zapastrit

…Zăpă e o prescurtare. Zăpăcita e alintul prietenilor mei de care ma folosesc bucuroasa, ca prea o spun patimas. Zapaceala e mostenire genetica si o trec in categoria calitatilor mele. De fapt, numele meu este Adriana. Vorbesc fluent olteneasca(ca nu degeaba am crescut printre olteni), traiesc printre argeseni, lucrez la stat(zapacitii trebuie sa-si ocupe timpul cu ceva) si scriu din exces de ganduri…crete.

Sunt romantica si pragmatica(in momentele care-mi convin), iubesc linistea, dar si agitatia, sunt topita dupa oameni “frumosi”, ador marea, trandafirii cataratori si zidurile de caramida, iubesc simplitatea si bunul-simt, cred in vorbele lui Musatescu legate de fatalitate sau destin, dar am si masura alegerilor personale si, da, cred in binele facut sub orice forma. Sunt o naiva cu acte in regula, fragila si puternica- in acelasi timp- am un bagaj genetic care imi convine de minune, visez cu ochii deschisi(si inchisi), posed o imaginatie care le smulge zambete celor din jur( pe care ii iubesc ever si dincolo de ever) si sunt convinsa ca, in viata, tonul face muzica.

Sunt o incapatanata. Nu ca un catar, ca n-am decat vreo 50 de kile. Toata. Dar sunt perseverenta. Daca sunt perseverenta in ceva, in asta perseverez. Si, cateodata, in starea de dolce fara niente. In fond sunt un om simplu, dar un om simplu… zapacit. Un om care rade zgomotos, care gesticuleaza cand vorbeste, care plange… un om cu rataciri, temeri, dezamagiri, intrebari, nesiguranta, dar si un om cu bucurii si momente raice. Iubesc firescul, prefer balerinii in locul pantofilor cu toc cui, tradez rujul pentru untul de buze, caut pietre in calatorii, bat campii cu gratie, amestec in mine “emotii, trairi, sentimente” si le scot la lumina, povestind. Imi place sa spun ca eu nu scriu: povestesc. Imi place sa uit de mine in favoarea altora, dar nu refuz rasfatul in orice forma ar fi el.

Zăpăstrit (Zăpăstreet) e strada mea. Nu am pile la primarie si nu e nici mostenire de familie. E o strada pe care am inventat-o, intr-o zi, in joaca. E strada pe care o pietruiesc cu amintiri, senzatii, arome, sperante, vise marunte sau mari, e o lume in care evadez in cea mai frumoasa forma posibila. Pe strada asta “locuiesc” cu placere. Am vecini omenosi, fara sa le inventez calitati, carismatici, bine intentionati, haiosi si, toti, absolut toti sunt rod al imaginatiei mele. Aici respir aerul meu. E o strada care nu duce nicaieri, dar pe care scrie, mare, inca de la intrare:

“ZĂPĂstrit, bine ai venit!”