se numarau pe capete, intr-o tara indepartata, la o margine de lac… un brotac. Si, brotacul era tare nefericit, pentru ca avea senzatia ca era cel mai urat dintre toate broastele si-si traia viata printre panzele de paianjen si frunzele verzi ale nuferilor. Singur. ” Si broastele sunt nefericite? Hai, mami, inventeaza restul povestii cu prieteni si veverite vorbitoare! Nu imi place nefericirea. Mie imi place sa am toate animalele lumii in jurul meu. Sa nu ma mai vad de ele. Si sa devin scriitor. Ca tine.

*****

-Mamiiiiii, uite ce-mi face baiatu’ tau(Ioana)! Ma loveste!
– Ooook… Trupa, in fata mea! 
Cea mare isi ridica albastrul cerului si ma priveste asteptand corectia piticaniei (care i-ar da lectii oricand lui Denis, pericol public. Gratuit. Ii vine la degetul mic, fara sa faca vreun efort) Se uita la mine de parca ingerii ar fi coborat pe pamant, cu aceeasi nevinovatie cu care ma pacaleste de vreo cativa ani.
– Io, ii spun carliontatei de cinci ani, ce ti-am povestit eu despre manute? Ti-am spus ca nu ai voie sa lovesti? Ca ele sunt create pentru a manca, a mangaia, a planta flori, a ingriji animalele…Iar daca, totusi, la suparare, faci un astfel de gest, sa-ti amintesti, sa regreti si sa nu-l mai repeti!
– Si…picioarele? ma intreaba ea, cu speranta.
– Cu ele mergi, Io, nu lovesti!
Sta cateva secunde, isi roteste privirea si mai face o incearcare:
– Da’… cu gura, cu gura, pot sa musc?
– Nu! Categoric, nu! Nu musti decat mere si nu vorbesti urat!
E prinsa in lant. Nu are scapare. Se ridica si bombane.
– Macar cu capul?
– Cu capul dau fotbalistii, mami, nu spargi arcade!
– Oooook! Sa vedem cum ma descurc..cu nimic “