Noi am uitat

Cum vor ajunge cărţile? Obiecte de muzeu. Unele, piese mai rare, vor sta în rafturi protejate cu geamuri de sticlă.

Văd totul cu ochii minţii… Pe culoarele muzeelor, un ghid spălăcit, cândva entuziast, anost şi mohorât, instruit să zâmbească după fiecare frază rostită, cel mult două, prezintă “obiectele”, vizitatorilor. Informaţiile memorate, repetate până la dispreţ, zboară pe deasupra capetelor obişnuite să stea mai mult în jos. Nu, nu în pământ, altfel ar observa cât de frumoasă e iarba. În jos, undeva la jumătatea pieptului, într-un dispozitiv cu lumină galbenă. Caldă. La cea albastră, rece, s-a renunţat.

Doamnelor şi domnilor, după cum observaţi, în zona aceasta, ordonate pe litere, în funcţie de numele scriitorului, avem… cărţi! Probabil ştiţi că înaintaşii noştri scriau pe hârtie. Între aceste coperţi se regăsesc gândurile, emoţiile, convingerile, credinţele, părerile, trăirile, imaginaţia şi descoperirile fiecărui autor. Înaintaşii noştri citeau în timpul liber. Ei şi-l făceau liber. Scriitori credeau că pot influenţa în bine alţi semeni, “împrumutându-le” darul primit pentru un zâmbet, un râset, un oftat nostalgic, un semn de întrebare. Oamenii, însă, au ajuns să creadă că ştiu totul, drept urmare au renunţat, uşor, uşor, la cuvintele scrise. Au renunţat de bunăvoie la cărţi în detrimentul unui ecran. Ecranul a devenit stăpân şi a şters tot. Mai rău e faptul că a reuşit să neutralizeze emoţiile, sentimentele. În timp, nu deodată. Se pare că nu acelaşi lucru făceau cărţile. Ele, din contră, stimulau creierul şi imaginaţia, dezvoltau sentimente şi luminau minţi şi suflete. Scriitorii au luptat împotriva robotizării, însă au pierdut lupta. Încet, încet, nu şi-au mai dorit să publice. Au continuat să scrie numai pentru ei. Pe hârtie, gândirea lor era ca o muzică dată mai tare. Pe hârtie, sufletul lor căpăta nuanţe particulare strălucitoare. Complete. Scriitorii nu au renunţat, niciodată, la oameni. Oamenii au renunţat la ei. Aici, fac o paranteză, dacă-mi permiteţi, redând gândurile unei scriitoare: ce trist să crezi că Dumnezeu ne-a uitat! Ce trist să crezi că Dumnezeu ne-a părăsit! De fapt, adevărul e altul. Noi l-Am uitat, noi l-Am părăsit! EL a continuat să scrie universul, Iubind, aşa cum scriitori au continuat să dăruiască, deşi la capătul darului nu a mai fost nicio mână care să-l primească.  Au continuat să scrie pentru ei, devreme ce nimeni nu a mai dorit să-i citească.

Aşa vom privi cărţile. Exact cum privim, acum, oasele de dinozauri. Prin geam. În vitrine.

Nu există scriitor fără cititori. Există doar oameni care nu au renuntat să viseze.

2 Comments

  • Hortenzia Croitoru 18 iulie 2019 Reply

    Frumos si cu directie precisa…Ar fi frumos sa citeasca aceste randuri si cei ce considera cartile de domeniul antichitatilor..Adica ori nu ii intereseaza, ori le tin in raft si nu se ating de ele decat cand sterg praful.

    • Zăpăcita Creaţă 14 noiembrie 2019 Reply

      Ar fi frumos sa prinda viata in sufletele noastre, citindu-le

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!