Picatura cu bucluc
(TITANICUL DIN BUCATARIE)

INT. DORMITOR MATRIMONIAL. NOAPTE.
De undeva, din fundal, se aude o muzica, in surdina, I goota feeling-Black Eyed Peas .
Dormitorul e o incapere potrivita, intr-un apartament ridicat in mijlocul comunismului. Patul de mijloc este incadrat intre doua noptiere pe care se afla doua veioze, o pereche de ochelari si cateva reviste de rebus. Intr-un colt, un scaun vechi, retapitat, pe care sta aruncat un halat de baie. Prin perdeaua grea, din catifea grena, abia isi fac loc cateva fire din lumina lunii. In celalalt capat al incaperii se vede o comoda pe care troneaza un televizor color, printre primele modele aparute, iar deasupra, pe peretele alb, o icoana.

Mitica(50 de ani) doarme dezordonat cu picioarele departate. Capul atinge veioza. Un ciob cu pretentii de Lipscani. Doarme profund, sforaind sacadat.
Rodica(aceeasi vârstă), cu plapumă aranjată, frumos, în jurul corpului şi ochelari de odihnă pe nas se trezeşte brusc, îşi ridică ochelarii, il priveşte suspicios pe Mitică( de parca l-ar fi văzut pentru prima dată) şi, sprijinită într-un cot, încearcă să desluşească sursa zgomotului care a trezit-o din vis.  Aşteaptă secunde bune, după care, la fel de nelămurită, aprinde veioza şi-şi trezeşte consortul.

Rodica(soptit): Mitică, trezeşte-te!

Mitică(îşi schimba poziţia de somn, mormaie ceva  şi îşi continuă somnul)

Rodica (bombănind):Nu te trezeşti! (total nemultumită) Cu hoţul lângă tine şi nu te-ai trezi!( se rasteşte)Mă, tu nu auzi?

Mitica(sare ca ars, lovind, cu faţa, veioza): Care eşti, mă?

Rodica:Iisus!

Mitică(nedumerit şi fâstâcit): Saru’mana, Doamne!

Rodica(enervată la culme de atitudinea lui): Sa fie primit! Înfăşurat mai eşti!

Mitică(îşi trece mâna prin păr, apoi se întoarce , brusc, spre consoarta, încercând să înţeleagă ce se întâmplă): Tu eşti, Rodico? Ce păţişi, de ce nu dormi?

Rodica(facându-i semn să tacă şi vorbind în şoaptă): Taci! Tu nu auzi nimic?

Mitică(îndreptându-şi privirea spre tavan): Muzica. Nana Muşcuru’, încăltăţă, desculţă. Iar se rup aştia în dansuri?

Rodica(oftând dezaprobator):De data asta, nu. Altceva se aude. Ia, asculta!

Mitică se ridică în capul oaselor, trage plapuma de pe el, caută, cu picioarele, prin întuneric papucii, apoi, fară să scoată un sunet, ascultă câteva secunde.

Mitică(edificat, sigur pe el): E clar, vine din bucătărie!

Rodica: Esti sigur?

Mitica
: Consider ca sunt sau…presupun.

Rodica: Mitică, nu de presupuneri am nevoie.

Mitica( schimband tonul): Cred si eu. Dar de ce ai nevoie?

Rodica(nervoasă): De certitudine, Mitica, de certitudine! Taci!

Mitica( drăgăstos şi supus): Tac!

Rodica: Auzi? (După câteva secunde bune) Tu auzi? Ţi-a înghiţit pisica limba? De ce nu vorbeşti?

Mitica: Pai nu ai zis tu sa tac? Te hotarasti? Tac sau vorbesc?

Rodica: Vorbeste, mai, Mitica, dar foloseşte şi tu mintea când te apuci sa articulezi ceva…

Mitica (pare sa fie atent, deşi cască îndelung, aşteptând să adoarmă din nou): Nu se mai aude. Ni s-o fi parut. Nu vezi ce liniste e? Se aud si furnicile cand tusesc. Hai, culca-te!

Rodica( pare resemnata în faţa atitudini lui, îşi aranjează perna, bombănind, apoi tace câteva secunde. Reevaluează situaţia, în gând, si rabufneste) : Mitica, tu chiar nu ai auzit nimic? De fapt, ce sa auzi printre sforaieli? Cum ai putea sa auzi? Poate să umble linistit, hoţu’, să bea o cafea, să îşi facă siesta şi, la sfârşit, de remember, să-ţi facă şi o poza cu blitzu’. Nu ai auzi, nu ai vedea! Cum faci, de altfel, şi ziua.

Mitica: Ce-ai Rodicuto? Ma arunci in şoc in mijlocul noptii si ma acuzi, nevinovat, ca sforai? De treizeci de ani imi reprosezi acelasi lucru. Pe ochii mei de la ciorap ca nu m-am auzit niciodata. Nu recunosc nimic. Mai mult, nu te cred.

Rodica (uitandu-se la el de parca l-ar vedea pentru prima data): Nuuuuuu, doar imaginatia mea. Imi place sa imi imaginez ca dorm langa un cimpanzeu paros si batran, decat langa un crai frumos, tanar care doarme ca un bebelus. Neah, prefer prima varianta! Cu sforaieli daca se poate. Tanarul cade in plan secundar. Imi place sa traiesc trepidant, la maxim!

Mitica( cu o indignare amuzanta): Ma jignesti! Ar fi indicat sa tragi pe dreapta si sa-ti imaginezi ca dormi, asa, sa ma pot odihni si eu.

Rodica
( foindu-se sub patura. Sta putin cu ochii deschisi, atenta, apoi, auzind acelasi sunet, sare ca arsa): Nah! Nici acu’ nu ai auzit?

Mitica: Sincer, da. Se aude ceva, ai dreptate.

Rodica: Ce?

Mitica: O picatura…e o picatura de apa. Sigur pica ceva. Cred ca pica in bucatarie.

Rodica: Si, de ce stai, nu te ridici sa verifici?

Mitica: Nu pare a fi ceva grav.

Rodica: Ai vazut tu ca sa tragi concluzia asta? Du-te!

Mitica(o ingana): Stiu, de-aia sunt barbat, maimutoi batran, burtos si paros sa fac pe detectivu’ si pe bodyguardul.

Rodica: Mitica, nu ma intereseaza cum te simti tu, eu ti-am spus sa mergi sa verifici.

Mitica: Merg, merg. Ai rabdare!

INT. BUCĂTĂRIE.NOAPTE

Mitică aprinde lumina, căscând, apoi îşi roteşte privirea prin cameră. În cameră se află un frigider, un aragaz, o masa, un colţar din lemn si câteva corpuri suspendate. Chiuveta e plina ochi de vase nespălate. Într-un colţ o mătură şi un făraş banal, sprijinite de zid şi câteva sticle de sifon. Nu vede nimic care să îi capteze atenţia, se îndreaptă către aragaz, îl deschide încet temându-se să nu fie auzit, apucă o bucată de friptură şi mănâncă, pe furiş, cu poftă.

Rodica( vizibil tematoare): Ai gasit?

Mitică(cu gura plină): Ce?

Rodica(curioasă, apoi schimbadu-si brusc tonul vocii): Pai ce se aude? Face o pauza. Ma, da’ tu ce faci acolo ? Mănânci? Mama ei de treabă!

Mitică(aproape că se îneacă cu mâncarea):Nu, fetică, păi mie îmi arde de mâncare, acu’? Verificam.

Rodica(cu dezamăgire în glas şi un soi de revoltă):Cred! Stai, ca ajung eu!

Mitică(usor panicat):Da’ de ce sa te mai ridici? Dormi în pace, ca nu e nimic! Verific eu, totul.

Mitică scoate restul de friptură, mai rupe câteva bucăţi, apoi deschide frigiderul, desface o sticlă de bere, bea câteva înghiţituri,se sterge multumit la gura, verifică încă odată vizual ce în camera, apoi stinge lumina şi se îndreaptă către camera de odihnă.

Mitică(vizibil satisfăcut, mângâindu-se pe burtă, vorbind tare, asigurându-se ca este auzit de consoartă): Aşa, acu’ să închidem şi noi ochii, că nu mai e mult până se crapă de ziuă…

Rodica(neimpresionată de cuvintele lui se perpeleşte de pe o part, pe altă, tot încercând să găsească o poziţie convenabilă cat să înduplece din nou somnul): Zici ca nu mai pica, ha? Esti sigur ca nu e nimic?

Mitica(sigur pe el, facandu-si loc in pat): Nu, deloc. Dormi linistita! Hai, noapte buna!

Int. camera de odihnă. Se lasă liniştea în cameră, dar aceleaşi acorduri muzicale se aud in fundal. Din bucătărie se aude, la un moment dat, zgomotul de la inceputul piesei:o picătura. Se lasa linistea pentru cateva secunde si, din nou, apare acelasi zgomot pe care nu il mai aude nici unul din cauza somnului adanc.

Zi. Patul conjugal. El doarme profund, sforaind, intins cat patul. Locul de langa el este gol,semn ca Rodica se trezise. Deodata, se aude un tipat patrunzator.

Rodica: Miticaaaaaaaaaaa!

Mitica, loveste cu mana veioza si sare buimacit

Rodica: Miticaaa!

Mitica(bulversat, buimacit, speriat):Ce-ai femeie! Ce e?

Rodica: Titanicul!

Mitica:Unde?

Rodica: In bucataria noastra!

Mitica(se ridica brusc, nedumerit, apoi se indreapta catre usa bucatariei):A incaput?

Rodica: Cine?

Mitica: Titanicul…in bucatarie (rade zgomotos)

Rodica( o fata resemnata):Asa or fi plutit portelanurile lor cum plutesc ale mele in chiuveta.

Mitica:Nu ti-am spus sa le speli aseara?

Rodica
(rastit, fara sa piarda momentul de a-i da si ea replica, apasator): Nu te-am trezit eu, in noapte, sa vezi ce e? Daca te uitai cu atentie in chiuveta si nu in aragaz sau in frigider… impiedicai dezastrul.

Mitica: Care dezastru, Rodico? E putina apa pe jos si in oala cu sarmale. Daca asta e dezastru inseamna ca la japonezi a fost o scurta ploaie de vara. Pai tu ai vazut cum pluteau casele, vapoarele, masinile, cateii, purceii? La tine trei picaturi de apa e deja tsunami. Strange si tu ca de aia a lasat Dumnezeu mainile, sa ne folosim de ele! Ca, in locul coastei, mai bine mai lua doi neuroni de la noi.

Rodica(indignata): Care neuroni, Mitica? Sa fim seriosi, ca ai vostri sunt mai mereu la parter, cand nu sunt la bere (si indreapta privirea catre slitul sotului) :Hm! Si, acu’, ce stai? Fa ceva!

Mitica(usor contrariat): Eu? Pai mopul ala la ce iti foloseste? Strange apa de pe jos, spala vasele, fara frica, fetica, si eu il sun pe Mandache sa vad de unde a venit apa! Hai, ia-o usurel, nu te grabi!

Rodica:Vezi ca intreci masura!

Mitica: Nu sari la gat cu amenintarile…nu tine! Oricum, numai racituri mananc.

Rodica: Asa imi trebuie daca pun baza in tine. Suna la Vatafu!

Mitica(desi stie exact ce trebuie facut, intreaba ironic): Pen’ce?

Rodica(indignata): Sa il chemi la sprit.

Mitica: Mai e?

Rodica: Ce?

Mitica: Vin de la mama soacra. N-ai zis tu…

Rodica(rabufnind): Mah, tu esti cu capul? Suna-l sa vina sa repare teava!

Mitica: Daca ai avea putina rabdare si incredere in mine, m-ai lasa macar sa ridic receptorul.

Mitica formeaza un numar si asteapta, urmarind din cadrul usii miscarile Rodicai. Pare amuzat.

Mitica: Alo? Hai, sa traiesti Mandache! Varvara e acasa?

Voice off

Mitica: Saruta-i manusitele si intreab-o daca ii permite timpul sa vine la o cafea turceasca, la nevasta-mea. Si, daca da, vino si dumneata cu trusa si stetoscopu’, sa asculti si teava mea de la bucatarie.

Voice off: Ce are?

Mitica: Nu stiu, ca daca stiam, nu mai sunam. E treaba deontologica. Pai, sa puna de cafea? Hai, sa traiesti!

Rodica(extrem de curioasa): Vine?

Mitica: Vine….cu Varvara, ca azi e ziua libera.

Rodica: A ei?

Mitica: A lui…si, nu, nu-i functioneaza mobilu’, asa ca, vine si gps-ul cu el. (Rade lovind zidul cu palma)

Rodica:Hai, ca esti mitocan! Ce-oi fi vazut eu, la tine?

Mitica: Sincer, ai avut mare noroc! Pe o raza de o suta de metri nu mai era unul mai aratos ca mine.

Camera de bucatarie. Rodica si Mitica strang apa. Pe aragaz fierbe cafeaua.

Rodica: Mitica, opreste tu cafeaua!

Mitica: Las’sa curga, fetica! Nu ziceai tu ca e semn de bucurie? Poate se repara teava.

Rodica: Stinge, ma, ca umple aragazu’ de zat si, te previn, nu sterg!

Mitica(bombanind): Gata, pregateste canile ale bune ca vine Varvara!.

Se aude o sonerie. Mitica se indreapta catre usa, deschide usa larg si face loc unei perechi: el, inalt, desirat, ea, scunda, indesata.

Mitica: Oooo, saru’mana coana Varvara! Bine ati venit!(ii saruta mana cu respect, apoi se indreapta spre Mandache si ii strange mana cu putere): Hai, sa traiasca cel mai meserias dintre meseriasi! Mai, nea Mandache, te rog io, arunca un ochi de mare meserias catre teava mea din bucatarie ca, pe al doilea, e musai sa il tii pe o Feteasca Regala. O minune, nu gluma!

Mandache(stanjenit): Hai, lasa, ca nu de aia am venit! Cautand-o cu privirea pe Rodica. O descopera si, brusc, chipul se umple de o bucurie copilareasca. Saru’mana, Rodica!

Rodica: Bine ati venit! Mandache, poate te pricepi tu sa vezi care e buba la bucatarie. Toata noaptea nu am dormit. A picurat intr-una. Dimineata, am gasit lac in bucatarie(apoi se intoarce catre Varvara): Te sarut! Ti-ai baut cafeaua sau adaug un piscot la una turceasca?

Varvara: Sincer, am mai baut una, dar nu zic nu uneia turcesti. Pana se dumiresc ei care e treaba sa-ti povestesc despre Zambiluta. Si-a gasit fi-miu una noua.

Rodica: Alta? Asta a cata e?

Varvara: Da’ cine mai stie? Asta mica cica e aleasa.

Mandache se apropie, intinde pe jos o mana de ustensile, pune ochelarii pe ochi si isi vara capul sub chiuveta, cautand fisura. E inconjurat de cele trei personaje care, curioase, se inghesuie sa vada ce care e buba. Vizibil deranjat, Mandache scoate capul din masca si, pe sub ochelari, ii priveste insistent.

Mitica(intelegand privirea si aluzia se ridica brusc si, cu o atitudine de detectiv la locul crimei,le incurajeaza): Hai, fetelor, lasati omul sa lucreze! Nu-i nimic de vazut aici! Ii luam tot aeru’! Mergeti voi in sufragerie la o cafeluta, faceti pontajul la vecine, vorbiti de incalzirea globala, ultimele modele de capace cu filet ptr borcanele de muraturi, gasiti voi ceva. Se asigura ca doamnele isi fac de lucru si se intoarce spre Mandache degajat. Ei, se vede ceva?

Mandache: Nu pare!

Mitica: Am avut dreptate. Garnitura schimbata recent, bateria e noua, cadou de mos Craciun….Intram pe teritoriu s.f?

Mandache( de sub chiuveta): Si, a picat mult?

Mitica(ridicand din umeri, semn de neimportanta in acest caz): A scufundat oala cu sarmale si vreo cateva farfurii si s-a prelins, usor, pe gresie.

Mandache: Nu inteleg. Acu’ de ce nu picura? Ai oprit apa de jos?

Mitica(cu o mina serioasa): Nu.

Mandache(frecandu-si fruntea, neintelegand): Atunci?

Mitica: Fu’ schimbul trei.

Mandache:Cine? Rodica?

Mitica: N-am eu norocul ala…Nu, bre, picatura.

Mandache: Aaa. Pai, se explica, daca a curs doar noaptea.

Mitica(aparent interesat de ce mestesugareste prietenul, scoate doua pahare, priveste lung sticla de vin, o mangaie ca pe o veche prietena apoi, cu reale calitati de ospatar, toarna vinul auriu in pahare): Hai, mah, daca nu e nimic de operat, da-te aproape, ca se ncalzeste!

Mandache(nedumerit): Cine?

Mitica: Spritul, bre…
(Se aseaza la masa, pune in pahar si se loveste cu mana pe frunte)Pfui, mmama ma-sii ca uitai sifonul neincarcat! Umblu la carbogazoasa lu’Rodica. Apoi tare cat sa auda si Mandache introdus jumatate in masca de la chiuveta: Si, ce mai se mai aude cu politica, nea Mandache?

Mandache
(dispretuitor):N’am timp de ea, nici ea nu ma baga in seama.

Mitica: Pai daca nu candidezi, cum sa te bage?

Mandache
: Ia, da drumul la apa!

Mitica: Acusica! Rece sau calda?

Mandache:Rece.

Mitica: Pfui, da urata mai e! Zici ca s-a varsat tot petrolul din Emirate aci. Sunt vechi, ma, Mandache, tevile astea. Au ruginit de tot.

Mandache(oftand): Ca noi.

Mitica: Mda, ca noi. Pai, sa sun la Termoficare? Sa vina sa ne schimbe tevile?

Mandache: Sa!

Mitica(nedumerit): Ce?

Mandache: Aaaa?

Mitica:Hai, ca ne intelegem ca turcii. Ziceam ca ii sun pe astia de la termoficare sa schimbe tevaraia.

Mandache: Nu au nicio treaba. Tre’ vorbit cu administratorul. Nu cred sa fi schimbat ceva pana acum. De la subsol trebuie inceput, schimbati toata coloana.

Rodica isi face aparitia in camera de bucatarie. Intra usor, ca o felina, fara sa fie auzita.

Rodica: Cum e Mitica?

Mitica(vizibil speriat):Cine?

Rodica
(enervata, ironic): Spritul.

Mitica: Bun, dar nu gustaram.

Rodica(usor iritata): Pai, da’, ca eu am intrat sa te intreb daca sprituiti. Teava, mah, e gata? Ati reparat-o?

Mitica: Nt! N’am! E ruginita. Tre’ sa vorbesc cu administratorul, nu cu termoficarea.

Rodica: Cu Obama mai bine, poate mai are vreun glont ramas de la Bin Laden.

Mitica(simtind ironia): Rodicuto, nu ma persifla! Inteleg mesajul, dar eu cand ma implic intr-un proiect, ma implic.

Rodica(resemnata): Implicat ramai, dupa cum te stiu!(indreptandu-si atentia catre Mandache si folosind un ton placut, cald chiar)Sunt vechi, ce-i drept, uzate. Se mai corodeaza si ele ca nu sunt din titan. Pai, ce facem, Mandache, nu ai nicio solutie?

Mitica( nebagand-o in seama): Daca ti-am promis ca rezolv situatia, o rezolv. Ca nu vreau sa iti vad teritoriul inundat. Care e locul de suflet al femeii…bucataria. Nu ca am fi sugerat noi.

Rodica( intelegand aluzia): Pai, da, sigur, unde ii e locul femeii? In bucatarie: picior peste picior, cu cafeluta la indemana, privind barbatul cum face mancare.

Mandache(razand si uitandu-se cu admiratie la Rodica): Aici cam are dreptate.

Mitica(intorcandu-se brusc spre el): Tradatorule! Apoi, zambind, catre consoarta lui: Rodicuto, se poate sa o lasi pe coana Varvara singurica? Se rataceste in ganduri, asa ca, da tu fuguta pana la ea si scoate-o din visare, ca de tevi ne ocupam noi.

Rodica( pufnind, nemultumita, dar resemnata se intoarce la prietena sa, bombanind. Nu se intelege ce spune).

Mitica(curios): Hai, Mandache! Mai ai mult? Hai ca se incalzeste spritu’ si nu mai da bine in stomac!

Mandache(stergandu-si fruntea): Mai verific ceva, apoi se intoarce spre Mitica schimband subiectul: Mai, Mitica, las-o, mah, nu o mai supara, ca femeile sunt mai sensibile si, apoi, au saracele o misiune grea pe pamant.

Mitica: Sa ne suporte pe noi, aa? Lasa-ma sa te contrazic. Misiunea e grea pentru toti. Totul e complicat. Daca lasa Dumnezeu doar barbatul, se plictisea. Asa ca, a lasat si femeia. E pachetul complet.

Mandache: De ce vorbesti cu pacat? Casa e ca o floare, copii sunt mari, au ajuns bine. Nu e numai meritu’tau. Greul l-a cam carat Rodica pe umeri. Cum fac toate femeile, de altfel.

Mitica: Mai, nea Mandache, nu cunosteam latura asta a mata. De aia zic eu sa candidezi. 90% din voturi le-ai avea de la femei. Schimband tonul: Cam asa e. Nu am ajutat-o cat a trebuit. S-a resemnat, saraca. De cele mai multe ori, e cel mai la indemana sa te resemnezi. Vorbind ca pentru sine: Cum e viata asta! Trec de la exaltare, la resemnare. La un moment dat nu isi mai doresc nimic. Se indreapta spre Mandache. Stii, in primii ani se supara ca nu ii luam flori la aniversare. Sa nu crezi ca nu veneam cu vreun cadou acasa, dar nu am avut niciodata fler si nu m-am priceput. Imi mai sugera cate un amic, dar niciodata nu o nimeream si…buruieni nu i-am luat din ratiuni practice. Pai, ce, manca flori? Dar pentru ele, saracutele, florile au un alt sens(face o pauza). Nu a mai cerut flori. S-a resemnat. Drept e ca ii luceau ochii cand vedea alta femeie cu cate un buchet in brate. Pe la jumatatea casniciei am renuntat la cadouri. Ii lasam bani pe masa. Nu mi-a reprosat si nu cred ca si-a luat cu ei, vreodata, vreun cadou, vreodata. De la o vreme, s-a resemnat. Femeile se resemneaza usor. Ete, acum, ma fac ca uit cand e ziua ei. Ea, niciodata.
Face o pauza ca si cand si-ar pune o ordine in amintiri. Ii cade privirea pe o fotografie sustinuta de un magnet, pe frigider. Copii… ea i-a crescut. M-am trezit cu ei cat casa. Si-au ales o cale buna si au plecat. In casa asta n-am scos de trei ori covorul, nu am lipit vreun maţ la televizor, n-am reparat o priza. La mancare am facut mereu mofturi. Dar, deh, nu prea pot sa recunosc. As trada o mare parte din ceata, asta, de defecti. La inceput, sa le cucerim, le promitem cate in luna si in stele, apoi e de ajuns sa o vezi robotind prin casa, stii ca e a ta si… uiti de toate promisiunile. Cucerim un teritoriu, dupa un timp nu mai prezinta nici un interes. Pacat ca nu invatam sa facem mici compromisuri. Dar, compromisurile venite dintr-o singura parte creeaza si frustrari. Asa ca, trebuie facute de ambele parti. Cred io. Zicea unul, odata, ca pentru orice femeie exista si un barbat care s-a plictisit de ea. Mah, nu cred ca e adevarat. Eu nu m-am plictisit, dar niciodata nu am stiut sa arat asta.

Mandache( total neinspirat, confuz si uimit in fata unei astfel de sinceritati) Fir-as al mamii! Nu credeam sa scoti asemenea vorbe din carcasa aia. Cam asa e. Generatia noastra a fost mai needucata in sensul asta. Apoi tata a fost dur cu mama toata viata. La randul meu, ce am vazut in casa, am facut si eu, cateodata. De fapt, ce e asa rau sa mai caram si noi putin din crucea lor? Tot o suflare sunt si ele. Hai, ca e gata! Nu mai curge. Dar trebuie sa schimbati conducta pe coloana. Nu as vrea sa aveti o surpriza de sarbatori.

Mitica: Atunci trebuie sa il sun pe administrator sa-i propun o discutie. E clar ca trebuie sa facem ceva. Nu as suporta sa o vad pe Rodica, de sarbatori, printre cozonaci si curcan imbalsamat, fara apa calda. Si nici pe mine, cu stomacul gol, in ziua de Craciun. Hai sa facem o repetitie de sarbatori. Fii atent ce parfum!(ii intinde un pahar cu licoarea bahica)

Mandache(privind paharul): Are si culoare. De unde zici ca-l ai?

Mitica: L-am primit. Mai am o damigeana, dar e sortita invitatilor de sarbatori. Vin cuscrii de la Zalau, nasii, copii…

Mandache: Aha, masa mare, ca in fiecare an. Si, se insoara si ala micu’?

Mitica: Nt! Nu are de gand. E bagat pana in gat in politica. Asta si cu Bucurenci, ala de la Romania verde. Degeaba bat campii, nu-i vede nimeni. Ala mananca bio si umbla pe bicicleta, al meu face proiecte peste proiecte si aia, necitite, le dau la cos. E singurul care face mai mult pentru altii decat pentru el. Educatia.

Mandache: L-ai incurajat?

Mitica: La inceput, da, apoi am descoperit ca un american a luat un premiu pentru o definitie a corectitudinii politice si, am realizat, ca indiferent cat l-as sprijini, tot singur e. Auzi, il sun intr-o seara si il intreb. Zic: mah, tu stii ce e aia corectitudine politica? Si el se pune pe povestit…Il las, asa, vreo cinci minute, vorbeste mult, ca Becali si apoi, il opresc: Nu, tata, asculta aici, ca-mi notasem pe un colt de rebus.”Corectitudinea politica e o doctrina cultivata de o minoritate deliranta si promovata de mass-media oficiala care sustine ca e posibil sa apuci o bucata de cacat de partea curata”. Asta e, tata, politica, asa ca, ia-o mai incet!

Mandache(razand): Hai, ca e tare! Pai, de care parte sa apuci, ca tot un rahat e? Si, el ce a zis?

Mitica: Nimic. A ras.

Scena II

Camera de zi. Mitica butoneaza telecomanda. Se opreste, urmarind atent o stire: “ Avind in vedere ca singurele posibilitati mari de export ale Romaniei sunt cele provenite din afacerile cu lipitori, rame,libelule, viermi de matase si viermusi care, de altfel, s-au dovedit extrem de profitabile, un alt cetatean din Tulcea a cerut sprijin financiar de la SAPARD pentru realizarea unei ferme de viermusi. Ferma poate produce o cantitate suficienta,, pentru toti strainii interesati sa pescuiasaca. Acesta este al 200 solicitant care crede in sansele unei afaceri pe termen lung”

Mitica(dezamagit): Ai sictir! Daca si tu esti reporter. Face o pauza de gandire si reactioneaza brusc: Suntem terminati! Ca natiune, suntem terminati! Doamne, de ce nu doare Doamne prostia, sa-i vad pe astia tavalindu-se pe jos? M-as mai racori oleaca.

Rodica: Ce e Mitica, cu cine te certi?

Mitica: Singur. Io-te imi vine sa ma cert singur. De plictiseala. Ma minunez unde am ajuns…ne-au saturat de stiri cu babe si gaini violate, figurante de bulevard si Lipscani… si acu’ cica sansa Romaniei e sa vanda viermusi.

Rodica: Ce sa vanda?

Mitica: Viermusi.

Rodica: Cui?

Mitica: Olandezilor, nemtilor, englezilor.

Rodica: Si, la ce-i folosesc?

Mitica: Ii transforma in combustibil.

Rodica: Serios? Pai asta e o afacere!

Mitica: Nu, ma, Rodico, ii mananca. Sunt considerati ca trufele, delicii.

Rodica: Faci misto de mine?

Mitica: Nu, astia fac misto de noi. Toti. In loc sa repuna agricultura pe picioare, sa faca turism, ca au din ce( plang strainii cand vad ce frumusete de tara avem si se caca pe ei de ras cand vad ce idioti o populeaza), sa investeasca in copilasii astia dotati care reprezinta viitorul tarii, sa… Pai de ce, mama ma-sii zic astia ca pleaca din tara asta de cacat? Pai, tara ce are, mah? Tara nu are nici o vina. Asta e ca Cenusareasa: frumoasa, harnica si devreme acasa, dar n’are noroc. Asta e. A facut-o ma-sa fara noroc. O fredoneaza toti, prin toate partile. Lenesii, puturosii, fara cap si inima. Noi suntem mah, de cacat, noi, nu tara asta. Adica in loc sa facem afaceri sa-i dam pe spate pe straini, sa traiasca macar copilasii nostri decent, noi vindem viermusi, ascultam manele si, cu spaga, ne cumparam licente si statut de imparat.

Rodica: Pai nu ar fi o afacere mai buna daca ar vinde maidanezii?

Mitica: Neah, sa facem un colet cu cocalarii, pitipoancele, parvenitii si neghiobii de peste tot si sa-i trimitem sa culeaga noni in padurile tropicale. Sau……Ar continua, dar aude soneria. Se ridica si se indreapta catre usa, o deschide fara sa verifice cine poate fi. In usa, administratorul. Il astepta, de altfel. Administratorul, inalt, bine cladit, placut la infatisare, degajat…

Mitica: Oo, sa traiasca un mare domn! Ti-ai facut timp si pentru muritorii de rand?

Administratorul(razand): Esti pus pe glume, Mitica. Ce faceai?

Mitica: Faceam planuri de viitor.

Rodica: Cumpara viermusi sa dea la peste in Delta.

Administratorul: De pe net? Se apropie si-i sarute mana Rodicai.

Mitica: Net, pe naiba! Ascultam talentatii astia la televizor, la stiri. Cica salvarea Romaniei nu vine de la aurul din munti, gaze, grane, ape termale sau turism. Vine de la lipitori si viermusi. Asta e afacerea pe val.

Administratorul(razand): Serios? Nici afacerile nu mai sunt ce -au fost!

Mitica(ingaduitor): Te cred! Ia loc la masa, te rog, si scuze deranjul. Rodicuta face menajul: curatenia de toamna-iarna, ca la colectiile de haine. Noi nu mai facem de cinspe ani curat, ca oamenii, de sarbatori.

Administratorul( amuzat): Cred ca ti-ai gresit vocatia. Ia-o usurel, avem timp. Si, nevasta-mea e ocupata.

Mitica cauta ceva intr-un dulap, nu gaseste si isi striga consoarta.

Mitica: Mai, Rodico, in dezordinea asta organizata din dulap gasesc si eu doua pahare?

Rodica(sta pe canapea, in locul lui, facand ordine intr-o cutie): Identice?

Mitica: Nu, Rodicuto, nu insist musai. Ce iti e la indemana.

Rodica(insistenta): La ce iti folosesc?

Mitica: Pai la ce pot fi folosite doua pahare? Bem si noi un sprit.

Rodica: Nu mai face pe desteptul. Te intreb ce bei cu ele, ca nu am decat de tuica, mici…restul sunt in cutii, fac curat.

Mitica: Aaaaaaaa, perfecte…tuica bem. Nu iti mai obosi manusitele cautand. Sunt perfecte!
Intorcandu-se spre administrator: Uita de vin! Bem tuica. N-a gasit nevasta decat pahare mici si daca vrei sprit, nu incape apa. Las ca am o palinca de la cumnatu’, sta broasca-n cheie, aa, cheia-n broasca! O am pusa bine pentru evenimente, asa, mai speciale.
Dupa cateva minute de cautare, il incolteste o usoara ingrijorare si striga: –Mai, Rodico, stii ceva de sticla aia de palinca de la cumnatu’?

Rodica(indiferenta): Nu am idee. Unde ai pus-o?

Mitica(cu disperare): In debara, dupa cutia de scule.

Rodica(amintindu-si):Aaa, aia?

Mitica(cu o usoara unda de speranta in glas): Aia.

Rodica:Nu mai e.

Mitica(se simte disperarea si deznadejdea in glas):Cum nu mai e? Ai baut-o?

Rodica(ofensata):Nu-s cosumatoare.

Mitica: Stiu, asta mai lipsea.

Rodica: Te rog…Am pus-o pe ochi.

Mitica(disperat, pierdut):Pe ce?

Rodica:Pe ochi, compresa, ca trage raceala. Aia era tuica adevarata.

Mitica: Si cam cat puneai la o raceala? Juma de kil?

Rodica: Nu fi impertinent. O folosesc de un an.

Mitica(desfigurat de durere): Galbiora meaaaa. Si noi? Ce bem acu’ in paharele astea, mici?

Rodica(nepasatoare, cu o satisfactie vizibila pe chip, ca si cum incearca sa plateasca polite vechi): Ginseng!

Mitica: Pfui, futu-i mama ma-sii! Tre sa trec la artileria grea. Misca-te de pe canapea.

Rodica: De ce?

Mitica: Sa verific canapeaua. Da-te!

Rodica:Ce e acolo Mitica? Ce cauti?

Mitica(nervos): Dinti de fermoar!

Rodica(ridicand usor vocea):Mitica!

Mitica: Visinata de la nasa, de la Craciun. Asta caut. Ca nu il servesc pe dl administrator cu ginseng, asa, la misto, ca asa ai citit tu in Femeia.
Cauta grabit, apoi se ridica, triumfand, cu o sticla frumoasa in mana.

Rodica: Care visinata, Costica? Aia care a disparut de pe masa de Craciun pe care o cautam toti, disperati? Aia pentru care i-a blagoslovit nasu’ pe uratori cu un sac de injuraturi?

Mitica(vizibil satisfacut, cu un ranjet mare care ii umple toata fata, de mare cuceritor):Aia. Pai era asa stinghera si nu o baga nimeni in seama, saracuta, ca nasu’ a baut numai vinisor. Pleaca grabit spre bucatarie:Hai, ca am salvat-o! Treci incoa’, sa iti povestesc!

Administratorul: Nu te deranja, nu de asta am venit.

Mitica: Insist. Apoi, ce atata graba? De cand nu am mai stat noi, doi, la o discutie mica? Nu am gasit eu surpriza serii, dar nici cu sticla asta de visinata nu-mi e rusine. Pune in pahare ca un chelner veritabil si se aseaza fata in fata cu interolutorul sau. Ei, si cand te-ai intors din statiune?

Administratorul: De vreo doua zile.

Mitica: Prin Pensii.

Administratorul: Prin. Am luat doua biete.

Mitica: Pai, nu ai zis ca mergi singurel sau nu mai dau astia decat la dublu, ca, deh, fara maimuta nu se poate?!

Administratorul: Nu, a fost si Getuta cu mine ca de cinspe ani facem concediul separat.

Mitica (amuzat): E si normal, asa e o casnicie de durata si de calitate. Faceti excursii de trei ori pe an: tu in martie, mai si august, ea la sfarsitul anului. Auzi, bancul ala cu sexul in grup, il stii?

Administratorul: Depinde.

Mitica: De ce?

Administratorul: De cine il povesteste. Ia, sa te aud!

Mitica: Stii care e atu-ul sexului in grup?

Administratorul(ridica din umeri): N’am habar! Ia, uimeste-ma!

Mitica: Pentru rateu raspunderea e a colectivitatii si daca pleaca unul, nu se cunoaste…

Administratorul(razand): Corect! Auzi, da’ nu pentru bancuri am trecut eu pe la tine.

Mitica: Stai, stai, ca mai am unul! Discutie intre doi barbati. Unul din ei zice: Am sa-ti dau doua vesti: una rea si una buna. Pe care o vrei prima? Si, ala, raspunde: Le vreau combinate. Nevasta-ta ne inseala!
Rad zgomotos amandoi, apoi Mitica continua: Pe asta il stiai? Cica alti doi barbati stateau de vorba. Primul zice: Vreau sa-ti mai arat o fotografie la care eu tin extrem de mult. Rarisima. Partenerul de discutii se uita atent la fotografie si zice: Pai, nu vad nimic deosebit. Nu e nevasta-ta? Da, raspunde asta, dar am prins-o cu gura inchisa! Inca unul si ma duc, ca in Caragiale. Un nebun in autobuz: astia din fata sunt porci, astia din mijloc, prosti, astia din spate idioti. Si.. o tine asa vreo cateva statii. Astia din fata, idioti, astia din mijloc, handicapati, astia din spate, cacaciosi. Nervos, soferul calca frana, brusc, si-i da cu cracii-n sus, ca pe gandaci, pe toti. Ia zii, mah, cine e idiot si porc? Nebunu’, blocat pe sub unul mai rotunjel, raspunde: Pai, io de unde sa mai stiu daca ne-ai amestecat asa?

Administratorul: Hai, ma, Mitica, lasa-ma ca ma omori! (rad amandoi cu o pofta contagioasa. Dupa cateva momente, isi revin. Administratorul isi drege vocea). Stai sa-ti spun de ce am venit.Tre’ sa stii ca am vorbit si cu alti locatari ai imobilului si am hotarat sa facem o lucrare de amploare pentru traiul nostru linistit… pe viitor. Tie iti curge apa la bucatarie, lui Oneata i-a pocnit teava la baie, la doi, la Fane, apa rece nu mai curge…schimbam coductele, da-le in puii mei, si facem curat si la subsol. Imi pare rau de gandacii aia, negri, cat tauru’, dar tre’ sa ne modernizam…si, daca mai strangem ceva, refacem si fatada. Ce zici?

Mitica: Asta presupune sa ne intalnim mai des? Ca pe vremuri? Ca tre’ sa-i cinstim pe rand pe muncitori? Conteaza pe mine. Sunt de acord. Picatura mea, ca picatura mea, dar Oneata de trei saptamani nu se mai spala in cada.

Administratorul: Serios? Da’ in ce?

Mitica: In lighean sau da o fuga la soacra-sa, in Prundu, la casa. Baba e plina de bani. Nu se gandea Oneata sa faca atatea drumuri la soacra-sa….

Administratorul: Pai e singurul? Pe mine nu ma cara nevasta la fiecare sfarsit de saptamana? Bun, joi la cinci, ne intalnim la administratie. Ii chem pe toti si vine si firma care ne-a facut o oferta buna, in rate.

Mitica: Platesti in rate?

Administratorul: Mai da cineva banu’ jos?

Mitica(catre Rodica): Auzi, Rodicuto, scapi de cosmar, schimbam coloana.

Rodica: Foarte bine! Cand?

Mitica: Cat de curand. Si, daca sunt si vecinii de acord da-mi si o culoare de primavara, sa mai inveselim locul, ca si asa traim vremuri cenusii.

Rodica: Costa mult?

Mitica: Nu, Rodicuto, cat rochia ta de nasa.

Rodica: E mult.

Mitica: Nu e mult, fetica, ca pe aia ai purtat-o odata, dar tencuiala de pe bloc nu cade intr-un an(se intoarce catre administrator, scuzand-o): Femeile!

Administratorul: E de inteles. A mea nu reactioneaza decat la Practic in bucatarie, Formula As si vreo doua telenovele. Acu’ vine perioada zacustii si tocanitelor cu orez si doua saptamani nu am loc de ea in bucatarie. Iau masa pe coltul barului sau in oras.

Mitica
: Esti norocos! Mai iei pulsu’ orasului.

Administratorul
(se uita la telefonul mobil): Hai, ca m-a gasit!

Mitica: Nevasta?

Adminstratorul: Nu, Oneata. Vorbesti de lup si lupu’ la usa. Destepti batranii astia, ce vorbe de duh! Am plecat, Mitica. Trec pe la Oneata. Cica vrea sa-mi propuna o afacere.

Mitica: Daca vine din partea lui Oneata, atunci e serioasa treaba. Ma bag si eu.

Administratorul: Lasa-ma sa vad despre ce e vorba. Ne auzim.

Mitica: Hai, sa traiesti! Ramane stability pentru joi.

Scena III. O camera, cateva scaune, o masa… administratia blocului. Cateva persoane discuta in contradictoriu, gesticuland puternic. Altii se amuza intr-un colt. Pe usa intra un barbat trecut usor de prima tinerete. Aspect placut. Iti lasa senzatia ca are ceva de spus. Isi drege vocea, usor, in timp ce urmareste activitatea din camera. Se apropie de masa si raspunde la un telefonul mobil.

Administratorul: Sigur, nu e cazul sa le mai transmit daca este vorba sa intarziati doar cateva minute. Abia mai incalzim putin atmosfera. Le prezint eu introductiva, ca sa fie cat de cat pregatiti pentru ce o sustineti dvs. Sigur, sigur, nu e nici o problema, suntem oameni intelegatori…Nu e cazul sa va faceti griji. Da, sa traiti!

Pe scaune cativa dintre locatarii blocului in cauza, printre ei Rodica, Mitica, Mandache, Varvara. Tantica, in jur de 50 de ani, domnisoara dupa rigorile societatii, adica nemaritata, imbracata tipator, obisnuinta veche, mirosind a parfum dulce, oriental. Poarta eticheta unei femei usoare, dar barbatii sunt galanti in prezenta ei, in special cei de-o varsta cu ea care s-ar tiri oricand la picioarele ei pentru un mic favor…stie ea ce favor.Vorbeste incet, doar pentru ea, nemultumita de faptul ca nu gaseste ceva-ul in geanta, desi scormoneste de zor.

Tantica(vorbind ca pentru ea): Cred ca totul e o iluzie.

Mitica(atent la fiecare miscare a ei, aflat in apropiere): Si eu ma gandesc adeseori la asta.

Tantica(intrerupta din gandurile ei, isi ridica privirea catre Mitica, neintelegand ce spune): Ma scuzi, dar…

Mitica: Te scuz.

Tantica: Ai spus ceva?

Mitica: Ziceam ca sunt de acord ca tine, ca totul e o iluzie.

Tantica: Poftim?

Mitica(resemnat, rasfoind un ziar): Lasa. Ce cauti?

Tantica
: Portfardul. M-am grabit cand am plecat. Am senzatia ca nu arat chiar atat de bine.

Mitica: Oooo, dar esti ravisanta(aplecandu-se usor intr-o parte, catre spectatori si dregandu-si vocea): Nu ai decat o juma’ de kil de spoiala.

Tantica: Ahhh, gata!

Mitica
(speriat): Gata, ce?

Tantica: L-am gasit.

Mitica
: Ei, asta e un lucru bun, dar nu e neaparat necesar.

Tantica
: Ce?

Mitica
: Sa mai dai cu ….isi indreapta privirea catre farduri. Eu cred ca e suficient (intorcandu-se catre spectatori)pentru toata sala.

Tantica: Esti galant. Nu te credeam in stare.

Mitica
: Ei, stii si dumneta. Aparentele inseala.

Tantica: Poate nu am avut nici ocaziunea, dar nu cred ca e tarziu.

Mitica: Si inca ce tarziu si arata catre consoarta lui. Ea stie mai bine. Si, apoi, cred ca palaria sta foarte bine asa cum ai pus-o.

Tantica: Stii cumva de ce ne-a chemat dl. Petre aici?

Mitica: Pai daca nu mai mergem la sedintele de la scoala, la alea de partid, nu avem nicio zi a baietilor, ne mai intalnim si noi.

Tantica: Serios?

Mitica: Glumeam, Tantico. Se schimba structura, cele doua coloane de apa rece si calda. Vine cineva de la o firma sa ne explice.

Tantica: Asta e bine. Toate sunt vechi.

Mitica: Din pacate.

In camera intra si alte persoane, locatari ai aceluiasi imobil, in mare parte numai barbati, patru, cinci. Saluta si se aseaza pe scaune incantati de ocazia ivita pentru a schimba cateva vorbe.

Mitica: Ce faci Viorele? Gata cu Spania?

Viorel: Pai sunt demult in tara, dar am stat mai mult la ai mei, la tara.

Mitica: Si? Ai pus ceva deoparte?

Viorel: Ei, cat sa platesc datoria la banca, nu era mare, dar girasem cu casa. Ma lasau astia pe drumuri.

Mitica: Nu mai pleci?

Viorel: Mai stau cateva luni pana termina cumnatu’ casa si ma mut la el. Are o brutarie. Face cozonaci pentru spanioli. Mananca aia intr-o veselie.

Mitica: Sunt buni.

Viorel: Buni. Si poale’n brau si cornuri cu gem si placinta cu dovleac. Toate bune.

Mitica: S-a scos! Ii merge bine.

Viorel: Merge ca, deh, e brutaria lui, dar munceste toata ziua.

Lenuta (pensionara, reumatica, prinsa cu un fular in jurul mijlocului): Apoi toata lumea pleaca, in Spania, in Italia, in Germania, numai nepotu’ se apuca de facultate. O sa ajungem de ras, cu toata facultatea, o sa vanda or’ ziare, or’ o sa spele la masini.

Mitica: Lasa, coana Lenuto, ca o avea noroc. Si, apoi, mai avem nevoie si de medici, profesori, nu numai de capsunari. Ca, si asa, suntem o natie de capsunari. Ce vrea sa faca?

Lenuta (vizibil afectata de situatie): Peisaje.

Mitica: Peisaje?

Lenuta
: D’ale de faci frumos prin gradini. Stie toate balariile, florile, pomii. Cica asta se cauta acu’. Dumnezeu stie ce se mai cauta, copii astia oricum nu au nici un viitor.

Un vecin:
Or sa ne condamne, o sa vedeti. Nu e inca timpul. Si noi vom ridica neputinciosi din umeri si-o sa intepenim privirea in pamant. Ce sa le spui? Si, unii, sunt copii atat de buni. Ce-i mai certam pe ai mei. Invata, ba, ca, asta, cartea asta nu omoara pe nimeni! Si ei, saracii, invatau. Diplome peste diplome…Le am in sertar.

Se lasa linistea usor, de parca fiecare isi cauta o scuza.

Mitica: Peisagistica. Dupa cateva secunde in care pare sa isi faca putina ordine prin ganduri, continua. Astia din strainatate si-au pus iarba si pe case. Acoperisurile sunt verzi toate, nu mai stii care e iarba de pe pamant si aia de pe case. Cica tre sa facem si noi la fel. Noi unde sa punem samanta? Pe bloc? Nu i-ar sta rau. Cand vrem sa bem o bere iesim pe teresa. Viorele, bei, mah, o bere? Unde nea Mitica? La iarba verde, pe terasa blocului. Nu mai cheltui bani, te are si nevasta sub supraveghere, spulberi suspiciunile. Daca planteaza Tantica mea niste iedera in balcon, se urca aia pana la patru, in doi ani.

Lenuta(isi continua gandurile): Are la tara, o gradina mandra, nu stiu cate soiuri de pomi, de trandafiri.

Rodica: De aia buni, din care ai facut dumneata dulceata?

Lenuta( surprinsa ca isi mai aminteste): Aha, buna nu-i asa?

Rodica: Buna, am incercat si eu, dar nu mi-a iesit.

Tantica: Ma, dar astia ne mai tin mult aici? Am programare la unghii.

Lenuta: Ce le mai faci, Tantico, ca sunt colorate mai ceva ca la balci.

Tantica: La intretinere.

Coana Lenuta: Pai nu ai platit-o?

Tantica: Ce?

Coana Lenuta: Intretinerea. Nu ai zis de intretinere?

Tantica(amuzata): Nu, bre, nu intretinerea de la bloc. Am zis ca ma duc sa intretin unghiile. E un procedeu. Nu stii dumneata.

Coana Lenuta: Pai ce le-am mai intretinut eu pe ale mele printre vasele de bucatarie si izmene. Acu’ nu le mai dai cu oja, le intretii. Daca ai bani!

Tantica: Nu e mult, ca la intretinere te duci o data pe luna. Uite, le vezi?

Coana Lenuta: Le vad. Parca e curcubeu’.

Tantica: Nu, nu la culoare ma refer. Vezi cat sunt de mari? Nu sunt ale mele.

Coana Lenuta(face ochii mari ca la aflarea unui sacrilegiu): Da’ ale cui, Doamne fereste!

Tantica: Sunt false. Trebuie sa le intretii.

Coana Lenuta(se uita mirata ca la enigmele terrei): Asa o fi. Da’ daca le lasai pe ale tale sa creasca si nu luai altele de la vreun mort, ceva, si scuteai si bani, nu era mai bine?

Mitica: Hai, coano Lenuto, nu mai da cu presupusu’, nu te pricepi dumneata la astea! Nu sunt luate de la morti. Sunt false.

Rodica( vizibil deranjata de timpul care se scurge in defavoarea telenovelelor): Mai, da’, pana la urma de ce asteptam noi atat?

Mitica: De plictiseala. Acasa ce faci? Auleu, ai pierdut telenovela cu Sirag! Aia in care traiesc toti in promiscuitate? E de rau! Stai sa intreb administratorul cat mai dureaza.

In incapere intra trei personaje necunoscute. Brusc se linistesc toti, ca niste scolari care primesc o vizita de la inspectorat. Par a fi nerabdatori sa afle de ce sunt toti acolo.

Radu Serafim(
tinerel, ingrijit, pare un tip dezghetat): Buna ziua! Sunt Radu, aa, Radu Serafim. Regret ca v-am lasat sa asteptati. O lucrare neprevazuta la blocul vecin ne-a mai rapit din timp. De fel suntem oameni parolisti, i-am spus domnului administrator o ora, nu am ajuns la timp… regretele mele si scuzele aferente.

Administratorul: Nu-i nicio problema, au mai stat la o sueta.

Radu Serafim: Cred ca dl. administrator v-a explicat necesitatea inlocuirii unor tevi in blocul dvs. Lucrarea o va face echipa noastra dupa ce vom verifica, in fiecare apartament, starea tevilor de apa rece si calda. Se pare ca instalatiile va fac neplaceri.

Rodica(devenind, brusc, interesata de subiect): La fiecare in parte? Si cam cat dureaza lucrarea asta?

Mitica: Nu te baga, Rodico, asta e treaba de barbati. Ce, eu iti dau indicatii cand iti cumperi vopsea de par si fond de tencuiala? Lasa oamenii sa faca un proiect, sa-l verifice, este nu este fiabil, apoi sa-l implementeze, ca suntem in uniune, nu merge asa, ca la Dorel. Ia, zii, ma, nea Petrica cate zile presupune actiunea?

Administratorul(fastacindu-se): Pai, nu ar fi mai bine sa va explice domnul , aici de fata. Dumnealui este direct interesat sa va faca o prezentare ca la carte. V-as spune si eu, dar nu prea ma pricep.

Radu Serafim:
In principiu nu e vorba de o lucrare care sa depaseasca doua saptamani. Noi venim cu tot ce trebuie, inlocuim tot ce tine de instalatie, nu avem pentru inceput cu ce sa va retinem. In prima faza umblam la subsol.

Tantica
(zambind): E si normal sa incepeti cu subsolul. Acolo e cel mai mult de lucru.

Barbatii sunt fascinati de interventia ei.

Radu Serafim( fara sa o bage prea mult in seama, continua): Incercam sa trecem neobservati, sa nu facem prea mult zgomot, nu avem de gand sa va retinem din treburile si activitatile dvs. cotidiene. Despre partea financiara vom discuta cu dl. administrator, care, la randul lui va face o discutie cu fiecare dintre dvs. In doua saptamani ne facem treaba.

Tantica(nedumerita):Asa putin? Si, daca, intervin complicatii?

Administratorul: Hai, Tantico, ca nu e operatie pe cord sa intervina complicatii.

Muncitorul: Speram sa nu, numai daca nu trageti dvs. deliberat de tevi.

Tantica: Sa stiti ca ma pricepi la aluzii.

Un vecin: Aa, aluzia, ca aluzia…la ce nu se pricepe Tantica?

Administratorul: Si, daca, rezolam si cu instalatia aceasta, putem sa ne intalnim sa discutam putin si pe tema refacerii fatadei blocului.

Tantica: Schimbati culoarea?

Vecin nr.2: Da, Tantico, in rosu.

Tantica: Iubesc rosul, dar la ce se asorteaza?

Vecin nr.2: Se asorteaza cu trenul de Pietrosita, Tantico.

Tantica(vizibil rusinata, dar platindu-i cu aceeasi moneda ): E clar ca te-au afectat radiatiile de la Fukusima. Rosul e culoare pasiunii, dar din moment ce esti divortat, asta spune totul.

Rodica(deschide un pachet de biscuiti digestivi, din plictiseala sau poate ii este foame, dar nu lasa impresia ca ar interesa-o ce se intampla in camera de administratie. Intinde pachetul Tanticai, aflata in dreapta ei): Servesti?

Tantica
: Nu, multumesc, sunt la cura de lejer.

Rodica(nu intelege exact ce i s-a raspuns): Ce spui?

Tantica( scuzandu-se): Sunt la cura de lejer, nu consum carbogazoase, fainoase…ma cam feresc. O cura mica nu strica.

Rodica: Tantico cred ca exagerezi. Esti numai piele si oase.

Mitica: Din partea mea puteti sa stati si mai mult. Ma, Viorele, cat stai in concediu, ma? Nu ii ajuti si tu pe oamenii astia?

Viorel(simtind ironia): Hai, ma, nea Mitica, lasa bascalia. Pai ce, ma plateste cineva. Lasa-i pe oamenii astia sa lucreze Vrei sa ramai cu picatura pe creier toata viata? Nu ai decat!

Mitica(amuzat): Sunt imun Viorele, cand o ai pe Rodica pe cap atatia ani devi imun la toate. Daca am pentru ce sa-i sarut manusitele e pentru rabdarea pe care mi-a prelucrat-o. Pe asta daca o lasi o ora cu un yoghin, se dezice ala de toata credinta, zece minute sa o lasi cu un shaolin si ii decupleaza mintea fara sa stea in cap sau sa mearga pe pereti. Asa, ca, o picatura pe capul meu, toata viata, e un fel de incalzire, pricepi tu?

Viorel(nedumerit):Pricep.

Mitica(sictirit): Pricepi pe naiba! Se vede totul pe fata ta. Auzi, Viorele, stii de ce imi place mie de tine, mah? Ai cea mai expresiva mutra umana din cate am vazut. Eu cand te intalnesc stiu ce ai mancat, cate covoare ai batut, cand e soacra-ta in vizita, cand pleci la nasi, cand te pregatesti de concediu. Fata ta spune totul. Ba, tu daca esti nevoit sa dai vreun concurs pentru un post ai nevoie doar de interviu. Rade zgomotos

Viorel(intimidat, uitandu-se in jur):Chiar tot se vede?

Mitica (facandu-i cu ochiul):Hai, ma, ca te-ai facut mai trandafiriu ca violetul. Nu intru in viata intima…Aia e doar ptr tine si…scara intreaga. Nu intru in vorbe de masa.

Viorel(rosu de rusine si nervozitate) : De aia nu imi place mie sa ma lungesc la vorba cu dumneata. De unde le-oi scoate, nu stiu!? Si nu imi explic cum esti asa de vesel cand ….si se uita spre Rodica.

Mitica(vizibil amuzat): Pai, nu ti-am spus? Exercitiul. Stii cum zicea Pepe ca nu il poate enerveze nimic ca are un exercitiu continuu de sapte ani cu Zavoranca. Asa sunt eu. Tin mortis sa o duc bine.

Scena IV. Aceeasi bucatarie, locul de unde a inceput totul. Mitica si prietenul lui, Mandache stau in genunchi, ca intr-o stare de permanenta ruga, in fata chiuvetei de bucatarie. Mandache se uita nedumerit la teava de apa din care, continua sa curga, intr-un ritm perfect o picatura. Se intoarce spre Mitica, resemnat.

Mandache: Nu mai inteleg nimic. Cred ca putem sa o trecem in categoria fenomenelor stranii neelucidate.

Mitica: Cine, picatura?

Mandache: Pai, picatura. Nu-mi explic de ce mai curge. Structura principala schimbata, tehnic nu e nimic in neregula.

Mitica: S-o fi indragostit de bucataria lu’ Rodica.

Mandache: S-o fi indragostit, dar Rodicuta nu o suporta. Noapte, de noapte isi face simtita prezenta, punandu-i nervii pe bigudiuri. Dar, tu, tu o mai auzi?

Mitica
: Nu. Oricum sforaitul meu acopera si sunetul unei bormasini. Acuma, daca stau si socotesc, picatura asta face parte din viata mea asa cum face parte nevasta-mea, soacra-mea(Dumnezeu sa o odihneasca …la momentul oportun), prietenii mei, vinul , gratarul, casa, aerul, soarele. Picatura asta imi aduce aminte ca traiesc. De ce m-ar deranja? Stiu ca nu e vorba de o problema tehnica, asa ca o percep ca pe un musafir venit pe neasteptate care si-a prelungit sederea, mi-a cazut cu tronc si psihic, am incetat sa-i conditionez sederea. Poate sta cat vrea. Nu ma deranjeaza. Daca as face o lista cu tot ce ma deranjeaza as imbraca scara blocului cu ea. Pe toti ne deranjeaza cate ceva. Unii isi provoaca singuri deranjul. Din plictiseala. Monotonia e mai rea ca singuratatea. Picatura asta, care o scoate din sarite pe Rodica si careia ii invadeaza spatiul si intimitatea personala, pentru mine e ca un semn. Mi-a facut numai bine. M-a trezit dupa un timp de hibernare mentala. De la ea au plecat toate: intalnirile noastre mai des, schimbul coloanei de apa, a fatadei blocului. Picatura asta a aparut ca sa schimbe ceva in viata noastra. E un semn. Semne sunt suficiente in jurul nostru, numai ca nu suntem noi atenti. Altfel, am schimba multe.

Mandache( cazut pe ganduri): Ai dreptate. Nu suntem atenti la nimic. Nici nu stim ce vrem. Cum e omu’ asta cladit, de nu stie ce vrea. Cand sta la soare, il ia cu ameteala si ar vrea la umbra, cand vrea ceva, cand altceva, se suceste, se invarteste…pai Dumnezeu, saracutu’, ce sa mai inteleaga?

Mitica: Nu, Mandache, de cladit, ne-a cladit bine, noi alegem prost.

Mandache: Eu stiu?

Mitica: Stim, da’ nu recunoastem.

Mandache: Asta e defectu’ noastru. Si, zici, ca o lasam asa?

Mitica: Ce? Picatura?

Mandache: Aha

Mitica: Las-o asa. Cati dintre noi nu au vreo picatura pe acasa? Las-o acolo, las’ sa curga. Ii place ei la noi.

Rodica( intra repede in camera, cu doua sacosi, pline ochi, probabil cumparaturi, arunca sacosile pe o canapea,grabita cauta cu privirea ceva. E nervoasa ca nu gaseste ceva-ul si se invarte ca un leu in cusca, intorcandu-se brusc catre sot, intrebandu-l amenintator): Unde e?

Mitica(surprins, batand in retragere): Ce, Rodicutule?

Rodica(rastit): Telecomanda.

Mitica: Pai, eu stiu? Era pe aci.

Rodica(tuna si fulgera. In fata ei o rafala de vant s-ar rusina): Cauta! Misca-ti fundul si ajuta-ma sa o caut!

Mitica( vizibil curios): E ceva important la televizor?

Rodica( bombanind, nebagandu-l in seama): M-ai inebunit cu o politica. Te uiti pana in creierii noptii la toti tampitii si cand am nevoie si eu, o ora, doar o ora pe zi, nu gasesc telecomanda. Auleu, cat e ceasul! Ce-o fi facut Raz? Trebuia sa aleaga intre aia cu averea si fata, aia, sensibila.

Barbatii o privesc nedumeriti, analizandu-i fiecare miscare si incercand sa inteleaga care e cauza agitatiei ei.

Mitica(incercand sa-i caute o scuza): Al naibii, Pizu’, ala! Ala tine conferinte si se umple de bani povestind cum fac femeile patru lucruri odata. Uita-te la ea! Cauta, fulgera, bodogane si, daca ne riscam, ne trimite si doua lasere din ochi sa ne transforme in scrum. Stai sa-i vezi fuga de idei. La aia e permanent premianta. In doua minute foloseste peste 5000 de cuvinte, trecand de la retete de gogosi, incalzirea globala, medicamente, rudele vecinilor de pe palier, cu numere de inmatriculare la masini, cu tot.

Rodica(il ignora voit. Gaseste telecomanda si butoneaza bucuroasa): Pe ce era? Pe B1?Asa, TVR. PRO tv, Prima, gata… B1. A inceput? Aha! Asa. Ia, uite scorpia ce incearca sa-l imbrobodeasca! Vorbeste pentru sine, desi cei doi raman fascinate de reactia ei, uitandu-se la ea ca la icoana. Asta e soacra-sa. Ce te bagi femeie in viata lor? Nu-ti ajunge cat rau le-ai facut? Doamne, cum le rabzi tu, pe toate! Traiesti tu in casa lor? Ce daca e saraca. Ia, uite, frumoasa e saracuta si ce plange. Ti se rupe sufletu’. Si, ce se mai iubesc. Nu se mai satura de bani. Cata cruzime! Asa, asa, spune-i, ma, ce simti, nu mai fii asa infasurat! Hazir! Pronunta numele inrosindu-se ca o adolescenta invitata prima oara la dans. Hai ca a venit Hazir! Acu’sa te vad, babo!

Mitica(revenindu-si primul din fascinatia in care ramasese blocat se intoarce catre Mandache): E telenovela ei preferata. Am uitat. Are o precizie de ceas elvetian cand e vorba de filmu’ asta. Ce sa-i faci? Atata bucurie are si ea.

Mandache( pare sa inteleaga si alege sa se retraga): Pai, atunci, eu am plecat. S-o lasam sa urmareasca in liniste filmul. Hai, sa traiesti!

Rodica(extrem de incantata): Ia, uite, ce palat au indienii astia! Vai de mine si ce bucatarie! Bine o fi sa gateasca altu’ si tu, sa stai, uite asa(isi trece picior peste picior si se face cat mai comoda pe canapea) si sa te serveasca. Ia, uite, ce chiuveta! Asta sigur e aurita. Ce robineti! Ti-e mila sa pui mana pe ei. Amuran asta nu se pricepe deloc. Asa se taie ceapa, fideluta? Si nici nu a spalat carnea inainte s-o puna la fiert. Astia nu au auzit de salmonella? Ia, te uita! (ramane fara cuvinte, lipindu-si privirea de ecranul televizorului) ia, te uita! Chiuveta asta frumoasa si poleita… Ia, uitati-va, oameni-frati, cum picura! (rade satisfacuta de ce vede in televizorul din sufragerie). Mitica, ia vino mah, incoa’!

Mitica(bate in retragere): Nu, Rodicuto, stii ca nu sunt pasionat.

Rodica(entuziasmata ca un copil care descopera un mare secret): Vino, vino! Ia, uita-te, tu, cu finetea ta de observator sportiv, la frumusetea asta de bucatarie!

Mitica(facandu-i pe plac, cu zambetul pe buze): De, Rodicuto, asa e intr-un film.

Rodica(radiind de bucurie): Nu, Mitica, uita-te mai bine! Uita-te la chiuveta lor! Ce vezi?

Mitica(facandu-i pe plac, se uita atent, analizand fiecare detaliu): E frumoasa! Deh, Rodicuto, e un film, e un palat, doar nu puteau sa puna una ca a noastra in luxul asta?

Rodica(nu e satisfacuta de raspuns si il incurajeaza sa insiste cu privirea): Uita-te mai bine!

Mitica(chinuindu-se sa vada dincolo de frumusetea camerei, asa cum ii spusese consoarta. Se apropie cat mai aproape de televizor, de parca o asemenea apropiere l-ar ajuta cu ceva, sta cateva secunde, analizeaza si, brusc, ca dupa o mare descoperire, se bate cu mana pe frunte): Extraordinar! Chiuveta astora curge! Curge! Ia, uite, Rodico, ce mai picura! Si, tocmai ce pleca Mandache. Arunca el un ochi.
(Rade de gluma lui la care nici Rodica nu ramane insensibila. Rad amandoi copios). Noi ne chinuim de trei luni sa scapam de picatura din bucatarie si, la astia, in ditamai templu’, pica chiuveta fara probleme. Pai, bine Rodicuto, daca la ei curge si, vorba aia, astia sunt cei mai mari bogatani ai lumii, noi de ce ne vaietam? Se poate si la case mai mari, vorba romanului.( Se aseaza confortabil in fotoliu, devenind dintr-o data interesat de ce vede): Si, despre ce e vorba?

Rodica(intrandu-si in rolul Irinei Nistor): Astia sunt plini de bani si avari, mama, mama! Fata asta, frumusica, e indragostita de baiatu’al mic. E doctor, dar ma-sa, nu, si nu, vrea sa-l bage in patul alteia si aia trasa tot dintr-o familie de bogatani. Degeaba se iubesc saracii. Hotarasc altii fericirea lor! Ca, asa e in viata. Aia buni si multi rabda, si unu, doi, mari si puternici, hotarasc in locul lor. Nu le e frica de Dumnezeu. Au bani, cica. Ei, sa-i vad io, vorba lu’ ala micu, chel, de la Antena 1, cand or muri si-or sta cu cucu gol, cum i-a facut ma-sa, in fata lui Dumnezeu ce-or face fara pile si bani!? Sa vad ce raspund. Unde le-o fi tupeul? Atunci sa-i vad! Ca, acu’, degeaba ne intrebam cum pot sa puna capu’pe perna, cum s-or privi in oglinda. Ca ei nu cred in nimic. Sa vedem ce-or face ei in fata “Nimicului” la judecata de apoi.

Mitica(resemnat): Picatura ma-sii de treaba!

Raman mai departe cu ochii atintiti in televizorul in care curge povestea de dragoste. Se aud vocile personajelor indiene. Cortina cade incet.

Final