Ţi-am desenat un suflet pe hârtie, iubita mea.

– Te poţi uita la acest desen?
– Nu pot mama, am mult de învăţat. Dacă nu învăţ la toate materiile, voi lua notă mică. Nu-mi permit.
– Şi-ţi plac?
– Ce? Materiile? Nu sau nu toate, dar nu asta e important şi asta o ştii şi tu. De ce şi-ar dori să schimbe ceva? Să ne înveţe doar ce ne place? La ce ar ajuta? Dacă nu ştiu, o să fiu certată şi, apoi, ridiculizată. Note mici, niciun viitor. Corect?
– Şi care crezi că e viitorul tău?
Face ochi mari. Am senzaţia că mă uit la două planete, abia formate, ce strălucesc tomnatic în lumina unei zile oarecare.
– Depinde. Crezi că va fi cel la care visez eu?
– De ce, nu? Uite, faci pauză doar zece minute. Priveşte desenul ăsta!
– Ce reprezintă?
– Un suflet.

– Sufletul nu se poate desena.
– Cine spune că nu se poate desena?
Tace. Priveşte desenul fără interes(nu, nu-mi pare a fi altceva), apoi ceva din sinele ei o împinge către curiozitate. Aceeaşi curiozitate de la 3 ani. Încă din pântece are lecţia învăţată. Ştie de unde vine, în ce scop şi care e rolul ei. Câţiva ani mai târziu, dacă nu are un sprijin, va uita tot. Va face exact ca majoritatea.
– Un suflet, zici?
– Îhi. Vezi şanţurile ăstea, adânci? Se vindecă cel mai greu. Chiar dacă se inchid cu ajutorul timpului, al iertării şi înţelepciunii, ele rămân. Sunt cele mai vizibile. Sunt produse de greutatea cuvintelor. Cuvântul are puterea cea mai mare. Îţi aminteşti? La început a fost Cuvântul. Aşa că… ai grijă ce rosteşti! Dar, dungile acestea, subţiri, le observi? Ea dă din cap afirmativ. Bun! Sunt urmele atitudinilor celor din jur. Se inchid mai uşor, pentru că faptele se pot îndrepta cu alte fapte bune. Rămân doar fire subţiri.
– Deci, cel mai greu se vindecă rănile pricinuite de vorbe?
– Da. Pentru că dor cel mai tare. Cuvântul poate fi leac, vindecare, rai. Vezi tu, degeaba crezi în rai, dacă creezi iad prin cuvinte. Tu fii frumoasă! Să lecuieşti cât poţi de mult.
– Crezi că nu voi mai greşi?
– Vei greşi pentru a învăţa lecţia, aşa cum vor greşi şi ceilalţi pentru a-şi învăţa lecţiile. Să nu râzi, să nu judeci, să nu condamni! De o vei face, învaţă să repari. Nu ştii care este lecţia celuilalt, ce patimi trebuie să îşi înfrângă, ce are de reparat. Şi, când se va schimba, dă-i crezare. Draga mea, fiecare are rolul său aici. Ce păcat că vă învăţăm atâtea, dar nu vă învăţăm înţelepciunea, iubirea. Tu să fii blândă! Nu există mai mare virtute ca bunătatea. Cu tine, cu ce e în viaţă, cu tot din jurul tău. Trăieşte cât mai mult în natură. Simte. Pipăie, ascultă. Natura are atâtea să-ţi arate. Dumireşte-te ce e cu tine aici. Nu forţa lucrurile şi dezvoltă-ţi pasiunile. Să curgi firesc, nu împotriva ta. Nu împotriva firii tale, împotriva naturii. Ştii, de nu vei face asta, nu înseamnă că nu vei reuşi. Poţi reuşi în orice, respectând regulile de aici, de acum, dar vei fi tot un robot nefericit, care se va întreba ce e cu el aici şi când se termină mai repede această experienţă… Pentru că poţi avea cea mai înaltă tehnologie, poţi avea toate lucrurile ce-ţi simplifică viaţa, poţi avea bani cu care să-ţi satisfaci nevoile momentului, dar fără să ştii cine eşti, ce poţi, care este cu adevărat rolul tău pe pământ, fără să laşi aici din potenţialul cu care ai fost înzestrată, fără să-ţi dăruieşti frumuseţea, unicitatea, genialitatea, tot tristă vei fi. Şi de la tristeţe la anxietate e un pas. Să mergi pe stradă zâmbind şi sărind într-un picior ca un copil. Nu-ţi fie teamă de ce cred ceilalţi. Sau ce spun. Tu să te străduieşti să îţi placă ce vezi în oglindă. Şi să placi lui Dumnezeu. Fereşte-te să-ţi târăşti picioarele! Întotdeauna greutatea din suflet coboară în picioare. Mă auzi? Cei care te învaţă să îţi fie frica, nu trebuie ascultaţi! Nimic bun nu se clădeşte pe teamă. Nu ai de ce să te temi. Ascultă-i pe cei care te învaţă generozitatea, împlinirea, empatia, iubirea, bucuria.
– Tu ai reuşit?
– Într-o oarecare măsură.
– Dar punctele acestea, roşu-strălucitor, ce sunt?
– Amintirile legate de oamenii care au iubit acest suflet. Rămân acolo ca nişte făclii. Pe acestea le văd îngerii prima dată. Sunt emoţiile puternice pe care le simte un suflet în timpul vieţii. Emoţiile create de cuvinte, mângâieri, surprize, dovezi de preţuire, iubire, protecţie. Le vei simţi şi tu. Ar fi frumos să umpli, la rândul tău, un suflet cu aceste buline, roşu-strălucitor.
– Şi punctele albe? Parcă-s lebede.
– Sunt cântecele mamei, şoaptele, alintul, legănatul.
– Ce multe sunt!
– Da, şi tu le vei picta pe cerul sufletului.
– Dar cele albastre, ca nişte stele?
– Dorinţele, aspiraţiile, visurile…
– Dar soarele din colţul ăsta? Da, pare un soare.
– E Iubirea. Pentru oricine.
– Şi punctele negre?
– Off, acelea-s lacrimile, temerile, nopţile de zbucium, intenţiile rele, orgoliile, dorinţa de răzbunare…
– Sunt destule
– Din păcate, da, dar poţi să le reduci.
– Ooo, steluţe verzi? Ce mult îmi plac! Ce înseamnă?
– Faptele bune.
– Pare un câmp.
– Exact.
– Mami, sufletul ăsta are verdele ierbii, albastrul cerului, lumina zilei, întunericul nopţii, soarele, stelele cerului. E tot ce văd în afară.
– Precum în cer, aşa şi pe pământ. Sufletul este un univers. În fiecare celulă este un univers. Mic, e adevărat. Înţelegi? Dacă fiecare celulă din tine este un univers, nu ar fi păcat să trăieşti doar pe o palmă de deşert? Lasă universului, universul din tine! Totul e în schimbare, totul e infinit… îţi aminteşti?
– Şi chipul acesta? Pare un chip, privit de la distanţă.
– E Dumnezeu. Unde credeai că locuieşte? Prin mâinile tale simte lumea, prin gândurile tale călătoreşte, prin buzele tale sărută frunţile copiiilor, părinţilor, persoanelor dragi, bolnavilor. Cu braţele strange bucuria şi suferinţa. Prin picioarele tale străbate lumea. Prin ochii tăi vede lumea. Nu-L încuia! Nu-L uita în sufletul tău.
– Înţeleg.
– Sper. Să ştii că ÎI place să înoate, să joace fotbal, să cânte, să danseze, să scrie, să viseze, să picteze, să călătorească, să descopere, să creeeze… necontenit…

Să iubească, să ajute, să şteargă lacrimi, să iubească, să iubească, să iubească… la nesfârşit.

5 Comments

  • Corix 25 octombrie 2017 Reply

    Mi ai umplut sufletul de soare și de puncte roșii, stralucitoare! <3 :* Mulțumesc frumos!! Te iubesc!

    • Zăpăcita Creaţă 14 noiembrie 2017 Reply

      Eu iti multumesc! Te imbratisez!

  • Culai 26 octombrie 2017 Reply

    Iertare de părere de Moşion Roată… Doamnă pe undeva, pe altundeva-i prea lungă pelteaua… Renunţaţi la peltele, ca şi la majusculatele cam prea maculate *bigotic. Nu vă adresaţi Copilului din Dvs., ci – cred io – unuia dintre pruncuţii carii Vă fericesc şi Vă rostuiesc traiul. Păi, ei nu de peroraţii au nevoinţă, ci de… aţi ghicit: ce vă plăcea cînd ca dînşii eraţi… Apoi, din ce aţi redus, şlefuiţi-şlefuiţi-şlesuiţi – v-ar îndemna orice *spinozin.

  • Crengu 27 octombrie 2017 Reply

    Doar atat: multumesc!

    • Zăpăcita Creaţă 14 noiembrie 2017 Reply

      Si eu, Crengu, si eu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!