O galeata, doua galeti. Daca e provocare cu gheata, provocare sa fie!

Cica ma concentrez. In fata calculatorului. Ca nu imi reuseste din prima, e alta treaba. Dar io insist, ca-s mai incapatanata de felul meu. Vorba colegului de birou: ”zic sa insistam, in mod repetat, ca si elefantul a fost facut cu coada, sa nu se termine brusc”. Brusc mi se termina mie toate ideile de cand fixez raportul din monitor si cad pe ganduri, impingand greierii spre inceputul toamnei. Si cum stau asa, cu mintea sprinjinita de un colt de toamna si ochii lipiti de monitor, ma trezesc ca-mi salta-n sarba biroul, cuprins in focul baraiturilor. Brrr-ul vine din telefonul meu albicios, pictat pe spate cu flori gri metalizat.

– Alo, mami?!
Raspund cu tot zambetul meu din dotare( cam cat India si China la un loc) si-mi vine sa intru in telefon de dragul vocii. E a mare. Prima nascuta in ordinea de pe tricouri.  Aia cu ochii cat juma de cer, albastru intens, si parul saten cu reflexii blonde. O privesti siderat cand iti zambeste.
– Mami, am primit provocarea ice bucket, ma anunta serios. Pot sa o accept? Cu apa rece si gheata. In curte.
Fac o pauza de analiza. Cat ii ai in „curtea” ta, tre’ sa te responsabilizezi fara masura.  Dar nu am tendinta sa o vad crescuta in globul de cristal, asa ca accept mental din prima.
– Daca-mi spui ce inseamna ice bucket, ce e cu provocarea asta si care e scopul, poti sa-ti pui galeata in cap.
– Perfect, raspunde provocata blonda si incepe sa turuie care e treaba cu evenimentul.
-Deci, pot?
-Poti! Sa-ti fie de bine!

Relativa treaba cu “bine” ca nu-i usor sa stai cu gheta-n freza si cu apa facand autostrada pe tot corpul, dar viata inseamna multiple experiente din care trebuie sa inveti. La un minut dupa tipetele de bucurie (care-mi provoaca mie timpanul sa se ascunda-n cerebel) aud telefonul facandu-si datoria:
-Maaaaami, poate si Ioana?(a doua piticanie din curte, sora provocatei ice bucket).
-Hoooopa, stai asa! le opresc eu entuziasmul, iar ele par ca nu mai respira.

Pitica are cu cinci ani mai putin. Abia a terminat clasa zero, deci una bucata galeata cu apa gheata peste o mutrita care vrea sa-si copieze maimutareste sora, nu prea da bine in mintea mea. Desi…
– Nu, mama, inca nu! le incerc eu reactia. E micuta.
– Te rooooooog, se aude glasciorul carliontatei. Te rooooooogggg, o sprijina si a mare.
Ma topesc ca un cub de gheata in lichiorul de cafea si caut o alternativa rapid.
-Fie, dar galeata ta o sa fie cu apa calduta!
– Daaaaaaa, la asta ne-am gandit si noi!!! si bucuria din glasul lor imi transforma zambetul ala cat China si India la un loc, intr-unul cat universul.

– Si daca trebuie sa donam ceva, dam din pungulita sau facem bratari pentru copiii din centru

-Deal! raspund. Deci, bafta la galeti in cap si bucurie maxima!

Cateva minute mai tarziu, aud cum se zbate albiciosul pe birou, baraind din toate incheieturile. Raspund rapusa de curiozitate.

– Ei, cum a fost?
– Aaa foooooost suuuuuuuuuuuuuuuuper!!!! Wau!! Stai sa vezi filmuletele! si chiotele de bucurie umplu zapastritul, iar mie imi dizolva repausul mental transformandu-l intr-o efervescenta stare de bucurie. Pentru parinti, asta e nirvana. Chicotelile fericite si experientele incununate cu rasetele pruncilor care-l fac pe Dumnezeu sa tina universul in armonie. Si sa rada. Sau sa danseze. Dar asta, e alta poveste.

Ps. Va iubesc maxim, iremediabil si fara sfarsit, minunilor!

wp_ss_20140827_0007wp_ss_20140827_0008wp_ss_20140827_0012wp_ss_20140827_0011

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!