Merrrrrrrrricristmăs!


– Ia, uite, mă, al dracu’!, parcă e Donald din desene animate. Ce păţişi, mă, răcişi?
– Nu, tătică, nu strănut, nu mă doare-n gât, da’ nu ştiu de ce vorbesc aşa.
Costică îl priveşte lung, indecis. Nu pare să utilizeze faţa mincinosului, dar la vârsta asta mai mult ascunzi, decât să spui adevărul. Bine, asta e doar perioada de pregătire pentru căsnicie liniştită. N-ai pregătire, eşti halit. Aşa că nu ştie dacă e cazul să-i pună întrebări suplimentare sau să-l lase în pregătire. Când păşeşte în biserică e musai să aibă antrenamentul încheiat. N-ai antrenament solid, curaj, răbdare, stai dracu’ acasa!, că nu te însori să te mănânce de viu din prima zi.
– Bă, dacă nu răcişi, vorbişi mult, ţipaşi, făcuşi ceva? Ieri parcă erai copilul meu. Într-o noapte te schimbaşi şi nu îmi pare a bună. Ia, stai! Trecură extratereştrii şi te schimbară din plapumă?
– Nu, mă, tătică, tot eu sunt, dar nu ştiu ce păţii.
– Bun! Zic să nu intrăm în panică. Dacă vrei să facem sărbătorile liniştiţi, te sfătuiesc să intrii într-o perioadă de pauză vocală, altminteri vai de curul tău! Te târăşte mă-ta prin toate cabinetele medicale existente.
Adelin nu înţelelege ideea.
– Păi, cum să nu vorbesc?
– Uite, aşa, scrii pe hârtie că ai un proiect la religie în care înveţi smerenia, respectul, dracu’ ştie ce mai trebuie!şi când te întreabă ceva, ridici panoul fără să scoţi un sunet. E un fel de grevă vocală.
– Nu merge, mă, tătică. Pe mama nu o duc de nas. Şi nici pe coana mare. Aia, mă miroase de la gară.
– Păi, ce te-am învăţat io, mă? Cum te însori tu, mă, dacă nu ai antrenament? Te uiţi în ochii lor, fără să ţi se mişte f’un muşchi al feţei, fără grimase, fără picături de transpiraţie. Le controlozi pe toate mental. Te uiţi în ochii lor şi zâmbeşti de parcă ai anunţa pacea pe pământ. Porumbelul păcii, înţelegi? Asta te scoate din toate necazurile vieţii de cuplu. Ia să te vad! Uită-te la mine!
Adelin se uită direct în ochii tatălui ca un viţel în ochii unui taur şi încearcă să pară cât mai nevinovat, cât mai senin. Înger din ceruri. Porumbelul lui Noe.
– Bravo! Foarte bine. Şi, unde zici că ai strigat?
– N-am strigat, că n-am ajuns la fotbal.
– Bă, tu eşti prost?
– De ce?
– Păi, nu ţi-am zis eu să nu răspunzi nimic, indiferent de întrebare, că ţi se aude vocea asta, de Donald Duck, intră ăstea în vrie şi mai mănânci sarmale la Crăciunul următor. Vrei să te bucuri de colindeţe? Taci. Vrei să pleci cu ursu’? Taci. Vrei să mergem la fini, la vin fiert cu cuişoare? Taci. Şi asta nu e numai pentru sărbători. E pe viaţă. Vrei să fie pace în casă? Taci. Nu mai există femeile de altădată să faci tu pe stăpânul când ai chef. Vrei să trăieşti? Cooperativa Milogu’ SRL scrie pe tine. Ia să văd! Bagă figura de „nimic nu s-a întâmplat”. Aşa! Bravo! Ăsta e băiatul meu.
Rodicuţa a visat toată noaptea cafea cu spumă de lapte. O minunăţie! Intră în bucătărie, fericită, cu gândul să-şi îndeplinească, singură, visul, că visele se împlinesc dacă ţii morţiş.
– Neaţa, băieţi!
– Neaţa bună, mamă! se aude, Adelin cu vocea-i marţiană. Costică înlemneşte. Rodica se opreşte în dreptul aragazului şi cu o privire suspicioasă, întrebătoare, îşi fixează pruncul.
Costică îl face prost în gând. Adelin se albeşte.
– Ia mai repetă tu cum e dimineaţa asta!
Costică înghite de trei ori, consecutiv. În sec. Adelin parcă e strâns cu uşa. Străluceşte de ruşine.
– Mda, trebuie antrenat. De mâine îl bag în antrenament, tu-i mama mă-sii de treabă!bodogâne în gând tatăl.
– Buuună?
– Ai laringită, clar. Tuşeşti?
– Nu!
– Bun. Azi mergem la doctor. Dacă nu o tratăm, rămâi fără voce.
– Ne-am căcat pe noi. Gata! Adio, vin cu cuişoare! repetă, în gând, Costică. Începe pelerinajul pe la cabinete cu prostul de je, pe post de şofer.
Două ore mai târziu clanul se află în cabinetul medicului orl-ist. Nu-i laringită, ci pare a fi un roşu în gât. În cinci zile trece cu antibiotic şi sirop. Peste zece, Adelin a scăpat de vocea lui Donald. Acum e lătrătoare. Are la bord trei sticluţe de sirop şi două de paracetamol plus cinci azitromicină.
– Rodica a schimbat tactica. L-a prezentat şi medicului de familie care a ridicat din umeri, de parcă l-ar fi întrebat cum au construit egiptenii piramidele, apoi a trecut la naturişti, energeticieni şi încă trei specialişti. Am crezut că trece, naiba, şi la evanghelişti. Dacă îmi pare rău de ceva, îmi pare rău că nu a găsit un vraci indian. Voiam şi io să-l întreb dacă, în alte vieţi, am avut şansa să o sprijin de perete pe Sânziana lui Firîntins şi dacă am scos-o din minţi, măcar aşa, puţin. În fine, nu există vraci şi Crăciunul e grămadă pe noi. În bucătărie miroase a medicamente şi bradul stă gol cum l-a făcut mă-sa, în mijlocul terasei. Stă degeaba. Ăsta vorbeşte ca din butoi şi Rodica citeşte pe net, câte şase ore pe zi, toate tratatele de medicină. De forum-uri se ocupă coana mare, că tot îi place vorba. Seara, îi face masaj cu tătăneasă, îi înfăşoară gâtul cu foi de varză şi cartofi daţi pe răzătoare. La biserică îl citeşte popa doar pe el, că a pus Rodicuţa suta de pomelnice pentru sănătatea lui, se spovedeşte Costică celui mai bun prieten.
– Mă, Costică, aşa a păţit şi al meu, să ştii.
– Şi? Ce-a avut, mă? întreabă ca la un sfânt făcător de minuni.
– Nimic. I se schimba vocea. Aşa e la vârsta asta.
Costică se blochează. Deschide ochii şi-i măreşte de parcă ar vrea să vadă cum pregăteşte Crăciun sania, apoi îşi lipeşte o palmă de frunte. Cu putere.
– Păi, de asta nu-i trece cu nimic. Se explică. Pupa-te-aş! Mi-ai readus Crăciunul. Bă, io-ţi rămân dator pă viaţă. De asta latră şi behăie şi vorbeşte ca din horn. Devine bărbat. Am pus-o! Tre’ să încep antrenamentul. Deja e târziu. Hai, să trăim! La mulţi ani! Mă grăbesc să-i fac instructajul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!