Tu chiar crezi povestea aia, cu mărul?

Și… s-a apropiat momentul nunții. Nu înţeleg de ce naiba percepem timpul atât de diferit? Când te simţi ca în Paradis, nici nu clipeşti bine şi, gata!, a trecut ziua. Când dă nenorocirea peste tine, cu viteza acceleratului de Sibiu, frate, parcă se blochează ceasul timpului. Stai cu curul în focul iadului, prin stomac îţi trec toate durerile, în cele mai zbuciumate moduri posibile, şi-n inimă tremură cea mai a dracu formă de frică inventată vreodată. Cred că d-asta am făcut si eu cinci ședințe de terapie înaintea nunţii. Bine, nu a fost ideea mea, ci a naşului. După ce a acceptat propunerea mea, m-a privit în ochi şi m-a întrebat direct:
– Ai făcut încălzirea?
Evident că nu am înţeles întrebarea. Tocmai îi propusesem să ne năşească, nu-l întrebasem dacă mergem la fotbal sau la sală. Cred că aveam o faţă tâmpită, ca de scoţian bătrân care primeşte prima lui pereche de chiloţi.

– Mda! Clar nu ai făcut. Uite cum stă treaba! Înaintea oricărei competiţii, înaintea unei operaţiuni militare, a unui examen, pana mea!, înaintea unor treburi serioase, cu greutate psihică, faci încălzirea, ok? Fizic stai bine, câţiva ani nu ai nevoie de suport, dar psihic crezi că faci faţă până la final? Ăsta e drum de anduranţă, nu e o excursie până la Poiana Braşov. Deci, mergi la un psiholog, stai de vorbă, posibil să te pună să desenezi şi un copac, deci te relaxezi, mai serveşti o bomboană, mai laşi din sacul frustrărilor şi nemulţumirilor, chestii din astea.  În primul rând trebuie să-ţi asumi cu un altruism dumnezeiesc, totul, orice tip de vină.

– Ce fel de vină? întreb eu.
– Nu contează! Oricare. Bărbatul este întotdeauna vinovat. Posibil să vezi, la un moment dat, un bot lăsat din senin. Ţine minte! Tu nu ai nicio vină. O femeie se poate supăra din senin, doar pentru că afară e toamnă. Tu ai senzaţia că ai făcut ceva şi întrebi ce are. Hopa! Aici îţi va prinde bine încălzirea psihologica. Ea răspunde mereu: n-am nimic. Pricepi? Da, e de SF, dar dacă nu ai încălzirea făcută, te macini, te apucă dracii, iar te macini, insişti, ea o ţine cu „nimic-ul ălă cretin, tu cedezi şi-ţi vezi de treabă, ea te face insensibil, devreme ce nu-ţi pasă de ea. Te enervezi, îţi vine să te spânzuri cu furtunul de la duş, apoi vă certaţi. S-a dus dracu fengşuiu’! De asta îţi trebuie încălzire. Cum o vezi morocănoasă, pac! tragi umerii în faţă, o gură, două de aer, îţi aminteşti vorbele psihologului, intri în zona zen, îi dai dreptate, deşi dracu ştie ce toacă toată ziua!, faci faţa aia, de câine plouat, fără hrană şi stăpân(asta ca să simtă ea implicarea emoţională), îţi ceri iertare, deşi nu ai greşit cu nimic. Nu te doare gura să-ţi ceri iertare. Femeile au o satisfacţie inumană să-ţi ceri iertare pentru lucruri existente şi neexistente. Dacă eşti bine pregătit, poţi să-ţi ceri iertare în avans, înţelegi? Oricum nu trece o zi fără să îi provoci o rană emoţională. Simplul fapt că te afli în raza ei vizuală într-un moment în care ea vrea să vadă iarbă, îi poate provoca o stare de confuzie, de nemulţumire…nemulţumire care se finalizează cu o traumă emoţională. Tu nu intra în panică! Dimineaţa următoare vei descoperi că a trecut totul de parcă ar fi fost doar un vis urât.  Ai în patul tău o altă ea. Ţine minte, nu te bucura la primul zâmbet! Nu te însori cu o fiinţa umană. Nu! Ar trebui ca toţi rânjiţii ăştia, în care tropăie hormonii, şi care abia aşteaptă să-şi aducă în cuib o femeie, să fie preveniţi.
Nu, nevasta nu e fiinţa umană. E o fiinţă extraterestră cu misiunea, clară, de a coloniza şi a conduce planeta. În timp. Pe nesimţite. Şi, încă ceva! Tu chiar crezi povestea cu mărul? Sper că eşti băiat deştept.  Dumnezeu l-a creat doar pe Adam şi, apoi, i-a dăruit cea mai frumoasă planetă din tot universul. Normal că nişte avatari căcăcioşi şi invidioşi, care locuiau la trei galaxii pe stânga, pe o planetă mov, cu şanţuri şi trei deşerturi fără apă, au salivat instantaneu când au descoperit Pământul. Dar, pentru că Şefu’ comandase ca nimeni să se atingă de grădina Sa, au făcut câteva şedinţe de guvern şi au găsit soluţia. Ăla a fost momentul în care a fost inventată expresia under cover, pentru că aşa a aterizat pe Pământ extraterestra. O tipă cu membrele până-n incisivii de sus, cur obraznic, sâni ca merele, buze năucitoare, ochi de căprioară, care s-a prezentat, simplu:
– Eva. Mă bucur să te cunosc!
– Adam, a răspuns idiotul.
– Şi şarpele ăsta, cine e? a întrebat el.
– E mămica, a răspuns Eva. Nu am voie să umblu singurică prin univers.
Prostu’ proştilor, a pus botu’. S-au încălzit rulmenţii în el şi a sărit pe poamă. Cât de tâmpit să fi, să crezi că amărâtu’ a muşcat dintr-un măr şi, gata! s-a ales praful? Nu , tăticu’. Soacră-sa jubila, Eva îşi începuse planul. Mai scoate poama din rai dacă poţi! Şi-au băgat-o pe asta, cu mărul, să nu picăm chiar atât de tâmpiţi, ştii? Deşi, arată-mi tu unul care nu se lasă colonizat la primul decolteu arătat? Şi faza e că extraterestra nici nu are nevoie de putere, ci numai de creier. Lucrează la nivel mental. De ce crezi că-şi schimbă starea de la o oră la alta? Stai să vezi când e Mercur retrograd!
Nu ştiu dacă am clipit de trei ori, dar ştiu că am avut tendinţa să mă scap pe mine. A doua zi eram la psiholog. Din cinci şedinţe(atât am apucat să fac până în ziua cununiei religioase) eram aproape pregătit. Ştiam cu cine am de-a face. Am urmărit toate documentarele despre cele zece biblii  ascunse în biblioteca Vaticanului, Eve şi înşelăciuni. Moamă, ce chef aveam să-mi răzbun străbunii, în special pe Adam! Moamă ce ţipa în mine glasul sângelui! Cum a avut grijă Dumnezeu să-mi scoată asemenea naş în cale? Eram fascinat de prezenţa lui. Practic, e omul cu care aş lupta până la ultima picătură de sânge.

La bradul Ceciliei nu am fost prezent. Îmi ajunge bradul de Crăciun. Oricum, e o tradiţie care o vizează pe viitoarea mireasă, aşa că am acceptat propunerea prietenilor mei care puseseră la punct o petrecere a burlacilor, un fel de rămas bun cu accent pe Adio! Bănuiesc că era ultima lor şansă să-mi producă un fel de combustie neuronală , un Big bang la nivel micro, care mă putea determina să mă răzgândesc. În cramă mă aşteptau 10 semiburlaci şi încă 5 însuraţi bine(fără încălzirea făcută înainte de nuntă). Cum îţi dai seama că sunt însuraţi? După numărul de apeluri şi ora la care se evaporă. Evident că nu-s proşti să recunoască de ce pleacă. Găsesc tot felul de scuze idioate de genul: mâine mă trezesc devreme, fie-mea are dureri de burtă şi merg să o vadă un medic, sunt extrem de obosit şi alte asemenea. Mă gândesc dacă eu, pe viitor, mai pot inventa ceva, pentru că restul scuzelor sunt deja luate. Petrecerea a fost bestială sau aşa cred. Nu-mi amintesc decât partea de bun venit şi un sfert din karaoke, unde am prestat ca un adevărat star internaţional. Apoi, ca prin ceaţă, revăd mental o pereche de sâni obraznici care încercau să mă sufoce. Norocul meu e că ştiu cum să acţionez în astfel de situaţii, că doar sunt, de fapt am fost, un bărbat adevărat. I-am prins cu amândouă mâinile, mi-am introdus faţa în ei şi… am început să plâng. Restul filmului s-a şters din mintea mea. Prietenii mi-au povestit că am plâns în jur de cinci minute, apoi i-am rugat să-mi ia viaţa, pentru că nu mai am pentru ce să trăiesc. Pe sâni i-am rugat. După care, am leşinat. Pregătirea nu te ajută dacă consumi. Deloc.

Apoi, am înţeles că petrecerea Ceciliei a fost de cartea recordurilor. Normal că a ei, doar e urmaşa Evei. Avea dreptate naşul. Se pare căpPentru a putea împodobi bradul ăla, e nevoie de prezenţa tinerilor din locul de baştină al miresei. Cecilia nici nu are nevoie de străini, îi sunt suficienţi cei din neamul ei. Sunt aşa de mulţi încât ar putea să-i închirieze pentru nunţă, botezuri, cumetrii. Şi, da, s-au simţit bine, altminteri nu ar sta, acum, înşiraţi ca boabele pe cotor, hlizindu-se la mine cum îmi fac curaj să intru în biserică. Naşu’ e pe fază. 1,2,3, pieptul în faţă, trei guri de aer.
– Hai, mă, hai să vă văd! Vreţi să colonizaţi Pământul, hă? Doar peste cadavrul meu, bă! Doar peste cadavrul meu. Miluieşte, Doamne, pe poporul Tăăăău!!!

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!