Specialiştii „andăr cavăr”

maini

Era o dimineaţa uscată precum gâtul lui Săndel Modrojan după o noapte de beţie la „Trei butoaie”. Uscată şi liniştită. Fără aer, că n-a mai plouat cerul de vreo două săptămâni. Doar paparuda şi dansul indianului talpă iute nu făcurăm, încolo prestarăm orice pentru miluire de trei stropi de apă rece. Iarba în curte, galben de stepă, Samson îşi făcu cuib sub cuşcă, să-şi prelungească zilele, coana mare lipăie sirop de arţar îndoit cu apă de izvor, Adelin croieşte evantaie şi le vinde în capu’ străzii. 2 lei bucata. Rezistăm.
Şi, pă lipăru’ ăsta, ce să faci? Mai citeşti o ştire, mai afli câte-o noutate. Că dacă nici la noutăţi nu ne pricepem, nu ne mai pricepem la nimic. Popor talentat! În idei. Cât mai creţe. După proiectu’ cu impozitu pe voalu’ miresii, auzii alta. Cică dacă vrei sa-ţi repari balconu’ ciobit şi-l iei pe văru de la Balş să dea cu bidineaua, să bagi de seamă sa-l iei ancorat în legislaţia ţării, adicătelea cu cartea de muncă la purtător. Altminteri, dacă te depistează fără carte de muncă te amendeaza organu’ în funcţiune( al ITM-ului) de te ustură şi în dos. Păi noi nu păţirăm una ca astă săptămâna trecută? Păţiram.

Făcu Marinică petrecere mare, că împlini 50 de ani de existenţă pe guguloiu ăsta dă Pământ. Şi îl apucă, din senin, o nostalgie  aşa cum îl apucă pe Adelin recapitularea voievozilor. Cu voce tare.
– Mă, zice el, de la botezul copiilor, nu mai făcurăm o petrecere cu scântei, să batem un pinten, să bem un paar dă vin, să-mi cânte lăutarul la căpăţână şi să mă treacă fioru’ din creştet până-n tălpi. Ce petreceri făceam în tinereţe cu casetofonu’! Ascultam Nana Muşcuri, Carici Belafonte, Sisi Checiu, dăştia ielevaţii, apoi o treceam pe Dolanescu până în creierii dimineţii. După lada de Pietroasă dansam ca pitecantropii, printre mese. Ce vremi! Ce trăiri! Mă gândii și, în memoria vremilor, sâmbătă vă invit pe toţi la ziua mea! Luaţi neveste, boraci, tot ce găsiţi prin curţi şi veniţi “La trei fire” ca o dată într-o viaţă fac 50 de ani.

Ca să fie sigur că venim, trimise invitaţia şi pă net, că pe strada noastră avem toţi feisbuc, gugăl cu cruce, tuităr, gimeil, iahu. Dă toate. Să fie, că nu strică. Onor primarului! Şi dă entuziasmul momentului( ziceai că-l făcuse pionier) îi trimise invitaţie şi lu’ Tănase Corcodel, proaspăt înrolat la ITM. Aştia ie în clenciuri dă acu’ două luni, când i-a vândut Marinică un kil dă brânză, dă capră, şi nu s-a potrivit pă măselele lui Tănase. Seara(branza i-o vânduse dimineaţa), Tănase l-a strigat pe Marinică la poartă şi i-a pus în braţe brânza, pe motiv că nu i s-a aşezat bine-ntre maţe şi a vomitat o zi întreagă. În plus, avea şi un miros aparte.
– Mă, zice Marinică, asta ie brânză bună: vând cu portbagaju’ şi am clienţi de zece ani. Nu s-a plâns nimeni de miros. Miroase a brânză, nu a levanţică, că nu e Dero, dă-o încolo!
Când a văzut Mărinică brânza consumată pe jumate, lezat până-prăsele, a luat foc. S-au bălăcărit, în faţa porţii, două ore, încheiate. Da’ a picat bine circul, că se luase curentul şi, prin asimilare, şi Suleyman. Bălăcăreală de Oscar, ce mai! S-a aplaudat la scenă deschisă fo juma’ de ora, cu bis-urile aferente.
Acu’, cu ziua asta, a lui, ne îmbrăcarăm noi cu ţoalele de la cumetria lui Telu, adăparăm animalele şi, pe la şapte, plecarăm spre cârciumă. Frumos local! Baloane, flori, formaţie, ce să mai, ca la nunţile de fală! Noi îi luarăm un curcan, îi puserăm o fundă roşie la gât şi i-l înmânarăm cu onorul cuvenit. Mă şi-i plăcuuu, de-i dădură lacrimile!
Până se strânseră toţi, servirăm, o măslină, un mizel. Când fu echipa completă, începură invitaţiile la joc. Cântau lăutarii cu un foc şi-o patimă de uitarăm de toate necazurile lumii. Sărea coana mare pe nişte tocuri, de ziceai ca-i antrenata de Zina Dumitrescu! Pe la 12, înainte de tort, când curgeau dedicaţiile mai abitir, că luaseră babele pensiile, odată se auzi un bubuit în uşă şi-o chirăitură, că Didina lui Buduleag văzu pe geam o cagulă.
– Dășchide-ţi uşile! Forţele dă muncă!
Dășchisărăm, ce să facem? Oricum iera o năduşeală, cam cum ie vara, pă malu’ Olteţului, la cules de lubeniţă. Făcurăm toţi ochii cât lună dă pă cer. Tănase, ţanţoş, se repezi în muzicanţi:
– Cărţile de muncă, la control! Sunteti la servici, da?
Cântăcioşii înlemniră. Îngheţă arcuşul în mâini şi acordeonu’-n piept.
– Nu! zice microfonistul. Cântăm de drag.
– Este ilegal!
– Să ce?
– Să cântaţi fără acte!
– Cum fără acte, că avem toţi buletinele!?
– Nu ie valabile! Cărţile de muncă! Nu aveţi, ie muncă la negru. Vă amendăm!
Bă, noroc că Marinică e ateu, că-l trecea pe toate acatistele şi-i făcea intrarea-n rai mai devreme. Mă, vericule, stăteau mascaţii la usă ca boabele pă porumb, unul lângă altul, pe semne să nu le scape vreun negru! Io pe Tănase îl ştiu cum acţionează că săptămână trecută l-am prins la gogoşeria lu’ Trifu. Stătea la rand cu broboada lu’ soacră-sa pe cap. Andăr cavăr. Că aşa lucrează, aştia, de la forţele de muncă. A cerut o gogoaşă, a aşteptat să-i dea bonul, şi-a dat broboada jos şi i-a cerut femeii cartea de muncă. Cu trei zile în urmă, văru-meu repara balconul din Tache, luat cu bani de împrumut. Şi pentru reparaţii l-a tocmit pe Titel: faianţar, gresier, zugrav. Pe la 12.00, apare Tănase cu un alt inspector, îi vede pe ăştia în balcon şi-i strigă să-i întrebe de-o lucrare. Noroc că Trifu ştia care e faza şi nu le deschise uşa că, dacă le deschidea… pac amenda! Muncă la negru, bani la gri. Suta dă mii pentru aşa ceva.
Deci, cântăcioşii nu aveau carte de muncă, Marinică fierbea ca un cazan sub presiune, patronul înlemnise. Sări cu declaraţiile!
– Cum, cântă, mă, dă drag? Dăgeaba?
– Nu, dăgeaba! Din pensia babelor, că dau dedicaţii. Ie plăcerea lor să ii plătească.
– Ie ziua mea, repeta Marinică. I-am adus io să-mi cânte la ureche.
– Ilegal!
– Băi, Tănase, nu mă fă să te dau în judecată pentru contuzii iemoţionale. Mi-ai stricat ziua, mi-ai speriat invitaţii! Ai sictir! Io nu-ţi trimisei invitaţie să-ţi baţi joc dă familia şi prietenii mei! Ia-i dă aci, că fac plăngere la instituţiile statului!
Într-un final, au plecat. De atunci, care face vreo lucrare prin curte se asigură, mai intâi, că face un troc şi apoi încuie poarta şi dă drumul la câini. Să aibă careva coraj să intre! La petreceri nu mai fuserăm. Coana mare își rupse un toc. În rest, e cald și pace!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!