Veorela iz beac – Călătoria

Duoamne ajută şi bine vă regăsii, că nu ne mai auzirăm de fo juma’ de an, dacă nu mai bine! Vă salută şi Georgică, care stă cu ceșcuța de vinișor fert, plus scorțeșoară de Ceilon, dă frica veruşilor care năpădiră peste noi, că, ai dracu’, la alţii nu se înghesuiră. Ne găsiră pe noi ăi mai bogaţi şi mai ţapeni pe picioare din tuoată lumuliţa, dă umplură ţara de botniţe chirurgicale.

Noi scăparăm, slavă sfântuleţului care ne ajută să facem tescovina şi vinişorul de-o esenţă nobilă, isact ca la curţile regale: tratament, nu alta. Io am mai multe de spus despre mine, că scăpai adânc între cărţi, mă trimise naşa la cursuri dă specialitate, un fel de facultate, aşa, că era păcat să consum în zadar istețimea cu care m-a născut mămicuța mea. Şi, ca avans la anul de-l sărbătorim ca tineri mariați, ne-a dus în excursie la fratele ei, în țările calde. Ei, facultatea ca facultatea, da’ efectu’ la planu’ lu nășica ne-a desumflat pentru tot restu’ anului, plus încă alți doi, de-am promis că o să povestesc nu numai la vii care-și exercită viața în prezent, dar și la morții care îşi desfăşoara eternitatea în cimitir.

Practic, bucuria că plecăm în vizită peste mări şi ţări, ca-n poveşti, a ținut de când ne-a anunțat năşica despre sorpriză, cât am ţipat şi sărit io pe-un picior, şi până în clipa în care am închis telefonul.

-Mergem la Egipt? auzim spionul.

-Nu, mămică, noi mergem! Dumneata te păstrezi pe lângă casă, că nu poți să-l lași pe tăticu cu piciorul în ghips, singurel, că n-are cine-l îngriji, îi traduc eu situaţia.

-Lasă că-l îngrijește Leana lui Dulău, că ea îl cunoaște bine, l-a tot avut sub observaţie! zice ea, neimpresionată de disperarea din ochii mei.

-Georgică, spune-i, te rog, la mămicuța ta ( am zis io cu delicatețea la o femeie cultă și ielevată, care nu se pretează la stricăciuni emoționale) că noi suntem creştini adevăraţi, olecuţă pe feng şui şi pace, şi nu credem în speculații și vorbele la lume şi nici nu încurajăm bârfile care produc suferinţe interne şi care nu ne interesează. Fiecare îşi produce valoarea vieţii personale. Aşa că, nu ne interesează de apropourile la relaţiile din exteriorul căsniciei ei. În plus, mămicuța ta, aci de faţă, suferă de tensiune și-n avion nu ai voie să te urci cu tensiune nehotărâtă. Ori e mică, ori e mare. Aşa zice regulile, că dacă nu e hotărâtă și trece de limită, dracu ne-a luat, că pilotu’ n-are cum să coboare avionu’, că nu e tren, să tragă de manetă. Avionul coboară decât la aeroportul de destinație. Deci, va sta acasă! Clar.

-Ai auzit, mămică? Cu regrete, nu putem să te luăm cu noi.

-Cu regrete vă întreb şi io câți ieuro aveți puși deoparte pentru o excursie fromoasă, că omu’ când pleacă în excursie în afara țării, nu pleacă duoar pentru el, pleacă și pentru ăi de rămân acasă și nu te costă excursia, cât te costă suvenirele.

Aici recunoscui o oarecare superioritate mentală, că euro nu aveam din principiu, darămite puși deoparte, așa că am luat și pupăza din tei odată cu cei 1970 de euro puși înadins și în timp la ciorap. Din banii lu tăticu’ socru, ievident.

Să vă mai povestesc cum s-a preumblat o săptămână pe ulițele satulu? Cum da ochii peste cap la reprezentantele feminine cu plecarea ei în străinătate, intenţionat să le producă sechele pe creier şi certuri în familie, apoi să culeagă informații de la prima doamnă a satului, care-și mișcase șoldurile prin câteva orașe și comune înfrățite de soţul primar, că soacră-mea n-o fi ea ieșită ea prea mult în afara urbii, da’ s-a jurat că netrăinărita nu pleacă, să n-o facă pe nașa să intre în nisip de rușinea ei. Uite așa le-a dat curioaselor, în special îmbroboditelor, noutate la rumegat, că de la întâlnirea romantică dintre primar și Silveta lui Ridiche, păduraru’, când i-a prins Săftica întinși pe biroul secretariatului, seara, dupe program, nu prea s-au mai unduit apele și era un soi de înourare asupra satului, un fel de plictiseală şi o ceaţă civică îngrijorătoare peste măsură. La un moment dat se gândise popa Trifu să le scoată într-un pelerinaj prin ţară, ca să nu intre depresia în ele și să nu mai calce prin biserică, că mai toate erau restante la cotizații.

Sincer, nu m-a deranjat ideea de a umbla cu ea treinărită, că îi știu patima când pleacă în afara curții și într-un fel mă scutea de sictir și înjurături în gând. Așa că, în vinerea cu pricina, ne-am urcat în mașina lui Dorel, văru-meo, care are firmă de transportat oameni la aeroport și cu bucuria încântării în suflet, am pornit spre Craiova, că de la Craiova ne lua avionu’. Până acolo ne învăță văru’ cum să procedăm, pe unde să o luăm, ca să răzbim spre avion, și ne lăsă la coadă, la control. Io rămăsei în spatele pupezei, s-o văd cu ochii mei cum se comportă, şi Georgică se postă în fața ei. Programul era stabilit de acasă, plus filajul, să nu o pierdem din ochi, să nu dispară, dracu, Doamne iartă-mă!, că asta unde vede înghețată sau covrigi calji, odată dispare de n-o mai găseşti nici cu Efbiaiu. Ca ninja dispare, exact când clipești, ca ninja.

Aşa că, la securitate, trecu Georgică primul, apoi trase pe dreapta să-şi aștepte regina – mamă, care se mişca exact ca doamna Veorica, că aşa o antrenase prima doamnă a comunei, să se mişte cu elevaţie cacum ar fi printr-un minister, ceva, de nu-i ajungeai la nas nici cu scara.

-Din păcate, apa se aruncă, nu puteți să treceți cu ea! îi zise un majordom d-ăla, tinerel spre frumușel, așa.

-Nu se cade şi nu pot, că mă aflu pe tratament și emoții și trebuie să servesc cu apă, îi explică baroneasa de Purcăreni, că de la Purcăreni a adus-o tăticu’ socru în satul lui.

-Nu e problemă, vă veți putea lua tratamentul cu apă. Aveţi apă în magazinele din diuti fri, imediat ce treceţi de noi.

-Păi, de ce să o arunc aci, ca să cumpăr alta? Nu e tot apă?

-Este, dar acesta este regulamentul. Scrie acolo, doamnă! Este o chestiune de securitate! și, pac!, înşfacă sticla cu apă şi i-o aruncă într-un coş mare, albastru, fără să mai stea la baliverne cu crăiasa zorilor.

Crăiasa nobilă cască ochii mari de parcă i-ar fi aruncat la gunoi pensia şi se înroşeşte toată. Asta e faţa cu care le înfruntă pe colivăresele comunei care i-o ia înainte în noaptea de Paști, când strigă părintele: veniţi de luaţi lumină!

-Ia uite la el! Îmi spuse mie coana primăreasă că dacă nu apuc să beau apă de acasă, dincolo de voi e jumătatea de apă plată cât un sfet din pensie, de zici că cumperi apă vie din pocalu’ lu Cristos. Că a păţit-o şi coana prioteasă de v-a drăcuit până la porțile Ierusalimului, bodogănea soacră-mea, năduşită de nervi, în timp ce se încălţa, că o rugaseră să-şi scoată din picioare şi mândreţe de cizme primite de Crăciun. Mie îmi râdea inima de bucurie, pupa-l-aș io dă om corect care-și face meseria cum trebue, în foncția statului! Când să se apropie de Georgică, odată auzim:

-Cine este posesorul genții verzi?

-Io, răspunde ea. Asta ce mai are?

-Lichide.

-Care, dracu, lichide, că apa mi-o aruncarăţi?!

-Vă spune colega! şi-i face semn să se prezinte la o frumuseţe blondă, ruj roşu, mănuşi albe, care-i deschise geanta din care se revărsă pe banda de cauciuc jumătate din marfa Oşanului. Blondina zâmbeşte în genul: încă una pe secvenţa idioţeniei, şi cotrobăie, însufleţit, prin groapa marianelor descoperind o sticluţă maron pe care o ridică în lumină, să-i verifice conţinutul.

-E sirop acolo! o ajută soară-mea să descopere enigma.

-Lichid. Va trebui să vi-l arunc.

-Cum dracu să fie lichid, dacă e sirop de mure? Nu vedeţi că abia curge, că l-am produs ecologic, reţetă nouă. Îl duc cadou la Egipt, la fratele lu’ năşica, şi io sunt om de cuvânt, am promis, nu mă fac de căcat. Apă am înţeles că cumpăr din diuti, dar sirop n-am de unde lua şi nici nu vreau, că ăsta e natural, nu chimicalizat.

Va continua

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-49381704-1
error: Content is protected !!